11 Octombrie, 2025, 09:15:07 a.m.
Totul despre Iubire

Autor Subiect: Impresii de calatorie - Iasi  (Citit de 8474 ori)

0 Membri și 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

27 Septembrie, 2007, 12:03:51 p.m.
Citit de 8474 ori
Offline

Zantiala


Iasiul este dupa parerea mea, unul dintre cele mai frumoase orase ale tarii noastre, sau cel putin asa l-am perceput eu prin prisma amintirilor frumoase pe care le am din acel loc.

In Iasi merita stat cel putin o saptamana, pentru ca este un loc unde sunt o multime de obiective de vizitat, un loc unde fiecare cartier, fiecare strada aproape, e plina de o bogata istorie culturala. Este orasul lui Ion Creanga, orasul lui Eminescu...

In Iasi, oamenii par mai aproape de Dumnezeu decat in alta parte a tarii. Cel putin, asa i-am resimtit eu... bisericile sunt mereu pline... merita fara indoiala vizitata fiecare biserica din acest oras, fiecare avand o istorie proprie, o atractie proprie... merita vazuta Manastirea Golia, cu turnul ei inalt de piatra.... Manastirea Cetatuia, adevarata citadela a credintei care strajuieste orasul de pe deal, Catedrala, Biserica Sfintii Trei Ierarhi, Biserica Sf. Nicolae domnesc, si inca multe alte obiective religioase.

Cei dornici de cultura vor fi de asemenea rasplatiti... Bojdeuca Ion Creanga... Teiul lui Eminescu, parcul Copou, muzeul Eminescu, casa Pogor, si inca multe alte obiective va asteapta pasii rataciti si sufletele insetate de cunoastere. Puteti hrani stolurile de porumbei din Piata Unirii, sau din Copou... veti trai momente romantice, momente frumoase... aveti grija insa, seara parcurile se aglomereaza destul de mult, greu mai gasiti o banca libera.

In ceea ce priveste muzeele, Palatul Culturii poseda un interesant (dar sarac) muzeu de istorie. Fara indoiala, principala atractie vine din partea Gradinii Botanice... luati-va o zi libera sa ii bateti toate cararile, toate aleile...

Preturile sunt destul de mici, modice as spune, iar oamenii sunt foarte primitori. Multime de restaurante, pizzeri, baruri, si doua Mall-uri : Iulius Mall si Moldova Mall. Primul, foarte frumos. Cereti indicatii pe strada, nu va va repezi nimeni ! Cu toate acestea, v-as recomanda sa evitati pe timpul noptii cartierele studentesti (zona Tudor), e multa lume pe acolo si nu toti sunt cu intentii curate...

In ceea ce priveste zonele limitrofe orasului, nu aveti mare lucru de vazut. Amatorii de pescuit pot merge la lacurile care se afla in drum catre Targu-Frumos, iar cei dornici de istorie pot sa dea o fuga pana la Cucutenii de Targu-Frumos (s-ar putea sa fiti insa dezamagiti - muzeul se afla intr-o stare jalnica).

As spune ca Iasiul este un oras frumos, minunat... e greu sa nu te indragostesti de el, de fiecare data cand ii bati strazile.
"Dragostea este sentimentul cel mai maret, care face minuni, care faureste oameni noi, creand cele mai mari valori morale"

21 Octombrie, 2008, 08:08:24 p.m.
Răspuns #1

lumycriss

Vizitator
N-am fost niciodată în Iaşi, dar am fost odată într-o excursie prin zona Moldovei. Am trecut pe la Mausoleul de la Mărăşeşti, prin Gura Humorului şi, bineînţeles, am fost într-o mică vizită la Mănăstirea Voroneţ. Să ştii că e adevărat ce se spune despre albastrul ei, pare deosebit şi, oricum, e impresionant faptul că timpul a trecut peste el fără a-l altera prea tare - icoanele par vii... Mi-ar plăcea însă nespus să merg odată în pelerinaj prin toate, sau măcar pe la cele mai vestite dintre mănăstirile atât de bogate în credinţă, artă şi ospitalitate. Şi... n-aş rata nici Iaşul care, după descrierea ta, pare un loc ideal pentru o plimbare "pe lângă plopii fără soţ" la braţ cu cel iubit... :)