Din faldurile grele de catifea barocă,
se desprind încet, gândurile mele...
Unul câte unul, se lasă tăcut,
cuprins de visări de mătase foşnitoare,
de dantele lasciv atârnînd de câte un sâmbure de adevăr.
Broderii încărcate de mister îl învăluie,
acoperindu-l cu perle din lacrima mării şi valuri argintii.
Iar visele o iau înainte, printre mistice pandantive,
dansând un ritual păgân, al timpului încremenit de şoapte!
Să prindă din urmă clipa... e momentul!
Luna îşi scaldă chipul
în miile de feţe ale gândurilor mele neşlefuite.
Dar în fiecare dintre ele, se reflectă aceeaşi imagine...
Cine??? Cine??? Cine??? Cine???
Nu ştiu! Şi ies, scoţându-mi la plimbare
Veşmântul atât de-mpodobit al viselor mele.