a fost odata ca niciodata...

[alabastru]

Nu stiu de ce scriu aceste randuri, probabil vreau sa acord o sansa sufletului mea sa isi deschida din nou unele camarute in care nu am mai intrat de mult.

Simt ca e timpul sa sterg praful intr-un ungher al sufletului meu... uite ca indraznesc sa stau de vorba cu mine, sa ma provoc la reamintire si reasezare a sentimentelor si a gandurilor de mult lasate in intuneric. E ciudat ca acum sa deschid aceasta camaruta bine ascunsa si ferecata, doar m-am straduit ata de mult de ii pun 7 randuri de lacate si sa sting lumina prin partile acelea...

Mai conteaza acum cine a gresit? Cred ca am gresit amandoi, am uitat sa iubim si am lasat alte lucruri sa ne conduca, ignorand astfel ceea ce inima stia ea mai bine...

Nu voi a spune ce si cine, cand si cum a facut... acum cativa ani incercam disperat sa aflu raspunsurile, azi insa imi dau seama ca amintirea acelor vremuri este cea mai dulce marturie a ceea ce am trait impreuna: o minunata poveste de dragoste... si am trait-o cu o intensitate care uneori simteam ca ma mistuie, nu am lasat niciodata nimic la o parte si deloc pe dinafara, i-am daruit ei si iubirii noastre tot... si eram asa de fericit ca pot sa iubesc cu asa patima si bucurie in suflet, mai ales ca simteam afectiunea si iubirea ei atat de gingase si dragastoase.

Imi trec prin fata ochilor atatea imagini si resimt caldura trupului ei ghemuit la pieptul meu, saruturile pasionate, clipele de tandrete si mangaierea sufletului si stampararea setei de dragoste si de afectiune...

Ne-am pierdut unul in celalalt si poate de asta a fost asa de greu pentru amandoi sa ne regasim dupa ce nu am mai fost impreuna...

Acum port inca in suflet multe ganduri si sentimente care ma leaga de ea, de iubita mea, ganduri si sentimente pe care nu vreau sa le arunc in vale, sa le duca apa, ci vreau sa le gasesc nu loc nou in inima mea, sa le scot din acel loc ascuns si ferit de lumina... acei ani din viata mea, ani atat de frumosi si plini de dragoste, de privirea si saruturile ei, acei ani merita mult mai mult decat atat...

De asta am hotarat sa scriu aceste ganduri, sa le gasesc in acest fel locul potrivit in viata mea, undeva in camaruta lucrurilor minunate care au trecut si nu se vor intoarce, dar care merita privite din cand in cand, macar pe furis, fara sa stie nimeni altcineva decat eu si ... si ea

A fost odata ca niciodata, o preafrumoasa fata...
Asa incepe povestea mea, povestea vietii mele, a primilor ani de dragoste...  Nici nu stiu cum a trecut atata vreme de atunci, parca timpul a zburat pe nesimtite... parca mai ieri a fost o zi de vineri in care am deschis acea sticla de vin rosu si am servit-o pe ea, iubita mea... unde e glezna ei subtire? ...

Nu am ajuns  sa ne casatorim, eram pe aproape, insa tot timpul am considerat-o ca fiind sotia mea... ii spuneam ca ceea ce e in suflet trebuie sa conteze mai mult decat ceea ce e scris pe o bucata de hartie... si a fost sotia mea in toti acei toti ani, asa am iubit-o si am respectat-o...

Recunosc si imi asum greselile, stiu ca am si necajit-o uneori, dar nu rautatea m-a impins, ci insasi drumul acesta prin viata ne intinde capcane si uneori cadem in ele... am pacatele mele, mi le port in carca dar fata de ea imi descarc inima si ii spun doar atat: imi doresc ca micile mele prostioare sa nu te fi necajit prea tare si ca dragostea, saruturile si afectiunea pentru tine sa fi acoperit de mult toate acele greseli...

Pentru mine ramane de neegalat (inca) ardoarea cu care alergam sutele de kilometrii pentru a o vedea, pentru a o strange in brate... si ea ma astepta si ma primea cu drag la ea... si vai, ce grea era despartirea, de multe ori amandoi plangeam, ea de fiecare data avea lacrimi in ochi si se uita lung din drum cum ma  indepartez de casa ei... o revad cu ochi mintii, acolo, in spatele meu, facandu-mi cu mana...

Urmau zilele in care eram departe de ea... era asa de greu sa stau fara ea... si ea era necajita... ne sunam mereu si ne trimiteam saruturi dulci... ajunsesem sa aleg cabinele telefonice din zone mai linistite, sa pot sa o aud cum respira daca s-ar fi putut, sa pot vorbi in voie de dragostea ce o aveam pentru ea...

Si cum telefonul nu era deajuns, aproape zilnic, ani la rand, i-am scris in scrisori mii si mii de ganduri si i-am trimis atatea saruturi... mai pastrez scrisorile pe care si ea mi le-a trimis in acei ani... sunt sute de plicuri, unele care de multe postasul i le ducea dupa ce eu deja trecusem pe acolo...

Acest inceput e departe de final... imi voi acorda mie timpul si atentia de pune ordine in multele ganduri care inca nu le-am scris.. poate asa voi reusi sa reasez acei ani inapoi in viata mea... poate reintilnirea ma va ajuta... vom vedea...

[inda]

Imi amintesc acum de un prieten drag mie, care spunea ca atunci cand va fi sa plecam, el doreste sa ramana ultimul, sa fie cel care stinge lumina 
La un moment dat el a plecat. Lumina a ramas aprinsa. Eu sunt inca acolo veghind ca ea sa nu se stinga, pentru ca stiu, odata stinsa, dupa ce ochii ti se obisnuiesc cu intunericul, cand lumina revine, imaginea ramasa intiparita pe retina, devine dintr-o data altfel, ca o fotografie in sepia, contururile devin altele, mai putin colturoase, aproape fluide, chiar si lumea din jur o vezi altfel in lumina cea noua.

Daca lumina cea veche inca nu s-a stins, ai grija de ea si n-o lasa sa se stinga ! Iar daca intre timp va aparea flacara mistuitoare a altei iubiri, va face ca luminita amintirii sa devina insesizabila, dar macar nu va trebui sa fii tu cel care o stinge.
Drum drept si cu lumina!

Eu plec. Sunt inda si numele meu e totuna cu vantul... uneori fac sa danseze flacari pe cenusi de mult uitate...

[Sonrisa]

Drumul vietii are sens unic. Uneori gasim un sens giratoriu si credem ca acesta ne va ajuta sa ne intoarcem pentru a reface ceva din trecut, ori pentru a retrai ceva placut. Dar nu e niciodata asa! Ne invartim in cerc si ne tot gandim. Unele evenimente nu se intampla cum ne-am dori pentru ca nu trebuie sa se petreaca asa, rostul nostru e cu totul altul. Poate ca ramanand in relatia pe care o credeam vesnica, am fi trait ceva mult prea trist, mult prea dezamagitor, iar Dumnezeu nu a vrut sa traim asa ceva.  Daca am plecat mai departe pe drumul vietii, inseamna ca avem o alta misiune de indeplinit.