provocare

[DIANA]

Draga ema
Imi mentin convingerea ca iubirea adevarata, cea utopic de altruista e rezolvarea pentru toate problemele omenesti. Si eu sunt pe cale sa ma casatoresc si fac mii de analize ale relatiei dintre mine si prietenul meu. De altfel, pot spune ca experimentez cam toate elementele unei casnicii, pentru ca noi locuim impreuna de circa un an. Hmmm! Nu as putea spune ca am gasit calea perfecta de a pastra armonia si buna intelegere intr-o asemenea relatie dar pot spune cu certitudinea omului care a trecut prin ceva probleme, cateva lucruri oamenii nu te pot dezamagi decat daca astepti ceva de la ei. Daca reusesti sa NU astepti nimic, nimeni nu te va putea deceptiona. Iubirea, oricat de puternica este la inceput, pe parcurs dispare. In cele mai fericite cazuri in urma ei ramane respectul (acest patetic surogat al iubirii!!!). Respectul nu poate fi impus. El trebuie castigat. Noi, femeile avem multe arme la indemana. Rar castigam ceva prin lupta in camp deschis, dar puterea, dibacia, viclenia, intelepciunea de a obtine ce vrem de la ceilalti, in special de la barbati e in noi. Eu, una, cred ca toate aceste arme pe care ti le-am enumerat trebuie sa aiba undeva in centru rabdarea si duhul blandetii.
Iubirea implica neconditionat respectul. Daca iubirea trece si nu ramane respectul intre parteneri, inseamna ca si iubirea a fost superficiala. Un gest, o vorba care te deranjeaza la sotul tau isi are modalitatea de corectare prin blandete si intelepciune. Iar dupa ce ai aplicat aceasta modalitate trebuie sa ai rabdare pana isi face efectul. Exemplu intreaba-l pe sotul tau ori de cate ori ragaie dupa masa  "Iubitule, te simti rau? Nu ti-a priit mancarea?". Nu iti fie teama daca se arata contrariat de intrebarea ta. Poarta-te ca si cum esti intr-adevar ingrijorata de starea lui. Eu cred ca asa as proceda daca as avea o asemenea problema. Te rog sa imi spui cum procedezi tu si daca metoda ta da rezultate.
Cum sa alungi monotonia din casnicie? Eu dau frau liber starilor mele de spirit. Sunt cand copilaroasa, cand matura, cand aroganta (dar cu masura, doar atat cat sa incit, dupa care trec la dragalasenie), cand deprimata (tot cu masura, atat cat sa il fac pe iubitul meu sa simta nevoia sa ma consoleze si sa se simta rsponsabil, stapan si atotputernic), etc. Sigur, nu ma comport ca o isterica, trecand cu viteza prin toate starile astea. Dar toate aceste stari fac parte din firea noastra si trebuie controlate si folosite.
Daca ai nelamuriri, pareri diferite sau completari la ceea ce ti-am scris, te rog si pe tine si pe ceilalti cititori sa imi scrieti. Va pup cu mult drag.

[DIANA]

Draga Paul, cam dura si periculoasa metoda prietenului tau de a-si educa copilul! eu cred ca parintii pot pana la o anumita varsta sa isi certe, traga de urechi, pedepsi copiii atunci cand acestia le ies din cuvant. Apoi, dupa ce personalitatea lor e cat de cat formata, parintii trebuie sa le spuna si sa le explice consecintele faptelor lor. Dar sa pui mainile copilului pe soba incinsa... mi se pare o tampenie! Fii tu sigur ca viata ne da o gramada de lectii dureroase, asa ca nu e nevoie sa dam si noi copiilor nostri altele la fel de dureroase. In lumea asta nu lectiile dure lipsesc, ci, dimpotriva, e mult mai greu de gasit un om care sa te ajute sau sa iti vorbeasca bland si cu bunatate. Cineva spunea ca nu ne dovedim desteptaciunea dand sfaturi celorlalti ci intelegandu-i. Si crede-ma ca nu e tocmai usor sa ii intelegi pe oameni. Ia, incearca sa acorzi motivatie pana si celor mai absurde fapte care se petrec in jurul tau, celor mai mari dusmani ai tai, si apoi iarta-i. Daca reusesti, incearca sa insufli asta si copiilor tai si iti garantez ca le va fi mult mai usor in viata.

