ATÂTA PAGUBĂ!

[George Ene]

Atâta pagubă!

Ce ţi-e şi cu doctorii ăştia?!
Văd ei ce văd.
Aud ei ce aud.
Simt ei ce simt.
Şi prevăd ei ce prevăd.
Pietrele de sub potcoavele cailor
la mine-n rinichi şi-n bilă:
le-a cărat Pegasul meu, desigur,
nepotcovitul meu cal nărăvaş,
călărit de Îngeriţa mea,
căreia-i mai zic şi Zâna mea Bună,
care m-a tras de urechi azi-noapte
că n-am potcovit calul,
ameninţându-mă
c-are să mă potcovească ea pe mine.
     Atâta pagubă!

Ce ţi-e şi cu doctorii ăştia?!
Îşi prelungesc mâinile
cu te miri ce lucruri
şi te scotocesc, şi te umblă,
din scoarţă-n scoarţă,
până-n înaintaşi,
unde găseşte pe unul
care-a plecat departe,
că-i cedase barca inimii.
     Atâta pagubă! 

Ce ţi-e şi cu doctorii ăştia?!
Îţi mai dau 5 ani,
ca şi cum dau de la ei,
cu zgârcenie –
nu tu mamă, nu tu tată,
fără milă şi înţelegere,
că ai Pegasul nepotcovit
şi Îngeriţa te va jeli…
Ei – nu şi nu,
gata! atâta te mai ţine firul!
zdrang! după 5 ani.
Şi restul anilor mei,
ce-aveţi de gând să faceţi cu ei,
dragilor?
     Atâta pagubă!

Ce ţi-e şi cu doctorii ăştia?!
Taie, cârpesc, pun petice.
Te bat pe umăr,
cu prietenie:
“Las-că te faci bine,
trece şi asta!”
Trece azi. Trece mâine.
Trece lumea. Trec şi ei!
     Atâta pagubă!