Oamenii si soarta

[Lorelei]

"Oamenii nu sunt prizonierii sortii ci ai propriei minti" (Franklin Roosvelt)

Este soarta un construct al propriei noastre minti? Sau exista o forma de predestinare care ne "mana" ca un fir nevazut pe care il urmam? construim ideea de soarta si apoi ne alegem cu un efect placebo?

[George Ene]

   Cred că şi una, şi alta - la prima vedere. 
   Dacă iese bine, zicem că aşa ne-a fost soarta (să fim cine suntem). Iar dacă iese prost zicem că aşa ne-a fost scris (să fim cine suntem).
   Dacă analizez mai profund această problemă zic şi eu, asemenea preşedintelui american, Franklin Delano Roossevelt (1882-1945), cel care a hotărât fabricarea bobmei atomice, şi, împreună cu Winston Churchill (1874-1965; şeful guvernului englez de coaliţie în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial) ne-au vândut la Yalta (1945) lui Iosif Vissarionovici Stalin, zic, că oamenii sunt prizonierii propriei minţi, iar dacă mai sunt şi superstiţioşi o dau ba pe soartă, ba pe pronie, ba pe... prostie (blesteme, vrăjitorii etc).
   "Omul îşi face viaţa cu mintea, şi-şi sapă groapa cu dinţii" spuneau, mult mai aproape de adevăr, latinii.
   Ca urmare, după opinia mea, nu există nici o soartă, ci numai prezenţa vieţii omului la confuenţa dintre întâmplare şi necesitate. La întâlnirea întâmplării cu necesitatea, se petrece ceea ce trebuie să facă (şi face) omul. Întâmplarea, cu mediul ei, precum şi necesitatea, impusă de mediul ei, determină aşa-zisa lui soartă, destinul lui - viaţa ori dispariţia omului.
   Luaţi orice exemplu din istorie, din ştiinţă, din viaţa părinţilor ori din viaţa cunoscuţilor domniilor voastre şi gândiţi-vă că au făcut ceea ce au făcut, pentru că au fost prezenţi atunci şi acolo unde au fost prezenţi, şi-apoi au pierit, datorită faptului că la un moment dat, al existenţei lor, au fost atunci şi acolo unde au fost şi au făcut ceea ce au făcut, ca după aceea să sfârşească aşa cum au sfârşit. Absolut omeneşte. Nimic supranatural în toate acestea.

[viulian]

"Oamenii nu sunt prizonierii sortii ci ai propriei minti" (Franklin Roosvelt)

Acest citat ma enerveaza, dar nu stiu de ce. Imi da peste cap inferentele cred. Ma baga in recursivitate.

[inda]

Nu stiu in ce masura cursul vietii e directionat de soarta si cat de noi insine, insa cel mai des aud "ei, asa mi-a fost soarta" atunci cand oricat te-ai zbate lucrurile nu iau o intorsatura buna, atunci cand socotim ca am facut bine, ne-am straduit, am dat tot ce puteam si totusi n-a iesit cum trebuia. Probabil avem nevoie de asta ca sa putem merge mai departe, ca sa nu ne simtim incapabili, vulnerabili, ca sa mai putem incerca. Pe de alta parte, atunci cand viata are un mers lin, o turnura frumoasa, cand realizarile apar la fiecare pas ne spunem "soarta ne-o facem noi".
Nu stiu in care afirmatie este mai mult adevar, stiu doar ca e bine sa le avem pe amandoua la indemana !

[Minerva]

"Oamenii nu sunt prizonierii sortii ci ai propriei minti", imi pare corect. Se adauga putina munca, vointa, ingaduinta (si altele dupa caz)... dar depinde de mintea fiecaruia cum isi construieste sau darama viata.
Acel "asa ne-a fost soarta", "asta a fost soarta mea"... imi pare doar o scuza.
Poate o avea ursita vreun amestec dar parca se zice: Dumnezeu iti da, dar nu iti baga si-n traista