[friend]

Nu-mi place sa bat campii asa ca vreau sa ma refer strict la subiectul in discutie. Dar mai intai trebuie sa inteleg bine despre ce este vorba.
Vorbim de cupluri la niste varste foarte fragede. Au fost numiti adolescenti. Aproape sigur nu sunt casatoriti, deci nu alcatuiesc o familie. Cuplu aici inseamna cel mult prieteni.  Relatia lor ar putea fi numita si flirt sau aventura.
Dar noi nu vorbim despre relatiile lor ci despre politetea dintre cei doi.

Avand in vedere marja de varsta aleasa (impusa) trebuie sa vorbim la gramada de copilul de 13 ani si de maturul de 20. Ce asemanari exista intre ei mi-e greu sa-mi dau seama. Evident, se presupune ca iubesc. Dar la 13 ani iubirea abia incolteste pe cand la 20 ea poate fi matura deja. Situatia e foarte complicata si pentru ca putem vorbi de un astfel de cuplu: El - 20, EA - 13. Invers mi-e greu si sa-mi imaginez. Mama!, si cartea mai trateaza si problema sexului intre ei. Sexul la minori, putem spune.  Dar asta, chiar daca e o realitate, desi interzisa prin lege, nu face obiectul discutiei.

Sa revin la politete. Da, trebuie sa existe politete intre ei. Politete trebuie sa existe insa in toate raporturile sociale in care sunt implicati. Nu poate fi politicos cu prietena dar cu altii, nu mai conteaza! Totusi asta e varsta cand zici "am o gagica" sau "mi-am tras un gagiu" expresii nu prea politicoase, dar cool. Si e de la sine inteles ca babacii nu trebuie sa afle de "relatie".

Politetea tine, dupa parerea mea, de educatie. Cei 7 ani de acasa la ce se refera daca nu la asta? Deci politetea se invata mult mai de timpuriu si se datoreaza educatiei primite, in primul rand de la parinti. Cum anume se face aceasta educatie, sau cum trebuie facuta, deja e un alt subiect. Stiu, Dianei i-ar placea sa vorbim aici despre orice are legatura cu "13-20", dar sunt asa multe de spus ca ar trebui sa scriem si noi o alta carte.

Vorbind la educatia copiilor, evident ca ei sunt foarte marcati de ce traiesc acasa si parintii sa se gandeasca la formarea pruncilor, tinta fiind maturul de mai tarziu. Dar nu mi-ar conveni s-o stiu pe fiica-mea la 13 ani ca incepe sa umble cu baieti. Eventual as invata-o cum sa-i refuze politicos.

Bine, nu-ti poti invata copilul despre orice, cat de prieten te-ai da. Spre exemplu cum se saruta. Vad ca incep sa deviez si nu vreau. Doar, ce legatura este intre politete si sarut, nu-i asa? Decat daca vorbim de "sarut mana". Si la propriu si la figurat. Atunci, da!
Vreau sa spun totusi ca nu poti ca parinte sa-ti inveti copiii cum sa se poarte de minunat cu "iubirea" lui la/de 13 ani.  Poate ca de aceea si cartea ce-o pregatiti va fi controversata.

Tin sa fac o observatie si anume ca multe fete cad pe spate tocmai fiindca un baiat s-a purtat extrem de frumos cu ele. Asadar avem, prin definitie, un baiat politicos si manierat ca fiind cel ce se "cupleaza" mai usor (si mai des).
De altfel la un taranoi ce sa te atraga? Vorbim totusi de perioada cand romantismul conteaza mult.

Bunele maniere, eh!, acum e acum!
Trecem peste faptul ca ele sunt aproape necunoscute de cei mai multi, si spun ca ele difera foarte mult de la o cultura la alta si de la o era la alta.
Cu timpul bunele maniere se schimba si ce era acum 100 de ani nu mai e in prezent.  Dar si culturile in care traim conteaza. Cultura americana sau cea occidentala difera de cea est-europeana sau asiatica, africana, samd. Probabil toate sunt bune in spatiul geografic si culturar respectiv dar ele sunt diferite.
Deseori occidentalul pare inca badaran in Romania: vorbeste in public cu mainile in buzunare sau se imbraca cu haine sifonate, spre exemplu. El se uita chioras la tine cand dai o palma copilului la fund si tu te crucesti cand ii vezi pe ai lui cum i se urca in cap. Fiti fara grija, lucrurile se vor schimba si la noi.

