Când ai plecat, iubire

[Răzvan Vlad]

Când ai plecat, iubito, s-a imbrăcat în doliu
un heruvim, cu foşnet de aripi prăbuşit,
în nopti insomniace, agonic, din fotoliu
privind trântita uşă. Tu, totuşi, n-ai venit.
Din iad sarcastici demoni mi-au pus în drum tentaţii
să uit privirea-ţi caldă şi degetele reci
le-am pus la gât depresii şi i-am trimis în staţii
de autobuz şi-n gară să-mi spună unde pleci.
Şi te-au găsit în ploaie, mergând fără adresă
absentă când te-ntreabă străinii ce mai faci.
Când te intorci, iubito, să iei pe drum o lesă
să-mi ţii în frâu cohorta sălbatică de draci.