Re: Care este filozofia voastra de viata ?

[George Ene]

     Iată că mă aflu la ora 3 a nopţii de sâmbătă, 5 iulie, şi nu mă lasă să dorm antiteza continuu-discontinuu, readusă-n lumină de colega noastră Inda, via Nichita Stănescu, care Nichita a avut unele intuiţii geniale, dar pe care le-a lăsat baltă, când şi-a dat seama că nu le poate explica (ci doar… intui). Nichita a şi spus, undeva, în “Metafizica”, coproducţia lui cu Aurelian Titu Dumitrescu: “Ştiu că aşa e, dar mai mult nu pot spune. Las altora fericirea de a mă explica…”
     Dar să trec la “cestiune”. Problematica în discuţie e simplă. Numai c-o complicăm noi.
Continuum-ul e regula, discontinuum-ul e excepţia. Mineralul e continuum-ul, iar vegetalul şi animalul e discontinuum-ul. Întoarcerea în mineral e sigură, pe când detaşarea şi irumperea din mineral (spre a deveni viaţă – vegetală, ori animală) e probabilă, şi mai rar e… posibilă. Continuum-ul ocupă toată Istoria Universului, în vreme ce discontinuum-ul e doar un flash, o scânteie în oceanul imens al Timpului Universal. Fenomenele, Procesele, Obiectele (FPO) au viaţa relativ scurtă, pe când nonFenomenele, nonProcesele, nonObiectele (nFnPnO) sunt permanenţe. Viaţa ocupă 99,99% din Existenţa Universală, şi asta, probabil că numai într-o secvenţă de timp, şi nimic mai mult, pe când nonViaţa e dominantă, atotstăpânitoare. De aceea oamenii de ştiinţă cer insistent să protejăm Viaţa, Planeta Terra fiind, deocamdată, singurul leagăn, dovedit, al Vieţii.
     La Cursul Academic de Studierea Bibliei, un profesor a afirmat că Iisus a existat chiar din prima secundă a apariţiei Universului. La care am replicat: “Şi eu am existat chiar din prima secundă a apariţiei Universului, numai că Iisus a murit acum 2000 de ani, pe când eu exist, trăiesc… Că voi muri şi eu, e limpede, pentru că Moartea e permanenţa, şi nu Viaţa”.
     Ce vreau să spun? Vreau să spun că “existenţa” continuum-ului este întreruptă de discontinuum, mereu, clipă de clipă, încât continuum-ul este şi rămâne dominant. Viaţa viitoare ne apare doar ca posibilitate, nu şi ca certitudine. Dar, odată apărută ea devine discontinuum în revenire la continuum, căruia i se restituie. Relaţia continuum-discontinuum e relativă, pe când inversul ei e absolut şi reprezintă regula...
     Aşa că e bine să fim foarte atenţi atunci când folosim noţiunile. Mai întâi e bine să le cunoaştem toate notele, apoi toate nuanţele notelor, iar după aceea să cântărim totul între probabil şi posibil, şi abia la urmă să ne spunem părerea, cu grijă şi cu susceptibilitate – că s-ar putea să ne mai scape câte ceva dintr-ale Realităţii Obiective, pe care să n-o putem cuprinde cu mintea noastră, la un moment dat, într-o etapă sau alta a cercetărilor problematicii respective…

[George Ene]

