Ambele întrebări, lansate de prietenul nostru Joey, se conţin în noţiunea TIMP.
Cum şi de ce?
Mai întâi că afirmaţia „Timpul trece” (aici pusă sub forma de întrebare: „Trece timpul?”), ca şi afirmaţia potrivit căreia „Noi trecem prin Timp” (aici, întrebare: „Sau noi trecem prin Timp?”) se înscriu în mod indestructibil în noţiunea de TIMP, CARE E UNIC şi curge de la infinit spre infinit. Disjuncţia SAU („Sau noi trecem prin timp?”) nu-şi are rostul întrucât, aşa cum am spus, ambele afirmaţii (aici întrebări) se subsumează noţiunii de TIMP.
Este exact ceea ce a demonstrat, în urmă cu mai bine de 2500 de ani, marele filosof al antichităţii, Heraclit din Efes, care a spus că „Totul curge” („Pantha rei”). Şi ca să-şi demonstreze afirmaţia, Heraclit a spus că niciodată nu ne putem scălda în aceeaşi apă, a aceluiaş râu. Absolut corect: apa în care eram cufundaţi acum o clipă, a trecut pe lângă noi şi s-a risipit în valul care a luat-o în clipa următoare, încât pe noi ne scaldă, în fiecare clipă, o altă apă ş.a.m.d.
Tot pe vremea lui Heraclit trăia un alt filosof, pe numele său Anaxagoras din Clazomene, care a spus un lucru uluitor, şi-anume că tot ce e-n Univers se află şi într-o fărâmă de pământ. Păi, în fărâma de pământ se află… viaţa (care înseamnă MIŞCARE). Dar tot Universul se mişcă, au observat anticii. Păi dacă Universul se mişcă, înseamnă că el se mişcă acum, în prezent, venind dinspre trecut, spre viitor. Apoi, pornind de la observaţii comune, de ex., văzând că plantele cresc, că Soarele răsare şi apune, că omul se naşte, creşte, îmbătrâneşte şi dispare, ca şi floarea, ca şi tot ce-l înconjoară, şi-au zis că această curgere trebuie numită într-un fel, şi i-au zis TIMP. Şi-au conchis că „curgerea”, adică „trecerea de la o calitate la alta” a oricărui fenomen (F), a oricărui proces (P) şi a oricărui obiect (O), trebuie să fie legată indubitabil de TIMP. Analizând pe baza simţurilor situaţia omului, tot anticii au intuit că noi, oamenii, suntem nu doar MATERIE (adică ceea ce pică sub simţuri; oarecare cantitate măsurabilă), ci-n aceeaşi măsură şi TIMP (= „curgere”), pentru că ne… „trecem” după o vreme. În procesul abstractizării şi-al generalizării, legat de TIMP, aşa cum observaţi, au apărut alte două noţiuni implicite, dar şi de nedespărţit de noţiunea TIMP, şi anume: MATERIA şi MIŞCAREA.
Vreme de 2500 de ani lumea se tot întreabă: care e factorul prim, determinant: MATERIA, MIŞCAREA sau TIMPUL?
De-a lungul Istoriei Filosofiei au fost curente (de gândire) care au susţinut că factorul prim, determinant, e MIŞCAREA. Da, dar nu poate exista MIŞCARE în afara MATERIEI, pentru că orice CURGERE (MIŞCARE) are (trebuie să aibă) un suport material, adică un ceva care să „curgă” („să se mişte”) în… TIMP (într-o durată anumită).
Şi din nou filosofii şi-au pus câteva întrebări-cheie: „Ce e TIMPUL?” „Cum e: noi suntem în TIMP, sau TIMPUL e în noi?” (După cum se întreabă retoric şi prietenul nostru, Joey. Numai că Joey pune această întrebare spre a declanşa discuţia, întrucât el îi cunoaşte bine explicaţia, adică finalitatea demersului cognitiv) A mai fost şi o altă întrebare, destul de simplă, la prima vedere, dar cu implicaţii nebănuite în Teoria Sistemelor: „Cine trece: noi sau timpul?” „Noi, desigur” suntem tentaţi să răspundem. Dar, atenţie: şi TIMPUL trece, pentru că atât NOI, cât şi TIMPUL nu suntem altceva decât curgere – adică MATERIE în MIŞCARE. Mă veţi întreba: cum adică, şi TIMPUL e MATERIE? Da, dacă admitem că MATERIA reprezintă tot ceea ce e în afara noastră, în mod obiectiv (adică nu depinde de noi). Pentru că TIMPUL nu există decât în mod obiectiv, adică în ceva concret care există în afara noastră şi nu depinde de noi, mai precis în Obiecte, Procese, Fenomene – care „curg” independent de voinţa noastră. Deci, FPO „curg”, adică trec – apar, se menţin pentru o vreme şi-apoi dispar. Numai că, atenţie, FPO apar şi dispar ÎN TIMP.
