Ultima săgeată a sufletului

[Mihai Dor]

2008-07-25 


Nu am ştiut cum
Să-ţi mai aud vorbele...
Cum să-ţi mai răspund.....
Plecasem,
Eram departe....

Pe noi ne strigai?
Sau erai rănită?
nu ştiu....

Sufletul meu-Vânător
Te-a nimerit
Cu ultima săgeată
Care i-a mai rămas:
Uitarea!

[Mihai Dor]

....dar, căprioara ce-am rănit
mi-a lăsat ochii ei umezi
pe linia destinului curgând lacrimile
pe maluri, sarea lor, ca munţi de suferinţă...


mă puneai să ascult marea spunând
ca şi sufletul tău, cât zbucium a adunat
brăzdată de corăbiile neîncrederii absolute

noaptea, când toţi uităm de noi
tu încercai să intri în vise
şi să le laşi pe masa conştiinţei
o invitaţie de aduceri aminte...

carpe diem.

 

[ARIDANA]

Frumos ...e tot ce ramane...stii,treaba cu perlele.
 
Urmeaza "traducerea"...libera si vesela,ca de obicei.

[Mihai Dor]

mă-ntrebam
dacă vei învăţa vreodată
să mă urăşti
atunci când eu
plec să caut,
când în vis , când aievea
pe lună, pietricelele
cu care încercai
să-mi loveşti aripile,
din dragoste
atunci când, evident
te minţeam ca un birjar
că nu te iubesc
nici cât negru sub unghie....

[Mihai Dor]

Niciodată nu am înţeles
de ce trebuia ca tu să mergi
cu ochii închişi
atunci când mă căutai....?
Credeai că sunt pretutindeni ?

Copacii aceia înalţi din visele tale
Au nins peste mine cu frunze argintii
Iar norii se-ntreabă între ei
Unde să mai aştearnă zăpada
Fiindcă ultimul Saint-Bernard a murit,
iubire, odată cu primul vis nenăscut,
odată cu acea tăcere infinit de adâncă
din ochii tăi de piatră, goi,
iar ei, norii,  ştiu că nu vei mai găsi din mine
decât câţiva ghiocei, făcuţi deja buchet
ţâşnind din zăpadă spre sufletul
care căuta doar primăveri....

[Mihai Dor]

...din lipsă de modestie, din necesitatea unei recunoaşteri, din faptul că am primit critici cu privire la stilul meu prea siropos (şi nu neg acest lucru), anacronic stil liric, cum s-ar spune, mă simt nevoit să public un comentariu la poemul"Fiindcă ultimul Saint-Bernard a murit" postat pe un alt site.O doamnă cu nume de artist  mi-a adus bucuria în suflet pentru o  seară, măcar...

 =  Mihai Dor
   
violeta andrei
[20.Dec.08 14:11]
...de mult n-am mai citit ceva atat de frumos!
Despre ce stil sa vorbim? Ce anume este "tocit"?
Poate doar urechea lirica a unora care, in goana dupa "nouate" , se prefac a nu simti vibratia simpla a ceia ce , cu putin noroc, am intalnit toti in viata:iubirea!
E "invechita" tema? Ei as! Nu toti dispunem de sensibilitatea unui condei bine slefuit cand e vorba de metafora! Poezia e imagine, sunet culoare, nu gaselnita
"epatanta" care zgarie auzul cu "noutatea stilului".
Unii scriu pentru minte. Tu ai scris din suflet pentru suflet! Cine are asa ceva, va simti si va intelege la fel ca tine.
"decât câţiva ghiocei, făcuţi deja buchet
ţâşnind din zăpadă spre sufletul
care căuta doar primăveri.... "
Cu prietenie,
Violeta

[Mihai Dor]

Undeva, într-un colţ, un fir de păianjen


M-ai privit întotdeauna
ca pe-un fir de păianjen
undeva, într-un colţ
pierdut în întuneric,
doar câteva raze reflectate
mă făceau să strălucesc
câteodată...

câteodată,
mai se-ncurca, rătăcită
câte o muscă....
în zbaterea ei de aripi îngereşti
mi-era teamă de pânza aceasta firavă
că într-o zi va ceda
şi, fără justificări,
o eliberam...

(doar tu
te-ai rugat de mine
să nu te eliberez
niciodată)

...un fir subţire,
undeva, într-un colţ
încă întreg,
deşi s-au agăţat de el
atâtea greutăţi....

[Mihai Dor]

http://www.youtube.com/watch?v=4zYWykN2ydk

Passo-Doble

Nu mai ştiu
ce ţi-am spus despre
viaţă...
că-i un joc,
o luptă
sau poate un dans...

da, viaţa e un dans....

să nu uiţi paşii, iubito
e foarte important,
să mă ţii strâns,
să nu-mi dai drumul din mâini
cum prea des am simţit asta,
să mă priveşti în ochi
aşa cum numai luciul unui lac
ştie să o facă,
să-mi dai parfumul iubirii,
acel buchet, cu flori rare, culese
doar din sufletul tău cu munţi
pe care nu i-am putut cuceri,
poţi să-mi calci paşii
care, altădată, ajungeau prea repede
aproape de tine,
dar pe inima mea, de poţi,
nu mai încerca să înveţi
passo-doble....
(mi-ai spus că-n acest dans,
Bărbatul e în centrul atenţiei)

[digitty]

poezii de o sensibilitate si frumusete uimitoare. imbinarea imaginilor vizuale, auditive, tactile e naucitoare.


Grandoarea lor este asemenea ego'ului autorului ( este doar o remarca referitoare la postarea acelui comentariu de pe alt site)

[Mihai Dor]

http://www.youtube.com/watch?v=X2IB6VlIIAw
ALO, e cineva acasă ?


-Alo, e cineva acasă ?

Păşeam în sufletul pe care
Nu-l mai văzusem de –atâta timp,
Ca într-o casă părăsită
Sau, bănuiam doar,
ai cărei proprietari
erau plecaţi într-un concediu
în jurul lumii....

Păşeam în Sufletul Tău
Cu uşa de la intrare care, părea
Ca nu a fost încuiată niciodată
Şi orice trecător ar fi putut
Să intre fără să bată cu degetul în ea...

Pe masa din hol
m-aştepta un bileţel de adio;
nu ai mai avut răbdare
să mă aştepţi, să prinzi puteri
să mă poţi ierta,
să prinzi cuvântul meu
în palma ta ca pe-un puf de păpădie
să-l bagi  apoi,bucuroasă în sân
ca pe norocul ce ţi-l doreai să
vină mai des la tine...
Sunt atât de singur în casa asta
Atât de mare, atât de frumoasă,
Atât de aproape de stradă...
Si-n ea, un bileţel pe care scrie
„M-am logodit cu prima stea
Care-a răsărit, undeva , pe lângă luna
Care ţie-ţi plăcea atât de mult !
Să nu mă cauţi.Pe aici nu au străzi...”