     Dar n-am lămurit-o cum stăm cu… “zisele” lui Nichita Stănescu.
     În expresia “A fi continuu înseamnă de fapt a nu fi”, Nichita a comis o eroare gravă: a alăturat verbul existenţial “a fi” (fiinţă) lângă contrariul lui, care e “continuu”, adică a spus, în mod greşit, că “a fi continuu” etc. – ceea ce e un fals. Verbul “a fi”, care acordă calitatea de viaţă, nu poate fi pus alături de “continuu”  (care e nonViaţă). Cu verbul existenţial “a fi” nu se explică nonfiinţa, nonexistenţa (lui “continuu”).
     Repet: “A fi continuu” (indiferent ce mai adaugi după aceste trei vorbe) e un nonsens, pentru că “a fi” îl exclude din start pe “a nu fi” (care, aici, în expresia lui Nichita, e dat şi susţinut de noţiunea “continuu”), pentru simplul motiv că “a fi” sugerează existenţa, care e discontinuă, aşa cum am argumentat în postul de deasupra.
     Altfel spus, “a fi” îl desfiinţează categoric pe “continuu”, tot aşa cum “continuu” îl refuză pe “a fi”.
     Dacă Nichita ar fi spus “a fi discontinuu înseamnă a fi”, era cu totul altceva, ceea ce ar fi fost o concluzie de nota 10 (căci "a fi", în cazul acesta, chiar discontinuu înseamnă). După cum dacă ar fi spus următoarele: “continuu înseamnă a nu fi” – tot aşa, ar fi fost perfect. Dar pentru că l-a folosit pe “a fi”, prin citare de două ori în aceeaşi propoziţie, de fiecare dată cu sens contrar, prin a spune că “a fi continuu înseamnă a nu fi”, aceasta e, cum am argumentat, o dublă forţare a lui “a fi”, care se exclud una pe alta, şi înseamnă o ratare a gândirii.
     Şi celelalte două expresii menţionate de Inda sunt discutabile.
     Concret, expresia “A fi nesupus schimbarii e întâmplarea obiectelor”, lăsând la o parte aceeaşi utilizare defectuoasă a verbului existenţial “a fi”, nu există nicăieri nici măcar un singur exemplu prin care să ni se dovedească cum că obiectele n-ar fi supuse schimbării întotdeauna şi pentru totdeauna. Până şi cristalele, găsite în stâncă, după milioane de ani, dovedesc schimbări, adesea iremediabile. De ce? Pentru că nimeni şi nimic, nicăieri şi nicidată nu se va putea sustrage de la legea transformării, a modificărilor permanente.
     Iar expresia “A fi ceea ce eşti e un cadran pe care a fi ceea ce este se rostogoleste” e un loc comun, nicidecum o idee preţioasă. Aici Nichita spune exact acelaşi lucru, ca mai sus, cum că te rostogoleşti (pe un cadran) într-o permanentă modificare şi autotransformare…
     O fi poezia imaginaţie, dar să lucreze cinstit, prin imagini poetice, nu prin subterfugii grosiere, care să se impună prin nebăgarea de seamă a cititorilor, că nu ţine.
     Îi mulţumesc Indei că mi-a ridicat mingea la coş. Cât îl priveşte pe dragul nostru Nichita, dacă ar fi trăit mi-ar fi zis, cu expresia lui favorită: “Ai dreptate, bătrâne!”

     PS. Ceea ce uitai să vă spun e că, acum, când postez această a mea a treia intervenţie la tema de mai sus, e ora 05,08 după România, adică 02,08 după Londra. Da, dar lămurim lucrurile, nu le lăsăm să ne inunde cu preţiozitatea lor discutabilă!

[George Ene]

Corectură

În cea de-a doua intervenţie a mea, la tema de mai sus, am făcut, din neatenţie (că era ora destul de înaintată) următoarea afirmaţie, greşită: “Viaţa ocupă 99,99% din Existenţa Universală, şi asta, probabil că numai într-o secvenţă de timp, şi nimic mai mult, pe când nonViaţa e dominantă, atotstăpânitoare.”
Vă rog s-o citiţi corect, adică în felul următor: “Viaţa ocupă mai puţin de 00,01% în Existenţa Universală, şi asta, probabil că numai într-o secvenţă de timp, şi nimic mai mult, pe când nonViaţa e dominantă, atotstăpânitoare, ocupând mai bine de 99,99% din Existenţă”.

[mvr]

hmm ,darga George,se pare ca ....,stai rau la capitolul :Viata 

[Twisted_Mind]

Bun ! (am să decodific mesajul tău despre viaţă într-o zi cu o oră mai avantajoasă, cand ma plitisesc de zor) Dar până la urma George, care este filosofia ta personală despre viaţă? Din generalul Universului mă refer doar la existenţa ta particulară pusă în corelaţie cu tot ce vrei tu, din cadrul sferei tale de viaţă. Putem vorbi despre viaţa existentă şi nonexistentă în acest Univers cât om vrea, dar aş vrea să aud (citesc) şi părerea ta despre tine în tumultul existenţei ei. Mulţumesc ! Ai grija de tine...