IEŞIREA DIN ISTORIE

[George Ene]

Ieşirea din Istorie

Istoria începe cu “A fost”,
niciodată cu “Este”.
“Este” e lăsat pe mai târziu,
să se coacă, să iasă puii,
să zboare care încotro.
Istoria e zbor,
dar şi zbatere pe loc,
pe loc repaos –
să vedem cum a fost.
După război
mulţi viteji s-arată.
Nici războiul din Istorie
nu e cel ce-a fost.
Nici pacea din Istorie
nu e cea ce-a fost.
Nici ce fuse
nu va fi ceea ce a fost…
Adeseori, Istoria
înseamnă păreri de rău –
ale tuturor,
strânse grămadă.
Ea îşi este sieşi tribunal,
cu tot tacâmul.
Uneori învinşii
devin învingători
şi urcă la tribună
şi fac Istoria altfel.
Cum altfel?
Prin a juca jocul altora:
să dărâme tot ce-a fost,
să urce alte steaguri,
să înalţe alţi zei –
zei de rocadă.

Istoria, dragilor,
poate fi şi cădere în sine:
vid.
Vidul istoric
e când îţi renegi
mama şi tatăl,
şi accepţi alţii,
şi juri că-s cei adevăraţi.
Noroc că mai sunt şi martori,
că mai lucrează şi Timpul,
că din urmă vine Istoria
cea Adevărată
cu mătura,
şi-apoi cu focul
şi nimicirea,
căci vidul cu vid
se-nlătură.
Ceea ce e
va deveni ceea ce a fost.
Ceea ce va fi
va deveni ceea ce a fost.
Istoria se scrie şi se rescrie
cu mintea limpede,
dar mai ales cu ritmul inimii
potrivit după ritmul alor tăi.
Ieşirea din Istorie
e un blestem cumplit,
care se petrece
fie prin închirierea Istoriei,
ceea ce înseamnă trădare,
fie prin moarte.
E de preferat ultima…