Calugaria

[Just]

„Dacă vrei să fii desăvârşit, i-a zis Isus, du-te de vinde ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer! Apoi vino, şi urmează-Mă”(Matei 19:21).

As vrea sa discutam in acest topic despre felul in care vedeti calugaria .Citatul de mai sus l-a indemnat pe Anton sa duca o viata de singuratate si dedicare completa lui Dumnezeu ,iar acesta reprezinta probabil adevaratul inceputul al calugariei.

Este calugaria o dovada de curaj din partea oamenilor ce aleg sa paseasca pe drumul ei?
Este oare o dovada de lasitate faptul ca se sustrag din toate incercarile,indatoirile ,responsabilitatile ce viata cu siguranta le-ar fi strecura in calea lor ?

Si nu in ultimul rand ce parere aveti despre citatul:
"Cauta mai bine sa fii virtuos in viata,sa aduci folos societatii,nu te fereca in manastire [...]  si nu astepta o rasplata de acolo ,de sus, asta-i ceva mai greu de infaptuit."

[Paul]

Am sa incep prin a raspunde la al doilea citat, pentru ca ... dupa parerea mea este mai important.

Tot Iisus a spus 'daca ati avea credinta macar cat un bob de mustar, ati putea porunci muntilor sa sara in mare'. Eu de aici inteleg ca in credinta sta puterea cea mai mare a crestinului( evident, o sa las de o parte iubirea si toate implicatiile, pentru acum). Asa ca... facand o deductie, care ar fi calea cea mai buna pentru a reusi sa iti cultivi credinta? evident, viata monahala. Nu apreciez deloc parerea celora care cred ca o viata  monahala inseamna o simpla zavorare in manastire in asteptarea mantuirii, si nu doar din un motiv. Iata de ce:
     1. Renuntarea la lume, sau lepadarea de sine... nu e deloc un lucru usor, calugarii uita de parinti, uita de prieteni, uita de familie, rude, uita si de ei insisi inainte de a pasi pe drumul monahal... cu alte cuvinte 'isi iau Crucea si-l urmeaza pe Iisus'
     2. Nu exista loc pe lumea asta in care Diavolul sa-si vare mai mult coada decat in manastire, pentru ca acolo traiesc(nu numai acolo) putinii care au ales cararea ingusta a mantuirii, prin urmare cauta sa ii ispiteasca in fel si chip si sa ii rataceasca.
     3. Manastirea este scoala uitarii de sine si a altruismului, acolo inveti sa servesti si uiti sa fii servit.
     4. In manastire inveti sa asculti, si inveti ca numai Dumnezeu poate sa te asculte.
     5. O data dobandita adevarata credinta, acei putini norocosi care o stapanesc, o folosesc in folosul societatii eclipsand orice alte contributie pe care ar putea-o face prin orice alte mijloace, un om din lume.

Sa nu intelegeti din toate cele de mai sus ca nu exista alta cale de mantuire, dar nici sa intelegeti ca e o cale sigura de mantuire, pentru ca, precum spuneam ispitele sunt infinit mai multe in manastire (sa fugi, sa violezi, sa lenevesti, sa barfesti si altele pe care nu vreau sa le amintesc, fiind prea rusinoase.) iar singurul sprijin este rugaciunea si credinta.
    Calugaria, adevarata calugarie, este o dovada de mare iubire pentru Dumnezeu, de mare curaj si in nici un caz de lasitate. Pentru ca mai multi aleg sa nu se calugareasca, tocmai DE FRICA, si foarte putini aleg sa o faca din acest motiv, iar aceia care o fac, esueaza, pentru ca in manastire nu poti rezista decat incins cu braul credintei si al iubirii de Hristos.

[Emma]

Tot Iisus a spus 'daca ati avea credinta macar cat un bob de orez, ati putea porunci muntilor sa sara in mare'.

