Dupa parerea mea, instituirea Sabatului (sambetei) ca zi de odihna tine de niste percepte ale religiei iudaice, percepte care odata cu venirea lui Hristos pe pamant numai isi au continuare si in crestinism. Problema a existat inca de pe vremea Mantuitorului, care a abordat de numeroase ori problema sabatului in discutiile cu fariseii habotnici. Ulterior, in Biserica primara au loc o serie de discutii intre Biserica din Ierusalim condusa de Sf. Iacov (formata in mare parte din evrei convertiti) si bisericile din alte zone (formate din greci, romani, etc), conduse de catre Sf. Pavel. Data fiind componenta etnica iudaica, Biserica din Ierusalim voia sa mai tina inca de vechile datine incercand fara succes sa le impuna si crestinilor de alte etnii dar faptul ca ulterior biserica "neamurilor" a devenit mai numeroasa, vechile traditii iudaice au disparut treptat din cult. In orice caz, cred ca sunt chestiuni mai mult culturale decat teologice, iudeii convertiti nu voiau sa renunte prea usor la vechile datini. Insa odata cu inceperea persecutiilor, putem spune ca primii crestini foloseau in cea mai mare parte duminica drept zi de odihna, pentru a comemora Invierea Mantuitorului Hristos, care a avut loc in prima zi a saptamanii.