In legatura cu ceea ce zpui tu ,Zantiala ,cred ca tine si de educatia fiecaruia.Daca de mic un copil este indrumat sa creada in Dumnezeu ,sa-si spuna rugaciunea in fiecare seara , sa vada in Dumnezeu un sprijin la greu sau sa primeasca loviturile vietii cu "Asa a fost voia Domnului " atunci este clar ca acest individ ajuns in floarea varstei nu se va revolta impotriva celuia in care crede .Altfel sta situatia cu cei care au crescut intr-un mediu in care prezenta lui Dumnezeu nu era amintita catusi de putin .Ajuns la varsta adolescentei isi va pune sute de intrebari ,va avea sute de incertitudini si e clar ca va fi primul ce va tranti nereusita ,problemele ,pierderile ,suferintele in spinarea lui sau se va revolta si-i va nega exista ,caci "Daca era acolo nu pateam tot ce am patit".
Apoi in legatura cu subiectul initial eu inca nu stiu ce sa cred.Vad la batranii credinciosi ca sunt mai senini (nu pot sa spun optimisti).Adica isi primesc moartea cu un fel de resemnare si cu ideea clara ca ii asteapta o alta lumea ,in apropierea lui Dumnezeu.Dar necredinciosii,ei cum se gandesc la moarte? cu cat inainteaza in varsta se tem mai mult si ajung ca din frica sa creada in Dumnezeu.Asa se intampla in multe cazuri.