Cu alte cuvinte, TIMPUL reprezintă o CURGERE. Şi cum tot ce e MATERIE „curge” numai ÎN TIMP, nu există nimic în afara TIMPULUI.
TIMPUL E IMUABIL (nu poate fi nici creat, nici distrus), în vreme ce FPO sunt perisabile. Dar FPO nu sunt altceva decât reprezentări concrete ale MATERIEI, aşa cum spuneam. În acest caz, FPO, ca manifestări concrete ale MATERIEI sunt supuse trecerii, în vreme ce MATERIA, ca atare, e imuabilă şi veşnică întrucât nu poate fi nici distrusă, nici creată; ea există dintrotdeauna şi pentru totdeauna. Repet: numai FPO, respectiv fenomenele naturii, animalele, omul, vegetaţia planetei etc, apar, există o vreme şi-apoi dispar. Asta înseamnă că FPO, adică şi noi, existăm un timp, în TIMP, după cum (pe durata vieţii noastre) şi TIMPUL e-n noi. Noi suntem în TIMP, pentru că ne aflăm pe o anumită abscisă şi coordonată (convenţionale) ale timpului (convenţional), după cum suntem şi TIMP, adică Sisteme, Structuri şi Funcţionalităţi temporare (aparţinând unui anumit secol, pentru o anumită perioadă (de timp)).
După cum se observă TIMPUL, ca noţiune de maximă generalitate, există independent de noi, şi independent de Univers (numai în teorie). Dar nu poate fi explicat fără trimitere la acestea. Concret, în ceea ce ne priveşte pe noi, ca fiinţe legate efectiv de existenţa noastră (= viaţa noastră), nu suntem şi nici nu putem fi independenţi de TIMP, dimpotrivă suntem chiar TIMP materializat (= Timpul Nostru). Omul, de ex., e timp condensat – e vârsta lui convenţională, adică TIMP. Dovadă mai e şi faptul că TIMPUL curge şi după moartea noastră, dar noi nu-i mai aparţinem, în vreme ce cât suntem în viaţă suntem în sfera lui existenţială. Existăm în TIMPUL nostru, aşa cum am spus, dar TIMPUL e obiectiv, adică nu ne aparţine. El, TIMPUL, e o curgere neîntreruptă, ceea ce înseamnă MIŞCARE, care, la rându-i nu există decât în şi prin MATERIE.
De cca 2000 de ani, mai precis după Aristotel, lumea se tot întreabă în legătură cu cele de mai sus. Ghinionul nostru e că noi confundăm TIMPUL în general – ca noţiune abstractă, operabil în ştiinţele generale, cum e Filosofia – cu TIMPUL MĂSURABIL, care nu mai e abstract, ci e concret, mai precis e o convenţie unanim acceptată.
Cu ate cuvinte, în concluzie,
1) TIMPUL – indiferent despre ce timp e vorba: că e timp în general (= noţiunea de TIMP), că e timp comun – adică măsurabil pe orice ceasornic, că e timp istoric, că e timp al proceselor nucleare, că e timp al interacţiunilor intergalactice etc. – el CURGE, TRECE cu privire la ceva (= MATERIE)
2) TIMPUL e-n afara noastră, dar şi-n noi, pentru că, odată născuţi ne trecem odată cu partea noastră de TIMP, care aparţine TIMPULUI GENERAL. Chiar şi după ce murim TIMPUL lucrează necontenit asupră-ne, zeci de ani, secole şi milenii, până ne pulverizăm definitiv, şi-apoi în continuare chiar şi asupra ultimului fir de praf ce rămâne să mai dăinuie din fiecare o vreme, probabil – cine ştie unde. Şi cum Universul însuşi e perisabil, aşadar trecător, e posibil ca TIMPUL să-l urmeze, spre a reapare împreună altcândva, altundeva.
După opinia mea TIMPUL şi MATERIA sunt veşnice (ambele însemnând totodată şi MIŞCARE – care e modul lor de manifestare), iar noi, oamenii suntem doar una din formele lui (lor) de manifestare.
Subiect: Trece timpul? (Citit de 4713 ori)