In Africa intalnim cupluri "pe bune" la 13 ani. Acolo putem vorbi la varsta asta de anticonceptionale sau de depresia postnatala la mame dar, va rog frumos, numai despre politete sa nu aud . Vorbesc de ceea ce intelegem noi prin politete.
Sau la rromi, ca sa nu zic tigani, ca n-ar fi politicos. Ce politete in cuplu, fratilor. Ai acolo niste "politeturi"! Dar ce credeti ca deranjaza pe cineva? Asa sunt ei.
E greu sa scrii o carte din America despre politetea din Romania. Si invers. Sper ca voi sa reusiti totusi. Succes!

[DIANA]

Draga Friend, ti-as raspunde la mesaj printr-un tir intreg de intrebari sii idei prin care vreau sa intelegi ca sunt destul de contrariata de parerile tale legate de acest subiect. Te rog de la inceput sa ma ierti pentru ca nu insist sa stabilesc in primul rand o ordine intre urmatoarele fraze.
De ce crezi ca sunt lucruri pe care nu se cade ca parintii sa le discute cu copiii? Tu personal cum iti vei educa fii sau fiicele chiar din punct de vedere sexual? Le vei da o carte sau ii vei trimite la altcineva sa le explice lucrurile delicate ale vietii? Cum te vei simti stiind ca iti educa altcineva copiii? Sau vei prefera sa crezi ca asemenea probleme se rezolva de la sine si te vei "spala pe maini" de aceasta responsabilitate? Crezi ca responsabilitatea parintilor legata de sarut se rezuma la "sarut mana"? Dar cine trebuie sa ii invete pe tineri sa nu se sarute chiar in vazul lumii, pe coridoarele scolii sau in spatele discotecii?
Ce inseamna dupa parerea ta "politete" si ce inseamna "bunele maniere"? Eu am incercat destul de mult sa pun o granita intre aceste doua notiuni si recunosc ca nu prea am avut izbanda.
Cartea care se scrie aici in California e o lucrare destul de indrazneata tocmai pentru ca abordeaza teme pe care unii, se pare ca si tu, le considera tabu dar tine cont de faptul ca tinerii au o curiozitate de nestavilit si ca e mai bine sa si-o satisfaca citind o carte decat experimentand pe propria piele fiecare din aceste curiozitati.
Faptul ca aceasta carte se scrie in California are o parte foarte buna pe care eu o traiesc in fiecare zi: imbina aspectele bune ale vietii tinerilor de aici din America si incearca sa le adapteze la conditiile din Romania. De exemplu: un copil abuzat de parinti trebuie sa stie ca poate lua masuri pentru a stopa abuzul. Subiectele tratate in aceasta carte tin de minimum necesar unui tanar sa se dezvolte in conditii normale. Sunt lucruri pe care scoala nu se prea oboseste sa le trateze iar parintii sunt de multe ori prea prinsi de propriile nevoi ca sa le mai ia in considerare.
Relatiile intre tinerii de azi sunt o parte din realitatea pe care multi dintre noi incercam sa o ignoram. Mie mi se pare greu sa cred ca o fetita de 13 ani da cu piciorul inocentei dulci care caracteriza acest segment de varsta acum 20 de ani. Mi-e foarte greu sa concep ca fetele de 12-15 ani merg in discoteca cu gandul sa "aghete" si ca de obicei se uita la baietii cu 6-7 ani mai mari  care nu mai trebuie sa spun ce vor sa faca cu bietele fete. Dupa cum vezi, discutia noastra poate fi vasta. Recunosc ca m-am cam abatut de la ideea lansata initial, cea legata de politete si bune maniere insa cred ca nu am chiar batut campii.

[friend]

Buna Diana.

