ok, m-a luat valul.
uit catodata cu cata usurinta si cu ce nerusinata (un adjectiv pe care mi-l asum acum) franchete ma pot lega de un cuvant.
Lasand exaltarile lingvistice la o parte, ai dreptate ca pe undeva, in ceea ce ne-am obisnuit sa consideram a fi mersul firesc al lucrurilor, intervine o urma de nedreptate. Daca scopul scuza mijloacele uneori, macar sa stim sa ne definim scopul..Ori, printre atatea si atatea descoperiri si cuceriri stiintifice, devine dificil, chiar si pentru o minte agera (sau poate mai ales pentru ea) sa mai vada granita dintre umanitate si ipocrizie.
Cred ca nu intamplator mintile agere de pe forum care ti-au raspuns la apel au tins sa adopte un ton comic. Cam asta e atitudinea care urmeaza perplexitatii din fata acceptarii unei nedreptati ca si o stare de fapt.
Spunea cineva ca prefera sa vada ceea ce e bun si frumos in activitatea omului contemporan. Si eu cred ca, de unde ma aflu, asta e cel mai intelept lucru pe care pot sa-l fac.