Sic-ule, chiar crezi că un animal, oricare ar fi el, ar putea fi pus alături de persoana iubită? Păi, dac-ar fi aşa, ai vedea prin case numai animale (de companie, că de alceva n-ar fi bune, crede-mă: nici la bucătărie, nici să conversezi, nici... pentru nimic). Aşa că tot omul (oama - cum am auzit ieri un ţăran, spunându-i soţiei lui: "Oama mea!" Ca să vedeţi ce inventivi au ajuns românii, de când cu democraţia asta stranie).
Eu, personal, nu suport pisicile (deşi se spune că au energie pozitivă, care-ţi anihilează neliniştile, iritările etc, ceea ce ar reprezenta, după unii autori, energii negative. Nu suport nici câinii, că trebuie să te ţii după ei cu făraşul şi cu punga, să-i plimbi, încât ar cam fi cazul să te întrebi: cine-i stăpânul - tu sau el? Nu-mi plac decât copiii, şi mamele lor. Lăsaţi mamele să vină la mine, spunea, parcă Fiul Omului. Nu mă înţeleg foarte bine decât cu ele. De ce? Pentru că, aşa cum spunea Mircea Eliade, marele istoric al religiilor: "Femeile sunt îngeri; dar ele nu ştiu asta!". Or, cu un înger te înţelegi, cazi la pace, te pui de acord, cedează de la el (de la ea - dacă-i Îngeriţă, cum e îngeriţa mea), se ţine după tine când simte că ai dreptate, te împacă cu ce poate, adeseori cu ea însăşi. Noi, bărbaţii, ar trebui să stăm în genunchi în faţa femeilor, că ele ne-au dat viaţă, vorba unui text vechi, pe care nu mai ştiu de unde-l ştiu:
Femeia-i o comoară:
Femeia îţi dă viaţă,
Femeiea te răsfaţă,
Femeia te omoară!
Or, aşa stând lucrurile, n-aş vrea să trăiesc decât lângă Femeia Visurilor mele, despre care, vă rog, pe altădată...