draga mea,ca si tine si eu am incercat intotdeauna sa fiu corecta cu cei din jurul meu si cu atat mai mult cu cei ce nutreau pt mine sentimente pe care eu nu le impartaseam.desi eram sincera cu ei si incercam sa clarific faptul ca afectiunea ce le-o port nu are nici o legatura cu dragostea,aveam impresia ca nu reusesc sa ma fac inteleasa si ca ii fac sa sufere.mi-a venit insa randul sa fiu in postura lor si am inteles,ca indiferent cat ti s-ar explica,ca persoana pe care o iubesti tine la tine doar ca la o sora/un frate,nu poti...efectiv nu poti sa nu iti faci sperante la orice gest al ei, la orice compliment ori vorba buna.stii care e situatia dar nu te poti abtine sa nu incerci sa o faci sa te iubeasca prin toate metodele posible.evident,ca de fiecre data cand constientizezi ca nimci nu s-a schimbat,ca iubirea tot nu iti este impartasita,suferi groaznic....apoi iti faci singur curaj si o iei de la capat,cu sperante,iluzii,incercari...Orice i-ai spune tu,atat timp cat nu il ranesti,ii vada sperante;prietenia dintre voi ii alimenteaza sentimentele.Dupa parerea mea ai doua optiuni:te indepartezi treptat de el sau ar fi cazul sa iti permiti sa te apropii de el-poate ca totusi nu il consideri doar un prieten,poate ca asa vrei sa il consideri.