CÂND GÂNDURILE ŢIPĂ ŞI NE ARD

[George Ene]

Când gândurile ţipă şi ne ard

Dac-ar fi să mă caţăr pe pereţi
m-aş numi iederă.
Dac-ar fi să alerg pe lângă glonţ,
să nu m-atingă,
m-aş numi lumină
sau gând.
Gând sunt.
Când mă gândesc la Îngeriţa mea.
Mă gândesc ce mă gândesc la Ea
pân-o-ntâlnesc, şi-o întreb:
“Te-a durut gândul meu?”
Dar Ea mă întreabă la fel:
“Te-a durut gândul meu?”
Şi constatăm, amândoi,
că ne-au durut gândurile noastre,
trimise reciproc.
Aşa că, spre a nu ne mai cauza
dureri, am hotărât să ne scriem.
Gândurile scrise dor cel mai puţin
pentru că durerile lor intră-n display,
de unde se risipesc în nori,
dacă nu cumva intră-n hârtie,
de unde ies şi ţipă cât le ţine gura,
dar mai ales ne ard
– să fiţi siguri de asta!