vreau doar sa scriu...

[scarlet]

Simt o nevoie impetuoasa de a scrie. Am gasit acest site, v-am citit povestile, v-am simtit, v-am "retrait" trairile voastre... Asadar, ma apuc de scris! Insa ideile nu-mi vin ca altadata. Am observat ca pana si caligrafia mi s-a stricat. Cred ca si sufletul mi s-a uratit. Uneori simt prea multe, alteori parca sunt Sfinxul. A trecut copilaria. Am sperat mereu ca-mi voi pastra un gram de puritate, de inocenta naiva, insa intamplarile vietii mi-au luat tot si mi-au slutit sufletul. Incep si sa uit sa visez! Auzi!! Eu, maestra viselor!
Cand fericirea imi intinde o mana, o refuz. Incep sa caut partile rele. Poate de frica, poate din idiotenie. Nu stiu.  ...mi s-a intrerupt firul gandurilor. ...ma credeam in stare de mai mult!
Acum cativa ani scriam pagina dupa pagina, cuvintele se asezau singure, iar cand reciteam nu-mi venea a crede ca sunt ale mele. Aveam sufletul curat. Uratenia lumii nu ma atinsese  prea mult. Iubeam si visam. Vedeam frumusetea in orice, in frunze, pe-o banca, intr-un cuvant, intr-o privire, intr-o strangere de mana.
Uneori ma iau la analizat. Of! Cata dezamagire pe mine in acele momente! Ce penibil ma simt sub lupa mea!
Ma omoara atata superficialitate in jurul meu! Nimeni nu mai e capabil sa simte, sa  iubeasca,  sa viseze, sa faca un gest din bunatate. Nimeni nu-si aminteste ca are si suflet, nu doar un corp. Nimeni nu-si aminteste ca ar trebui sa aiba o constiinta si sa-si treaca faptele prin judecata ei.
Iar eu... eu am  devenit atat de slaba, incat ma las atrasa de acesti "nimeni". Am invatat cum e sa urasti, am invatat sa nu mai iert, sa judec oamenii dupa aparente, sa- cataloghez, sa-i fac sa sufere, asa cum m-au facut si ei pe mine. Asta ma sperie! Ingrozitor!
Am ramas singura. Asta mi-am dorit. Insa acum singuratatea ma macina. Plang in voie, insa nu am un motiv concret. Nu am acceptat fericirea cu bucatica; o vreau toata! Poate nu e bine asa, dar altfel nu stiu sa fiu. Niciodata nu m-am saturat doar cu o jumatate de suflet. Mereu l-am vrut tot, sa fie doar al meu. Asa ca am renuntat. Nici daca pastram si nici asa, renuntand, nu pot face pace cu mine.
Imi pare bine ca v-am gasit. Au trecut doi ani in care nu am scris nimic. Mi-e dor sa scriu, sa simt, sa ma las purtata de cuvinte...

[viulian]

Bine ai venit, si... despre singuratate - mai bine o traiesti de unul singur, decat in doi.

[scarlet]

Mersi. Da, ai perfecta dreptate, insa ce te faci atunci cand te departezi tu de tine insuti? Eu am luat o hotarare pe care nu o regret, insa nu am nici o satisfactie. Viata merge aparent inainte, zambetul mi-l pastrez mereu doar pentru a evita intrebari de genul: "vai, draga, dar ce s-a intamplat?!". Am fost mereu o fiinta joviala, toti ma cunosc astfel, insa e asa obositor sa zambesti! 

[Just]

Bun venit printre noi,Scarlet!
Sa stii ca ai facut un pas important scriind (-une) pentru ca asta te ajuta sa descoperi ce se ascunde in sufletul tau ,iar odata asternut pe "hartie" te vei simti cu siguranta mai bine.Cred ca ai descoperit un loc ,aici,unde poti fi tu insati fara a fi nevoita sa zambesti daca nu simti nevoia,fara a fi nevoita sa-ti musti buzele doar ca sa nu lasi lacrimile sa-ti curga atunci cand simti nevoia.Tu scrie si fii sigura ca noi vom raspunde sau daca nu ,te vom citi fiindu-ti astfel alaturi.

[Lady Allia]

Bine ai venit Scarlet...

"oricât de nenorocit ai fi cu durerea ta, cu plânsul,
dacă ai un obiect cu care şi unul pe care să scrii,
ai uriaşa forţă să continui drumul, pentru că
a scrie implică, inconştient sau nu, speranţa
că o altă fiinţă va citi cândva şi va trăi
un crâmpei din suferinţa, din visele tale.
scrisul – prin timp, singura poartă pe care o deschizi
fără teama de singurătate, de moarte, de boli care
te-ar împiedica să trăieşti ultimi ani drept.
scrisul – lumile pe care le creezi şi în care exişti
şi atunci când tot ce ştiai se îndepărtează.
sufletul pe care îl întinzi oamenilor
fără să obligi, să revendici, să ceri, să aştepţi,
universul în care visul e mereu la el acasă,
poarta prin care te întorci în tine
şi-atunci totul recapătă viaţă

Mariana Fulger - scrisul"

scrisul este asemeni unor aripi cu ajutorul carora ne permitem sa zburam uneori  !

[Semiramis]

a scrie nu se uita niciodata. pauze exista in viata fiecarui om si dupa cum spune o draga prietena a mea, exista un timp pentru toate.
oamenii care nu au ca meserie fabricarea de material de citit, ci sciu numai dintr-o izvorare sufleteasca, uneori se opresc. din prea multa fericire sau din prea multa tristete. la mine asa se intampla. am avut ani in care nu am scris nimic. am avut zile in care am scris fara sa ma opresc.
sunt sigura ca iti vei gasi echilibrul si momentan, tot ce poti face in aceasta lipsa de condei, poti posta aici scrieri vechi ale tale...cele noi vor veni.
sa ai bafta si...bine ai venit!