PASUL TĂU DE DOMNIŞOARĂ

[George Ene]

PASUL TĂU DE DOMNIŞOARĂ
        (« În dulcele stil clasic »)

              Clonă după poezia marelui Nichita Stănescu,
                       « În dulcele stil clasic »

Îngeriţă, trestioară
cu mersul de căprioară,
am fobie oculară :
pasul tău de domnişoară.

Dulce-mi e, dar şi amară
pasăre albastră, rară,
zdrobind umbra-mi către seară,
pasul tău de domnişoară.

Rană-mi e, căci mă omoară
când din patul tău coboară
peste visul meu de-o vară,
pasul tău de domnişoară.

Până-n sânge, bunăoară,
cu ritmu-i mă înfăşoară
ca arcuşul pe vioară,
pasul tău de domnişoară.

Apăsat, ca să mă doară,
calcă-n inima-mi ce zboară
către tine, a cât-a oară,
pasul tău de domnişoară.

Cu izul de tămâioară,
nesperata mea comoară
mi-a dictat poezioară :
pasul tău de domnişoară.

Ca celebră posesoară
fii ferice, aşadară –
acest Titlu n-o să moară :
Pasul tău de domnişoară.


           Nichita Stănescu
     
           ÎN DULCELE STIL CLASIC

           Dintr-un bolovan coboară
           pasul tău de domnişoară.
           Dintr-o frunză verde, pală
           pasul tău de domnişoară.

           Dintr-o înserare-n seară
           pasul tău de domnişoară.
           Dintr-o pasăre amară
           pasul tău de domnişoară.

           O secundă, o secundă
           eu l-am fost zărit în undă.
           El avea roşcată fundă.
           Inima încet mi-afundă.

           Mai rămâi cu mersul tău
           parcă pe timpanul meu
           blestemat şi semizeu
           căci îmi este foarte rău.

           Stau întins şi lung şi zic,
           Domnişoară, mai nimic
           pe sub soarele pitic
           aurit şi mozaic.

           Pasul trece eu rămân.