...parcă era bob de muştar...  şi eu am auzit vorbele astea şi mi-au plăcut....a fost prima dată când mi-am pus problema cât de mare să fie un bob..(minuscul)..de muştar...(eram şi eu mai mica.. ) si de aceea mi-a rămas cu litere mari întipărit în minte...pentru că atunci am înţeles cât de puţin ni se cere...si totuşi..noi..nu suntem în stare nici măcar de atât...

[Just]

Bllue ,

Spui ca cei ce aleg drumul calugariei se leapada de familie ,de prieteni ,rude si in fond de toti oamenii pe care i-au avut in preajma pana atunci. De obicei se intampla ca parintii nu sunt de acord ca fii/respectiv fiicele sa devina calugari/calugarite. Faptul ca ei urmeaza aceasta cale fara incuviintarea parintilor nu este o necinstire sau un pacat ?

Desigur ,ii ranesti !
Sa consideram ca esti unicul fiu ,singurul care le poate oferi prilejul de a se bucura de nepoti si mangaiere la batraneste ,singurul care-i va putea ingriji atunci cand vor fi in suferinta ,oare nu vor exista mustrarile de constiinta ?iar acestea nu sunt oare dovada ca nu ai ales drumul cel bun ?

[Paul]

Just... :

*Adevarat va spun, ca  nu este nimeni, care sa fi lasat casa, sau frati, sau surori, sau tata sau mama, sau nevasta sau copii sau holde pentru Mine si pentru Evanghelie, si sa nu primeasca acum, in veacul acesta, de o suta de ori mai mult: case, frati, surori, mame, copii sau holde, impreuna cu prigoniri; iar in veacul viitor, viata vecinica*

Marcu 10.29+30

[Just]

Bine ,

-calugarii , cei ce se afla pe drumul catre mantuire sau spre viata vesnita vor trai cel putin cu linistea in suflet ca vor ajunge la lumina din capatul tunelului ,adica intr-un final vor primi recompensa pentru iubirea si devotamentul fata de Dumnezeu ,dar parintii ? cei ce raman indurerati in urma cum isi vor gasi linistea ,impacarea sufleteasca ?

Citeam totusi ca si ei vor fi binecuvantati prin simplul fapt ca fiul este calugar ,dar oare vor mai gasi ei bucurie in viata cand singurul fiu (dau un exemplu ca sa ne raportam la ceva) i-a parasit ,fara incuviintarea lor. Este drept ,oare!?

Ps: Eu sunt neutra (deocamdata) .Vreau doar sa lamurim cat mai multe aspecte ale acestui subiect.

Si sa nu uit,
Oare cei ce raman in urma ce vor simti fata de Dumnezeu cand cele de mai sus se intampla?

[Paul]

Just.

   A alege viata monahala nu inseamna neaparat a fugi de acasa de nebun, fara sa zici nimic la nimeni. Astea sunt cazuri rare, in care problema pusa de tine cred ca ar fi reala. In toate celelalte cazuri, parintii, fii, sotiile, sotii, etc, stiu despre alegerea persoanei in cauza, si se consoleaza mai usor sau mai greu cu aceasta. Si nu cred ca aceia care gasesc in asta un motiv spre a se revolta impotriva lui Dumnezeu, sau o piatra de poticnire pentru propria credinta, sunt atat de multi. Toate aceste probleme, oricum demonstreaza negru pe alb ca drumul calugariei nu este nicidecum doar o simpla zavorare, o fuga de lume, ci un sacrificiu.

[viulian]

„Dacă vrei să fii desăvârşit, i-a zis Isus, du-te de vinde ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer! Apoi vino, şi urmează-Mă”(Matei 19:21).

Citatul acesta e foarte frumos. Nu stiam de el . E mult mai usor, pentru un om, sa se defineasca prin lucrurile pe care le acumuleaza si prin statutul social, prin cati bani are si cate diplome... decat sa caute adevarul. Cine mai are timp sa caute adevarul, nu ?
Si citatul exact asta incearca sa demoleze. Vinde tot ce ai, arde toate diplomele, priveaza-te de ceea ce pana acum a fost o falsa imagine de sine, si urmeaza Adevarul.