Se pare ca diferentele de mentalitate isi spun cuvantul. Prin tot ceea ce s-a scris pana acum aici cam nimic n-a fost pe gustul tau. Nu te condamn, dar intelege si tu ca exista mari diferente intre lumile in care traim.  Venim insa tare din urma, nu te teme, si va vom prinde la un moment-dat. Pana ati ajuns acolo unde sunteti ati trecut printr-o evolutie cu multiple faze. In Romania vom sari peste multe etape fiindca modelul vostru ne este aratat tot timpul. Impedimentul major in calea evolutiei il constituie mentalitatea noastra, a celor deja formati. Noi ne schimbam extrem de greu, chiar si eu care sunt un tip foarte deschis spre nou.  Ma tem ca va trebui sa treaca aceasta generatie pentru a se schimba regulile in societatea romaneasca. Pana atunci insa... (Nu te grabi sa-mi raspunzi, citeste pana la capat. Voi continua aceasta idee.)

Cei ce ti-am scris aici reprezentam pe undeva target-ul cartii de care vorbesti. N-ar trebui sa te contrarieze raspunsurile noatre cat, mai degraba, sa te puna pe ganduri. Daca nu vorbim aceeasi limba?

Sa ne lamurim un pic.
Eu am spus:

Bine, nu-ti poti invata copilul despre orice, cat de prieten te-ai da. Spre exemplu cum se saruta.

La care tu replici cu:

De ce crezi ca sunt lucruri pe care nu se cade ca parintii sa le discute cu copiii? Tu personal cum iti vei educa fii sau fiicele chiar din punct de vedere sexual?... Dar cine trebuie sa ii invete pe tineri sa nu se sarute chiar in vazul lumii, pe coridoarele scolii sau in spatele discotecii?

Eu vorbeam despre CUM se saruta. Nu despre UNDE si CAND. Ma refeream la ce ai invatat tu pe la 14 ani:
"Eu imi aduc aminte ca aveam aproape 14 ani cand am invatat sa sarut, eram in prima relatie de prietenie cu un baiat, etc."

Ca sa nu te fierb prea mult afla ca intentionez ca personal sa ma ocup de educatia sexuala a copiilor mei. Iti zici poate chiar acum "Bine dar la cum gandesti imi dau seama ce-i vei invata tu!" Si asta pentru ca n-ai de unde sa ma cunosti. Vreau sa fiu prietenul copiilor mei. Sa cladesc o relatie puternica si sincera. Nu vreau ca ei sa aiba secrete fata de mine si nu vreau ca sa mi-i educe "strada". E bine acum?

Am un baiat si o fata de 7 si respectiv 6 ani. Dar niciodata nu le-am spus ca ia adus barza. Ei stiu ca un copil se afla mai intai in burta mamei si ca va iesi de acolo prin operatie. De ce asa? Fiindca pregatim terenul unor informatii corecte si complete mai tarziu.  Deja, te-ai mai linistit?

Indiferent ce s-ar intampla, copiii mei vor ramane ai mei si, punand raul inainte, ei trebuie sa stie ca mami si tati ii iubesc. Doar asa putem sa-i salvam din plasa unor greseli in care poate vor pica, nu respingandu-i (alungandu-i).

Usa casei va fi mereu deschisa pentru ei fiindca mami si tati ii iubesc neconditionat.

Dar tin sa-ti spun un lucru clar: chiar daca le voi vorbi deschis despre sex, despre anatomia organelor genitale si despre sexul protejat nu le voi spune si despre pozitiile din timpul unei partide de amor. Nu cred ca e treaba noastra, a parintilor sa vorbim asa ceva. Bine, daca vom fi intrebati specific n-o vom da cotita dar nu va fi initiativa noastra sa mergem atat de departe. De aceea nu le voi spune ce sa faca cu limba atunci cand se saruta.

Este CUM-ul de care vorbeam undeva mai sus? Oricum la momentul respectiv voi fi deschis oricarei discutii. Dar evident ca le voi da si sa citeasca pe tema asta. De acolo vor afla restul. Apoi mai discutam ca lucrurile sa fie clare.

Din raspunsurile noastre trebuia sa deduci un lucru: in Romania fenomenul de care vorbesti nu este atat de raspandit cum crezi. In America da, dar aici inca nu. Sa vorbesti de cuplu la varsta asta e exagerat.

Bine, bine, iti dau dreptate: fenomenul exista. Si se extinde.
Dar sa numesti relatia asta relatie de cuplu e cel putin nepotrivit.

