SĂ NU VĂ LUAŢI DUPĂ FILOSOFI!

[George Ene]

Să nu vă luaţi după filosofi!

Au venit la mine şi mi-au zis:
- Dezbracă-te! Dezbracă-te de tine!
- Cum adică? am întrebat.
- Adică fără piele, fără carne, fără oase! m-au lămurit.
- Şi ce-o să mai rămână din mine? am repetat, crezând că n-aud bine.
- Umbra! Vei fi umbră! mi s-a răspuns răstit.
- Şi cu umbra mea ce veţi face? am bâiguit.
- O vom dresa. Îţi vom ataşa alţi ochi, să vezi interiorul lucrurilor,
să vezi  “Lucrul-în-Sine” – “Das Ding an sich” al Prea Fericitului Immanuel Kant.
Îţi vei păstra numai inspiraţia, care-ţi va fi ghid. ‘Nţeles?
- N-am înţeles nimic!
- Las-c-o-să-nţelegi tu! Executarea!
Aşa am fost curăţat de piele, de carne, de oase, şi-am ajuns
“Umbră gânditoare”. Mai bine mă făceau “Trestie gânditoare”,
după cum zicea alt Prea Fericit, Blaise Pascal – să ştiu o treabă:
că stau în apă pân-la brâu, chiar şi pân-la gât, să tot gândesc.
…Şi dintr-odată toate cărţile, din rafturile care-mi îmbracă pereţii,
s-au topit şi-nceput o bolboroseală infernală de cuvinte alunecând care încotro;
şi-apoi cearta scriitorilor din antichitate cu filosofii din vremurile lor,
şi-a filosofilor mai noi cu pereţii, cerându-le să devină păsări;
şi-a păsărilor cu cerul, cerându-i să le dea înălţime de zbor;
şi-a cerului cu toartele lui, până sus unde se sfârşeşte susul…
Zidurile blocului au început să râdă de scări, scările de acoperiş,
acoperişul blocului meu de acoperişurile vecine,
plopii au început să bârfească gardurile vii, împrejmuitoare,
împroşcându-le cu vată-nevată, încât totul s-a îmbrăcat în puf.
În acest talmeş-balmeş s-a iscat o furtună, apoi o tornadă,
şi-n mijlocul tornadei a apărut însuşi Dumnezeu-Tatăl:
- Ce-i balamucul ăsta, aici? Nu vă e ruşine? Cine-a declanşat isteria?”
- Ăia, Preaînalte, de-i timiseşi ‘matale să mă jupoaie, să-mi scoată
pielea de pe mine, să mă radă de carne, să mă cureţe de oase,
să devin Lucru-în-Sine, cum l-a gândit şi l-a scris filosoful german!
Şi-uite ce-a ieşit: toţi au dat-o pe băşcălie împotriva firii şi-a mea,
că nu-mi stă-n putere să fiu Lucrul-în-Sine, să văd ce-i în el,
când aşa ceva n-a putut-o face nimeni, nici chiar tăicuţu’ Kant,
deşi toţi au întors-o pe toate feţele, până când au rămas feţe, feţe…
- Prea bine. Am să-i pedepsesc pe nemernici – a hotărât Atotputernicul.
Am să-i pun să studieze cele trei cărţi fundamentale ale Prea Fericitului Kant:
 “Critica raţiunii pure”, “Critica raţiunii practice” şi “Critica puterii de judecată”.
Şi-am să le cer să-mi prezinte referate amănunţite, pe fiecare dintre ei! Dixit!
- Şi cu mine ce faci, Doamne? Să rămân blestemat, adică tot aşa, umbră?
- Ce să-ţi fac dacă asculţi de nemernici? De data asta, treacă de la mine:
te iert, te îmbrac în costumaţia ta naturală, dar să nu se mai repete!

Vă povestii tot ce fuse, ca măcar voi să nu vă luaţi după filosofi!
Când îi vedeţi să daţi cu tot ce nimeriţi după ei. Chiar şi cu… lucru ăla,
ce-şi zice cu emfază… “Lucru-în-Sine! Că dacă n-o faceţi, păţiţi ca mine.