Mi-e destul de greu sa formulez topicul, pentru ca nu este unul logic, ci unul legat de afect. Tine de o stare de spirit pe care am trait-o de mai multe ori, insa de fiecare data e foarte greu de constientizat exact ce este acolo.
De data asta starea de gratie a aparut dupa ce am inchis ultima fila a unei carti extraordinare: Marea teorema a lui Fermat. (Uite ca acum imi pare rau cu Iulian a desfiintat portalul ca trebuia musai scris un Review.) Este una dintre cele mai frumoase carti pe care le-am citit vreodata. De data asta, insa, spre deosebire de alte dati, frumusetea nu i-o da nici valoarea estetica, nici stilul autorului, nici vreun personaj (nu este roman, este un fel de istorie romantata a unei enigme matematice care a fost rezolvata peste aprox. 350 de ani dupa ce a fost enuntata).
Ceea ce m-a incantat a fost universul matematic legat de teoria numerelor care mi-a desteptat doruri foarte vechi legate de aritmetica si teoria numerelor prime, perfecte, imaginare etc. O frumusete incredibila, care depaseste imaginatia, a unui domeniu de o eleganta fantastica. Sigurul capabil, cred, sa aspire spre perfectiune.
Tipul de carte pe care nu o lasi din mana (pentru mine, desigur, pentru cei carora nu le-a placut matematica posibil sa nu fie decat o carte ca oricare alta) si care te incanta la fiecare pagina.
La sfarsitul unei astfel de lecturi (mi s-a mai intamplat uneori vazand cate o minune cotidiana - va povesteam candva de un pui de cangur intr-un tramvai - sau in fata vreunui peisaj, sau intr-o liniste deplina sau cand infloresc zarzarii etc.) ramai cu o incredibila stare de gratie ca si cum aici, acum, pret de cateva clipe ai intrevazut Frumusetea. Pura, nealterata, in stare primordiala. Si ai sentimentul ciudat ca esti un privilegiat al soartii care ti-a scos in cale o asemenea minune.
Voi ati trait starea de gratie? Cand? Si ce anume a determinat-o? Sunt curioasa si daca exista o recurenta, un tipar al "situatiilor"...
Subiect: Stare de gratie (Citit de 2517 ori)