Cand insa mai pui si problema bunelor maniere intre ei suna ca si cum ai vrea sa-i inveti cum sa nu se desparta. Suna a INCURAJARE! Poate nu-ti dai seama.

Daca vorbeai de alte varste, 18-20 spre exemplu, era alta treaba si primeai raspunsuri faine, cred. Dar la 13,14,15 ani ce reactie te astepti sa gasesti?

Poate sunt eu mai tampit si nu inteleg dar cum pui tu problema e derutant. Zici de politete cand de fapt vrei sa vorbesti despre altceva. Daca intentionezi sa ne atragi atentia asupra necesitatii educatiei sexuale in familie suntem perfect de acord. Dar nu-i pot incuraja sa se poarte frumos in "cuplu" la varsta asta! Fiica-mea va invata sa-i arda si-o palma celui ce-o sacaie cu avansurile. Da, asta am s-o invat. Ca ea, de fapt, o sa-i sara de gat primului venit, asta e alta poveste.

Vai, greu e sa fi parinte!
Cum sa-i mai cresti? Oricum ai face poate sa iasa prost. Sa ne rugam pentru copiii nostri!

Cand zici de abuzul unui parinte asupra copilului te referi la o palma sau la o bataie "sora cu moartea"? Sau si la una si la alta? Sau la abuzul sexual?

Despre acest ultim aspect vreau sa spun ca am o cumnata care ramasa vaduva de foarte tanara (sotul a murit intr-un cutremur) si insarcinata pe deasupra, dupa vreo 7 ani s-a recasatorit cu un roman de seama ei stabilit in California.  S-a mutat si ea. De curand a descoperit ca sotul a incercat in repetate randuri sa abuzeze sexual de fetita. Acum sunt in divort. In plus comunitatea romaneasca de acolo a acuza pe ea ca de ce a anuntat autoritatile. Dupa cum vezi, de experienta voastra buna, americana, ar trebui sa beneficieze si vecinii tai.

Inchei spunand ca se poate ca noi parintii sa fim la un moment-dat "depasiti", "de moda veche", "expirati" sau cum ne-om mai numi, dar privind realitatea in ochi vom continua sa luptam pentru valorile morale normale in lumea in care copiii nostri urmeaza sa traiasca.


Patriotic, nu?

PS: Mi-ar fi placut sa inchei astfel, insa recitind mi-a trecut prin minte un gand. Oare n-ar fi mai potrivit sa numesti tema aceasta "Bunele maniere in prietenia dintre un baiat si o fata cu varste cuprinse intre 13 si 20 de ani"?  Ne-am intelege mult mai bine atunci.

[DIANA]