"Cauta mai bine sa fii virtuos in viata,sa aduci folos societatii,nu te fereca in manastire [...]  si nu astepta o rasplata de acolo ,de sus, asta-i ceva mai greu de infaptuit."

Si asta e un citat mai confuz putin... mi-e greu sa-l explic in cateva cuvinte;
In cautarea unei imagini de sine satisfacatoare [care pentru multi inseamna probabil bani, multi prieteni, case, afaceri, femei], pentru altii [vizati de citatul de mai sus] inseamna sa fie priviti ca niste sfinti.
E un soi de 'amanare', daca altii se lupta pentru bani, si vor avea rasplata in cateva luni, ani, cei vizati de citatul de mai sus lupta cu propriile pofte, pentru a avea rasplata la final.
Dar este acelasi lucru, nu ? Adica e cam aceiasi avaritie si ingamfare, dar si beneficiul cat de drepti si de buni sunt ei.
Si citatul este asemanator cu primul. Sa renunte la ideea ca viata monarhala este tot ce au nevoie (adica la 'posesiuni') si sa caute Adevarul ('virtuos in viata') - fara sa mai astepte rasplata.

Si ca sa leg cele doua citate de ideea de calugarie... Cautarea adevarului nu este una usoara, iluzia ca 's-au realizat' este pacatoasa atat pentru cei care cauta rasplata in bani, cat si pentru cei care, calugarindu-se, cauta rasplata pentru 'virtosenia' de care dau dovada.
Un om insa, in cautarea adevarului, poate renunta la tot ce are si sa inceapa sa caute, si ideea asta e intalnita in foarte multe scrieri religioase, nu doar in Biblie. Buddha de exemplu, era fiu de imparat, dar a renuntat si umbla prin paduri hranindu-se cu orez si cersind. Ma rog... ideea e de umilinta, de renuntat la alergatura de a gasi in exterior chestii care te definesc (casa ta, masina ta, etc) si a vedea ce se intampla de fapt, a gasi raspuns la intrebarea cine esti, si a vedea pana la urma Adevarul.
Calugarii au facut un pas mai departe, au renuntat la posesiunile materiale, insa exista riscul de a se multumi doar cu atat, de a se bucura la ideea ca gata, au facut tot ce trebuie si la cat de sfinti si abstinenti sunt, rasplata e sigur aproape. E tot un egoism, dar mascat...

Insa, insingurarea este o modalitate buna de a gasi Adevarul - si Iisus a fost singur in desert, si Buddha a fost singur prin paduri, amandoi s-au luptat cu poftele omenesti [pentru mine asta e semnificatia din Biblie, cand Diavolul il tenteaza pe Iisus, de fapt poftele cer cu disperare sa fie satisfacute], insa vazandu-si-le, au inteles cat de nesemnificative sunt, si aceasta lepadare de ele i-a dus la Adevar. Insingurarea te pune fata in faca cu propriile frici si dorinte - te ajunta sa te cunosti mai usor.

Intr-un fel, apreciez calugarii - au dat dovada de primul pas, distantarea de materialism, insa... nici pentru ei calatoria nu e gata si riscul ingamfarii mascate [asteptatul rasplatii] este la fel de prezent.

