cine se implica?

[George Ene]

   Eu cred că Cioran (citat de Switty, mai sus) n-are dreptate. Nu se suferă în toate iubirile. Dacă se suferă, înseamnă că aceea nu-i iubire, e chin. Nu toate iubirile duc la zid.   Sunt iubiri frumoase, pilduitoare, care durează, care înalţă. Şi-apoi, orice iubire nu poate exista mereu, la nesfârşit, în postura de la început. Dimpotrivă, creşte, evoluează – dacă se vrea cu adevărat să dăinuie. Concret, orice iubire se finalizează cu scopul pentru care ne-a creat Natura: cu copii, cu grijă pentru celălalt, cu ocrotirea iubirii comune etc. Dacă credem că iubirea trebuie să fie una şi aceeaşi, pe toată durata vieţii, ne înşelăm. Păi noi ne trecem, îmbătrânim, aşadar nici noi nu ne menţinem neschimbaţi. Mai sunt de luat în seamă şi obligaţiile sociale ale fiecăruia dintre noi. În funcţie de toate aceasta, ne acomodăm iubirea, sau ne acomodăm noi la iubire (în condiţiile concrete date).
   Tema e interesantă şi merită dezbătută cu calm şi înţelegere – exact ca-n Iubirea Adevărată.

[George Ene]

   Revin. Cioran nu e un bun dascăl într-ale iubirii. A fost toată viaţa lui un întreţinut de statul francez şi de o femeie de serviciu (cu care n-a avut nici un fel de relaţie). N-a iubit pe nimeni, poate doar pe el însuşi, deşi ne îndoim, pentru că toată viaţa lui a mâncat la cantina săracilor (deşi nu era chiar sărac) şi-a locuit la o mansardă plină de şobolani. N-a avut prieteni, n-a fost văzut în compania femeilor. N-a muncit nicăieri nici măcar o singură zi, să câştige într-atâta încât să ofere unei femei nu o floare, ci un măr. În schimb a scris mult, a promovat scepticismul de cea mai joasă speţă – un scepticism grosier, parşiv, care, adesea, încă îi mai inspiră pe cei debusolaţi şi pe sinucigaşi. El însuşi a vrut să se sinucidă în câteva rânduri, pentru că nu dormea nopţile. Timp de 2 ani n-a închis ochii, nopţile. Or, la mintea lui zdruncinată de nesomn, opera lui – în primul rând cea de sorginte sceptică – nu reprezintă altceva decât creaţia unei fiinţe bolnave. (Vezi „Pe culmile disperării”, „Tratat de descompunere” şi altele). Îi scria mamei lui, la Răşinari: „Pentru ce m-ai făcut, mamă? Să mă fi dat la gard, să nu mai fi fost!”
   Că a fost un stilist recunoscut, că a reformat limba franceză, că a fost şi un filosof valoros al culturii – e cu totul altceva. El şi Brâncuşi (alt solitar) au fost mândria Franţei, şi nu numai.

[George Ene]

   Dac-aş fi Cioran, aş avea bunul simţ să vă spun, să vă atenţionez: „Nu fiţi ca mine, nu faceţi ca mine, oameni buni! Faceţi numai ca voi, aşa cum vă dictează inimile, că faceţi bine!”

[Switty]

O topica foarte ardenta vad.. Oricum, sunt de acord cu tine, George, in ce priveste faptul ca iubirea evolueaza, se schimba, fiind - ca sa spun asa, ca pe santier - "work in progress"..e posibil ca Cioran sa se fi referit de pilda tocmai la faptul ca, atunci cand ti-e teama sa te implici, incercand sa te protejezi sufleteste, te feresti a iubi, nu o faci " cum se cuvine". Asta e interpretarea pe care am dat-o eu acelui citat..si da, ar mai fi atat de multe de spus pe aceasta tema si pe orice alta varianta a ei..dragostea, relatiile interpersonale, femei vs. barbati (Venus/Marte) sunt teme despre care se poate vorbi la nesfarsit..insa de aceea suntem aici, nu?