Draga friend, mi se pare ca ai dreptate in multe privinte. Discutia a degenerat mult, poate si din vina mea, poate si din vina mesajelor pe care le-am primit pe parcurs. Hai sa incerc sa lamuresc putin lucrurile: in primul rand eu nu sunt decat de un an si jumatate aici in America si nu cred ca sunt cucerita de principiile societatii americane insa am gasit si parti bune. Unul dintre ele este incercarea acerba de a controla tineretul. de exemplu, aici in California nu ai voie sa bei nici macar o bere pe plaja de la ocean, nu se fumeaza in absolut nici un spatiu public inchisiar un ospatar care serveste bautura unui tanar sub 21 de ani face inchisoare fara comentarii. Intr-o zi am blocat un intreg magazin pentru ca am vrut sa cumpar o sticla de vin si nu am avut un act care sa demonstreze ca am este 21 de ani iar casierita magazinului nu a avut voie sa puna mana pe sticla de vin pentru ca ea insasi nu avea 21 de ani si s-a creat o debandada totala. Trec peste acest aspect si ajung la cartea de care am mai scris aici si la care am avut fericita ocazie sa lucrez impreuna cu autorul ei: aceasta carte dezbate evolutia oamenilor, de la varsta de 13 ani si pana la un fel de prag al maturitatii, adica varsta de 20 de ani. S-a scris mult despre viata sociala, emotionala, dezvoltarea fizica, sexuala, etc. La un moment dat am scris despre bunele maniere la modul general si parca se impunea o abordare putin mai profunda a acestui subiect. Nu doream sa fim banali si totodata am simtit ca sunt multe spatii neexplorate. Unul din aceste spatii este cel legat de politetea in cuplu. ( si apropos de asta, presupun ca ai citit mesajul fetei de 20 de ani care mi-a marturisit ca e casatorita de putin timp si ca o deranjeaza cand sotul ei ragaie in prezenta ei.) unde trebuie sa inceapa si cat trebuie sa se intinda politetea intr-un cuplu? Eram curiosi ce stie lumea de azi si mai ales cei tineri despre cum trebuie sa se poarte cu prietenul/a sau chiar iubitul/a. Asa am ajuns sa lansez marea PROVOCARE. Si de aici discutiile care au urmat iar eu m-am lasat putin dusa de val pentru ca mi-a placut sa am discutii mai ample decat tema initiala cu cei de pe forum.
Despre fenomenul care tu spui ca nu este inca foarte raspandit in Romania, poate ca tot tu ai dreptate. Eu sunt din Bistrita, un orasel mic si nu tocmai sofisticat din multe puncte de vedere.
Acum cativa ani am mers cu gasca de prieteni la discoteca si m-am simtit foarte ciudat. Parca nu era locul meu acolo, in jurul nostru erau doar pusti si pustoaice de varste la care eu nu indrazneam sa ies afara in fata blocului dupa ora 9 seara. Nu iti spun ce toalete si ce machaje si miscari de dans aveau acesti copii! Mai mult, aud mereu de fete pe care le asteapta baietii cu masinile in pauza mare sau dupa orele de scoala si care sunt considerate drept "cool" si luate drept model de catre ceilalti. Si daca e vorba de paralela cu America, ei bine, aici e asa cum se vede in filme: ti se verifica actul de identitate la usa discotecii si nu te lasa nimeni sa intri daca nu ai varsta necesara. E drept ca sunt si multe locuri rau famate dar sa nu vorbim despre extreme.
Trec la altceva: sunt convinsa ca te vei ocupa asa cum trebuie de educatia copiilor tai. m-ai convins de o inteligenta si un duh bun. Imi cer scuze daca afirmatiile mele au fost mai agresive decat se cuvenea! Eu nu am copii inca insa am un frate, unul singur, in varsta de 7 ani si jumatate, drag ca lumina ochilor mei, iar asta e un motiv in plus sa ma preocupe problemele de educatie a tinerilor.
<<Cand insa mai pui si problema bunelor maniere intre ei suna ca si cum ai vrea sa-i inveti cum sa nu se desparta. Suna a INCURAJARE! Poate nu-ti dai seama.>> Cu asta nu mai sunt de acord. Nu, nu poate fi vorba de incurajare sa nu se desparta, insa cred ca esti de acord ca si o despartire poate fi facuta manierat, cu atat mai mult cu cat despartirea poate surveni din motive diverse, fara nici o legatura cu lipsa de maniere.
Bine, daca tii neaparat adoptam termenul de "prietenie" la acest segment de varsta, insa nu prea vad cu ce schimba asta problemele. Imi face mare placere sa discutam si mai astept sa imi scrii. Mai tin sa fac o precizare: eu sunt de moda veche. Imi plac valorile morale adevarate, cele inspirate de Marele Dumnezeu. imi recunosc spasita, insa, si o doza cam mare de curiozitate cu caracter pur teoretic. Adica imi place sa stiu cat mai multe lucruri, dar sa le experimentez doar pe cele care nu contravin cu voia divina. Si nu ma pacalesc singura!Si daca tot am ajuns la acest punct, indraznesc sa spun ca oricat s-ar schimba lumea si mentalitatea, ceea ce are valoare va avea in continuare, si asta e un lucru bun!

[samira_2004]

bunele maniere fac o relatie sa evolueze mai bine.
daca din prima ii permiti prietenului tau sa te jigneasca sau sa ridice mana asupra ta asa va continua toata relatia si vom fi nevoite sa trecem cu vederea ca sa nu-l pierdem asa cum patesc eu stiu ca nu fac bine dar ce sa fac.......

[DIANA]

Cum adica ce sa faci?! Ai facut doi pasi mari: ai recunoscut ca nu e in regula si apoi ne-ai spus noua ca sunt probleme in relatia ta! Poate ar fi bine sa ne spui mai multe ca sa vedem cum te putem ajuta. Suntem aici! Nu renunta la noi! Promitem sa iti fim cel putin un confident! Te astept!