Iubirea e iubire. E un sentiment bine definit: ea înseamnă, în puţine cuvinte, atracţie pentru celălalt (sex). Or, cum orice sentiment trece prin inimă (cum spunea Aristotel) şi nu prin gândire, iubirea, ca sentiment e cu totul altceva decât raţiunea. A, că sunt tentaţii de evadare din starea iniţială (= cea optimă) a iubirii, asta e cu totul altceva. Că sunt ambiţii, că unii vor să-şi încheie relaţia cu persoana până nu demult… “iubită”, că a văzut alţi ochi, care i-au zâmbit mai frumos, că vrea să se realizeze în continuare alcum, toate astea nu mai au nimic în comun cu iubirea. Cu alte cuvinte asocierea celor două noţiuni, respectiv a “iubirii” şi a “raţiunii” e un nonsens. Una e să iubeşti şi să alergi în plină noapte, la fiinţa iubită, şi cu totul altceva e să stai pe loc, că aşa-ţi dictează raţiunea. Or, dacă raţiunea e mai puternică decât iubirea, atunci, să fiţi siguri, că-n cazul respectiv, nu mai poate fi vorba de iubire.
Colegii au spus că la un moment dat iubirea se mai “moaie”, se estompează, că devine şi e suportată, de către unul din parteneri, ori poate chiar de către amândoi ca obligaţie, de care ar vrea să se scuture. În acest caz e bine să recunoaştem că iubirea e pe ducă, dacă nu cumva a murit. Că oamenii o duc, în continuare, în virtutea obişnuinţei, e o chestiune de comoditate. Ei, şi din această comoditate apar neînţelegerile, apar frustrările, apar crimele, cu toate consecinţele. Corect ar fi ca-n momentul în care simţi că nu-ţi mai poţi duce… “iubirea” (care, atenţie: e sentimentul tău, şi nu al persoanei adverse), e bine s-o spui, să nu te ascunzi după deget, cum se zice. E greu, e-adevărat, mai ales că sunt situaţii şi situaţii… Se pot isca sinucideri, ori dezastre ireparabile. Cum le poţi evita? E greu de dat un răspuns…
Ar mai fi de lămurit încă un lucru, legat de iubire, şi anume: când dispare iubirea?
Răspunsul e unul singur: niciodată! Omul iubeşte şi la 90 de ani, şi la 100 de ani, până-n ultima clipă. De ce? Pentru că, repet, iubirea e un sentiment fundamental, e motorul vieţii fiecăruia dintre noi. Or, tocmai acest motor, numit IUBIRE, e cel ce ne ţine-n viaţă, ne pune-n mişcare. Să vii cu drag acasă, să pleci cu drag, să ştii că acolo, acasă la tine, e cineva drag, care te aşteaptă, care se bucură că te vede – e de neimaginat, în afara iubirii.
Legat de acest aspect, am auzit o mamă spunând că a fost întrebată de fiul ei: “Mamă, de ce nu te mai iubeşte tata? Văd că vă certaţi în fiecare zi. De ce?” La care mama copilului, pe care o cunosc foarte bine, a răspuns absolut magistral, dar copilul, fiind mic, n-a înţeles: “Nu mă mai iubeşte tatăl tău, pentru că a murit ăla care ne împăca, de fiecare dată!”. Or, voi, dragii mei colegi, aţi înţeles, sper, cine era… “acela”, care-i împăca… (Apropo, "acela, cineva" nu moare decât dacă e bolnav, ori, mai ales, dacă e... "neglijat"!)
Iubirea se estompează, ba chiar şi moare, când sexul nu-şi mai face datoria. Numai că treaba cu sexul e o problemă mai puţin importantă când cei doi ştiu să-l suplinească, că, hai să fim sinceri, dacă tu, bărbat, iubeşti o femeie, ori tu, femeie, iubeşti un bărbat, şi dacă mai eşti şi destupat la minte, atunci, în mod sigur… “te descurci”, şi te descurci perfect, în aşa fel încât iubirea (= căsnicia) să nu sufere din această cauză…
Şi-apoi, hai să fim sinceri cu noi, că suntem o comunitate de oameni sinceri: mai sunt şi femei, tot aşa cum sunt şi bărbaţi care nu fac un capăt de lume că nu fac sex, decât hăt, cine ştie când. Dar, asta nu înseamnă că nu se iubesc, că nu se caută şi că nu se doresc ca-n prima zi. Nu v-o spun că aşa mi s-a năzărit mie, ci v-o spun din experienţa bunilor mei prieteni…
Subiect: Iubire rationala (Citit de 9402 ori)