TRATAT DESPRE ZBORUL BINE TRATAT

[George Ene]

Tratat despre zborul bine tratat

Şi zborul are gărgăunii lui.
Când zboară sus, foarte sus,
când zboară într-o parte,
când pe dedesubt,
de n-ai cum să-l prinzi.
Orice pasăre zboară
în toate părţile.
Numai părţile nu zboară.
Păi dac-ar zbura părţile,
ar zbura şi întregul.
Că dacă zboară întregul
ce mai rămâne întreg?
Nu mai avem întreg-întreg,
adică întreg la minte,
care adunat cu altul
să facă doi întregi la minte.
De unde rezultă că
dacă sunt doi, mai pot fi şi alţii
care să zboare.
Şi ce-i cu asta?
veţi zice.
Lasă lumea să zboare,
dacă aşa vrea pielea ei!
Staţi aşa: eu n-am spus
că pielea zboară.
Nu mă băgaţi în necaz.
E bine că zboară păsările. Atât.
Că ce ne facem
dacă ne zboară ideile?
Să ne vedem, adică,
ideile pe gardul vecinilor?
Că zboară X sau Y,
e bine. Doar n-oţi fi vrâd
să prindă rădăcini.
Ştim destui
care-au prins rădăcini
încât nu-i mai poate
smulge nimeni
din betonul lor.
Eu nu vreau să zbor.
Mi-e frică de înălţime,
dar mai ales de căderea
de la înălţime.
Că dacă există un secret
al zborului,
să fiţi siguri că ăsta
e înălţimea –
mai precis nu înălţarea la înălţime,
ci căderea de la înălţime!