Ei, da, de-acum e limpede orientarea discuţiei la tema propusă de tine, dragă Iulian.
De ce? Pentru că în orice căsnicie se întâlnesc două personalităţi (în sensul de voinţe orientate către scopuri proprii, fiecare). Mai concret, orice femeie sau bărbat moşteneşte o zestre genetică, care-n afară, în societate, se manifestă prin 1) temperament (flegmatic, melancolic, sanguinic sau coleric), dar vine şi cu 2) caracterul propriu (educaţia proprie = întrucât caracterul omului începe să se formeze în casă, în familie, şi se desăvârşeşte de-a lungul întregii vieţi, în societate), e de presupus că fiecare dintre ei vine în căsnicia lor cu aceste caracteristici. Ca urmare, există femei iuţi (cu temperamentul coleric + cu modelul propriei mame), şi fac totul în casă, încât îşi exclud energic soţii de la orice treabă, spunându-le, pe bună dreptate (din punctul lor de vedere), că le încurcă – cazul pe care ni l-ai oferit tu, dragă Iulian.
Ei, şi pentru că aceste femei-comandanţi înlătură, de la bun început, amestecul bărbatului în treburile casei, păstrându-şi în exclusivitate dreptul de a organiza ea, aşa cum îi place apartamentul, grădina, ordinea treburilor etc., soţul nu se mai amestecă, pentru “că-şi pune paie-n cap”, vizavi de femeia lui, în cazul în care se amestecă. Şi-atunci, în mod firesc el îşi organizează viaţa şi activitatea după principii proprii. Dacă,-n plus, soţiei nu-i pasă ce face el şi pe unde umblă – cu condiţia să dea banii în casă! – cu atât mai bine pentru el, pentru că el devine cu adevărat liber şi independent, ca păsările cerului.
Aşadar, există şi asemenea femei-comandant (cu temperamente şi caractere puternice), care, dacă sunt libere în căsnicie – să se manifeste aşa cum vor, şi-n plus sunt şi liniştite (pentru că soţii lor nu le fac probleme de viaţă), e de presupus că sunt cu adevărat ideale pentru bărbaţii lor, cum bine ai spus.