Poveste fara Sfarsit

[obsesia]

N-as sti niciodata de unde sa incep ; nici macar nu stiu de ce scriu - n-am nici curaj, nici zambete de impartit, nici flori de primit, nici lacrimi de daruit, nici inima de aruncat, nici... N-am nimic. Nu stiu daca scriu pentru tine, sau pentru mine. Nu stiu daca scriu pentru cineva. Cred ca o fac din Instinct. Nu stiu sa ma justific, cred ca mai degraba ar fi trebuit sa tac.
Nu. Cred ca tocmai in momentul asta mi-am dat seama de ce-o fac. Sau nu. Cine mai stie,cine mai stie?

Habar nu am cand s-a ajuns aici, si mai ales DE CE. Ar trebui sa invat sa traiesc putinul care mi-a mai ramas intrebandu-ma mereu "ce-ar fi fost daca?!",dar 'geaba...'Geaba am citit atat de mult, 'geaba am cunoscut oameni,'geaba....fiindca n-am invatat sa ma resemnez, n-am invatat inca sa te pierd, nu stiu s-o fac, si nici nu vreau sa ma inveti. Nu vreau sa ma accepti, dar nu-s nici indiferenta. Dau din umeri, ma uit in gol la televizorul asta care parca-mi spune sa termin odata cu tot... Nu-s deprimata, nu, am trecut de stadiul ala in care as fi plans si acum ore intregi, am trecut de etapa in care izbeam toate obiectele de podea, acum sunt la un "nivel superior"... Vezi cat de amara am devenit? Nu, n-ai cum sa vezi. Tu nu esti aici, tu nu esti aici, TU NU ESTI AICI, SI NU VEI FI NICIODATA.
Scriu fiindca doar asta mi-a mai ramas, fiindca tacerea nu mai e un raspuns de prea multa vreme, scriu pentru a-mi demonstra ca inca mai pot duce... Dar incep sa plang.
Am citit povesti, povesti de dragoste, cu final fericit,sau nefericit. Sa stii ca eu nu cred in happy-end-uri. N-am crezut niciodata. Doar n-o sa incep acum... Cred in oameni care se iubesc , stiu ca dragostea lor va schimba lumea intr-o zi, tii minte? (Vama Veche) ... Nu stiu sa-ncep povestea noastra, nu-i cunosc inceputul, si nici sfarsitul... Nu-mi mai dau seama cand rasare soarele si cand apune, cand fac o poza care nu exprima nimic si cand fac una care cuprinde totul, nu-mi mai dau seama daca traim ca sa murim in final sau daca ne nastem pentru a ne indeplini misiunea, una care n-are legatura cu moartea,ci mai degraba cu eternitatea...
Nu stiu ce te-a apropiat de mine... N-am nimic, n-am avut niciodata... Ce ti-as fi putut oferi? Nu stiu sa iubesc, nu in felul in care ar trebui s-o fac ; dar exista un "fel"? Sunt prea stangace, pana si cuvintele astea exprima prea putin pentru ce-as avea eu de zis... Si-atunci ce sa fac, sa nu mai scriu? Sa ma-nchid iar intr-o carapace, asa cum am facut-o timp de aproape 2 ani? Cred ca avem nevoie de refulari, si de regrete, fie ele si tardive. Avem nevoie de orice ,atata vreme cat suntem inca in viata.

Ma impotmolesc. Regret...Uite, cand am scris prima litera, stiam ce vreau sa spun, dar acum,daca m-as reciti, as realiza ca am vorbit numai lucruri fara sens. Mi-e teama sa ma (re)citesc. Am ajuns o umbra. Stii ce-am vrut sa scriu la inceputul acestei... cum s-o numesc?! Am vrut sa ... sa... Nu m-ai recunoaste, o simt, te dezamagesc in fiecare moment,desi tu-mi spui ca-s o minune. Nu-s una la un milion si nu voi fi niciodata,obisnuieste-te cu asta. Mi-e teama sa mai scriu ca "te iubesc"... Mi-e teama de ziua de azi, de cea de maine, mi-e teama de anii ce vor avea sa vina...M-am transformat intr-o fricoasa fara voia mea. Cred c-am vorbit prea mult despre mine, am prostul obicei, tu ma cunosti...

