Divinul din noi

[Daniela N.]

Intr-un mit indian se povesteste cum, intr-o zi, zeul Brahma decide sa se joace, dar isi da seama ca nu are cu cine asa ca purcede sa-si indulceasca eternitatea creandu-si o partenera, pe frumoasa Maya.
Intruchipare a receptivitatii feminine, Maya isi dezvolta imediat un gust fin pentru joc. Astfel, intr-o zi ii propune lui Brahma un nou joc, cu conditia ca el sa faca tot ce spune ea. Brahma consimte.
La indemnul Mayei, Brahma creeaza soarele si stelele, pamantul si animalele. Aruncand o privire asupra rezultatului, Maya nu-si poate stapani bucuria in fata frumusetii lumii si, exaltata, ii cere lui Brahma:
"Acum vreau sa creezi un animal atat de inteligent si de constient incat sa poata aprecia frumusetea creatiei tale". Si Brahma a creat omul.
"Foarte bine! Acum urmeaza cea mai frumoasa prte a jocului" spune ea si incepe sa-l taie pe Brahma in mii si milioane de bucati. Dupa ce pune cate o bucata din Brahma in fiecare om, ii spune acestuia: "Acum te voi face sa uiti cine esti, iar tu vei incerca sa te regasesti".
Se zice ca jocul zeilor continua si astazi. Brahma este acolo, inauntrul fiecaruia dintre noi, iar Maya (Visul) ne impiedica se ne amintim cine suntem.

(adaptare dupa o istorisire din "The Mastery of Love" de Don Miguel Ruiz)

[Lorelei]

Ei da, incercam sa-l refacem pe Brahma... Nu stiu ce sa zic. Mitul e frumos, povestea cu Maya de asemeni interesanta si parabola in sine cu talc, ca toate parabolele de altfel. Dar ca in cazul oricarui mit, e bine sa nu incercam sa restabilim un adevar istoric, ci doar sa-l acceptam ca trimitere culturala, poate. Si ideea scanteii divine, desi aici imi pare pervertita de dimensiunea ludica, nu tocmai flatanta pentru oameni care iata, au sens numai ca rezultat al jocurilor zeilor.

Eu retin de aici totusi doua lucruri:
1. ca femeia l-a "fentat" pe barbat  (barbatul a devenit puzzle-ul de rezolvat - sa mai zica lumea ca femeia e eterna enigma!  )
2. ca zeii ne joaca la zaruri... metaforic vorbind... dar despre acest al doilea mit poate in alt topic.

[Daniela N.]

 
Nu mi se pare ca spiritul ludic anuleaza sau altereaza in vreun fel scanteia divina, ba din contra, o potenteaza si o plasticizeaza. Vezi copiii, in care scanteia divina este cel mai evidenta.
Jocul, ca activitate, are ceva din acea puritate cu care asociem ideea de divinitate.

Apoi, despre masura in care Brahma s-a lasat sau nu fentat de Maya ar fi prea lunga si chinuitaore pentru mine...asa ca nu bag 

[Lorelei]

Vorbeam de dimensiunea ludica a mitului, nu de ludic ca dominanta a vietii.

[Daniela N.]

  pardon

[viulian]

Maya - termenul l-am intanlit in lecturile din Osho - sub explicatia de iluzie, de faptul ca oamenii traiesc intr-o realitate limitata (a grijilor lor, a poftelor marunte comparativ cu maretia lumii) si spiritual nu vor incerca niciodata sa depaseasca universul lor cu care s-au familiarizat.
Este o limitare a mintii (rationalului), care in loc sa fie folosita doar ca instrument de cercetare a lumii (calea adevarului fiind inima), devine stapana, omului devenindu-i mai usor sa se identifice cu propriile pareri despre lume si cu propriile prejudecati, decat sa renunte la imaginea de sine (ingamfata) si sa se caute si sa se regaseasca.
Din acest motiv omul este foarte usor de suparat. Trebuie doar sa jignesti ce are el mai drag (imaginea de sine) si imediat se enerveaza - pe cand daca ar fi vazut vreodata divinitatea din el, atunci ar fi indiferent [asta cred ca o zice si Biblia cand spune de 'intoarce si obrazul celalalt']. In sensul ca "da, crezi ca ma afecteaza cu ceva toate parerile tale ? poftim, ia si obrazul asta si convinge-te"].
Maya, in acest caz, ar fi iluzia ca tu esti cel care esti injurat. Dar celalalt nici n-a vazut divinul din tine, cum adica sa te cunoasca ? El injura imaginea pe care o are EL despre tine! De ce te-ai supara atunci ? Cel mult ar trebui sa iti inspire mila sau amuzament, cam asa cum alearga un caine dupa propria coada.