[mRanderson]

parerea mea este ca pentru a intelege acel verset ar trebui sa citim intreg paragraful, iar el spune asa:
"Matei 19:16 Atunci s-a apropiat de Isus un om, şi I-a zis: "Învăţătorule, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?"
Matei 19:17 El i-a răspuns: "De ce mă întrebi: ,Ce bine?' Binele este Unul singur. Dar dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile."
Matei 19:18 "Care?" I-a zis el. Şi Isus i-a răspuns: "Să nu ucizi: să nu preacurveşti; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă;
Matei 19:19 să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta"; şi: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi."
Matei 19:20 Tânărul I-a zis: "Toate aceste porunci le-am păzit cu grijă din tinereţea mea; ce-mi mai lipseşte?"
Matei 19:21 "Dacă vrei să fii desăvârşit", i-a zis Isus, "du-te de vinde ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer! Apoi vino, şi urmează-Mă."
Matei 19:22 Când a auzit tânărul vorba aceasta, a plecat foarte întristat; pentru că avea multe avuţii.
Matei 19:23 Isus a zis ucenicilor Săi: "Adevărat vă spun că greu va intra un bogat în Împărăţia cerurilor.
Matei 19:24 Vă mai spun iarăşi că este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu."

observatii: 1. vedem ca tanarul este un om religios, bun, chiar sincer, el tinea legea dar totusi ironic vroia sa stie cum sa obtina viata vesnica. si merge la Iisus sa afle. prima data Iisus il intreaba daca tine legea, in vers 19 il intreaba daca isi iubeste aproapele ca pe sine. Tanarul spune ca da, dar cand Iisus ii spune sa vanda tot ce are si sa-L urmeze, el ce face?, pleaca intristat. De fapt nu-si iubea aproapele, de fapt inima lui era lipita de bogatie. iar vers 24 subliniaza ideea asta"Vă mai spun iarăşi că este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu."

concluzie, acest om desi facea o gramada de lucruri bune, a mai avut el viata vesnica? asta nu inseamna ca ar fiecare ar trebui sa vanda tot ce are pt a obtine viata vesnica, nu cred ca Iisus vrea sa ne invete asta, ci ca inima noastra sa nu fie lipita de lucruri pamantesti, care nu au nici o valoare vesnica. Mantuirea este obtinuta prin in Cristos si atat.

Cam asta cred ca inseamna versetul pe care tocmai l-ai citat.


apoi legat de calugarie, sincer nu stiu cand a aparut calugaria, dar un lucru stiu sigur, citind Sf. Scriptura de mai multe ori, eu nu am observat un singur loc care sa arate ca primii crestini practicau calugaria. Din contra Iisus a dat urmatoarea porunca chiar inainte de a se inalta la cer
Matei 28:18 Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: "Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.
Matei 28:19 Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Matei 28:20 Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.

le-a zis duceti-va, mergeti in lume propovaduiti, faceti ucenici, botezatii. si daca Iisus le-a zis asta, nu vad atunci scopul de  a te duce intr-un loc retras, crezand ca astfel vei sluji lui D-zeu. Dorinta lui D-zeu este alta, dorinta Lui este ca toate neamurile sa afle de El, de mantuirea Lui.

Sunt atatea tari care nu cred in Cristos, sunt milioane mor zilnic si nush de D-zeu nostru. Cred ca mai bine ar fi ca ei sa mearga si sa propovaduiasca. Poate sunt un pic romantic dar cel putin asta inteleg eu din scriptura. Apoi ma uit la viata Sf. apostol Pavel, sau Petru au mers in atatea tari propovadiuin credinta. Au fost batuti, de nenumarate ori, pusi cu picioarele in butuci. Chiar zilele trecute citeam in faptele apostolilor urmatoarele :
Faptele apostolilor 16:23 După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniţă, şi au dat în grijă temnicerului să-i păzească bine.
Faptele apostolilor 16:24 Temnicerul, ca unul care primise o astfel de poruncă, i-a aruncat în temniţa dinăuntru, şi le-a băgat picioarele în butuci.
Faptele apostolilor 16:25 Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau, şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu; iar cei închişi îi ascultau.
cred ca asta inseamna sa renunti la tot si sa-l urmezi pe Cristos.

iar noi ca si crestini ce ne numim, ar trebui sa-L reprezentam pe El in fiecare zi prin faptele pe care le facem