Dar e greu

Nu stiam povestea cu Brahma totusi, multumesc pentru ca ai spus-o.

[pokemon]

Brahma!
Una dintre cela mai interesante parti a filosofiei indiene.
Eu cred ca acest "Brahma" exista in fiecare dintre noi si in functie de credinta fiecaruia el se numeste Dumnezeu,Iisus,Allah,etc.
El se gaseste inauntrul fiecaruia si noi il cream pe Dumnezeu.Acesta este de altfel,cred eu,si motivul pentru care doar "noi" putem crea o lume mai buna.Nu doar puterea divina care se considera ca se afla in ceruri.

[George Ene]

Sunt necesare oarecare precizări, să nu învăţăm greşit „lecţia”:
1. Maya, despre care face vorbire colega Daniela, e, în mitologia brahmanică, fiica lui Vişnu, adică nici mai mult nici mai puţin decât „născătoarea lumii”.
2. Confuzia (europenilor) s-a iscat din faptul că în filozofia indiană termenul de „Maya” a fost adoptat spre a desemna „iluzia”, subiectivitatea (poate şi credinţa).
3. Adevărul (de data asta constând în împăcarea religiei hinduse cu filosofia indiană) poate fi plasat undeva la mijloc. De ce? Pentru că indienii simpli, oameni obişnuiţi, judecă şi acceptă lumea (puzderia de existenţe) prin ordonarea, gruparea, clasificarea tuturor obiectelor şi fenomenelor pe baza asemănărilor şi deosebirilor, adică pe suportul unor note esenţiale, numite de filosofi esenţe, sau noţiuni. Ion e om, Vasile e om, Elena e om. Dar omul e cu totul altceva decât Ion, Vasile, Elena. Omul e o noţiune, iar o noţiune nu poate fi văzută, pipăită etc. Numai Ion, Vasile, Elena pot fi văzuţi, pipăiţi etc. La fel, şi cu noţiunea de Maya. Aceasta nu reprezintă în nici un caz „născătoarea” cuiva (ori a ceva) anume, pentru simplul motiv că ea e „născătoarea lumii”, adică ea nu poate fi decât imaginată, gândită. Aşadar, „această născătoare” nu poate fi decât o esenţă, cu alte cuvinte un principiu (generic), aşadar „o iluzie”.
Ciudăţenia „filosofiei indiene a creaţiei” (numită Samkhya, care stă la baza gândirii şi practicii medicale indiene, numită Ayurveda) constă în aceea că acceptă două principii (energii): unul masculin, inert, pasiv, care oferă doar tipare, numit purusha, iar un altul feminin, activ, implicat, creator, care generează existenţe, numit prakruti.
Prakruti conţine trei gunas (atribute): sattva (esenţa – aici notele esenţiale, pe care le aplică peste tipare), rajas (mişcarea) şi tamas (inerţia). Un om oarecare există atâta timp cât împlineşte perfect sattva, rajas şi tamas-ul său. Chiar şi în moarte acest echilibru există, doar că el „împlineşte” cu totul alt tipar.
Cu alte cuvinte, când aceste trei gunas sunt perturbate are loc evoluţia. În concepţia indiană (religioasă şi filosofică) atât naşterea, cât şi moartea sunt elemente ale evoluţiei (unice). La această concluzie, numai că pe alte căi, a ajuns şi filosoful german Hegel, creatorul dialecticii…