Mi-as dori sa-ti ating cu mana fruntea, sa-ti sarut obrajii, sa-ti privesc ochii albastri, sa-ti pun degetele pe buze ,sa nu-mi mai spui nimic, sa vorbesc numai eu, ca sa intelegi ... Mi-as dori sa nu existe clisee, mai ales cel de genul "uneori e prea tarziu"...
Ma doare fiindca stiu, o sa ma judeci intotdeauna c-am ales asa... Sper ca-ntr-o zi sa am puterea sa scriu ce trebuie,daca tot am inceput, dar acum n-am viata... Daca fericirea ta a insemnat ca eu sa fug, atunci cum ai putea sa-mi ceri la infinit sa raman?

...nu plec pentru o vesnicie, raman cu tine acolo, acolo unde tu ma cunosti... Pentru ca Dumnezeu nu e in mine, si nici in tine... Dumnezeu este in distanta dintre noi doi 2...

[obsesia]

Ai plecat de aproape 6 zile, peste mari si tari, ca-n poveste... Crezi ca nu-mi e dor? Dar ce folos, tati,ce folos? Sufar ca un caine, imi tarasc zilele ca o rama care urmeaza sa fie aruncata-n lac, momeala pentru pestii infometati...Este inutil sa  iti spun ca nu vei pleca niciodata din mine, ca esti mai prezent decat toti oamenii care ma ating zi de zi, intamplator pe strada, in aglomeratie.Iti scriu e-mailuri kilometrice si ma tradez,traiesc cu speranta ca acolo unde esti,nu te atinge ura lor. Mi-este dor de tine,tati,si mi-e dor sa fim iar amandoi,dar stiu ca nu se poate, e prea tarziu pentru a mai fi impreuna in lumea asta,nu-i asa? Iti promit totusi ca n-am sa innebunesc, stiu ca te-as distruge, stiu...
Am strans durere si lovesc cu pumnii in oamenii din jurul meu, in cunoscuti,in prieteni, ii lovesc cu sinceritatea-mi absoluta, si ma uit nepasatoare cum sting lacrimile lor obrajii fierbinti...

Niciodata nu ti-am cerut nimic, si-acum indraznesc s-o fac printr-un post scris noaptea tarziu,pe un forum de dragoste.
Stiu ca ai sa-mi auzi rugamintea,si mai stiu ca ai sa mi-o indeplinesti : te rog sa mai vii o singura data,sa te mai vad pentru o clipa, si-apoi nu mai conteaza .
Ti-amintesti ce te-am intrebat ultima data,inainte sa pleci? Cu siguranta , da.

"Crezi ca doi oameni care se iubesc pot muri in acelasi timp?" -asa te-am intrebat...

"Cred ca doi oameni care se iubesc pot face totul!" - asa mi-ai raspuns,tati, si te-ai dus...

Stiu ca am murit in acelasi timp, si asta ma doare , fiindca nu ne mai putem imbratisa sufletele, ci doar corpurile reci...
Te iubesc, tati, te iubesc!

[obsesia]

A mai venit o toamna peste noi...O toamna care nu-mi ofera decat pierderi...Curand,va trebui sa plec.Am nevoie sa fiu cat mai aproape de tine,chiar daca-mi esti departe,chiar daca poate n-am sa te gasesc niciodata,chiar daca...asta pentru a nu ma intreba intr-o zi "cum ar fi fost daca". Ma gandesc la tine,tati.Ma gandesc la tine.Stiu ca acum dormi,stiu ca nu-ti este usor,stiu ca departarea ne poate ucide simturile,dar te asigur ca eu sunt tot aici,tot a ta.Intreaba-l pe Doamne Doamne al meu,al tau,al nostru,te rog,intreaba-L.Mi-e dor de tine.A mai venit o toamna care nu-mi spune nimic;singurele ganduri si amintiri sunt legate de aniversarile noastre;dar la ce bun ca ne-am nascut toamna,tati,daca n-o putem petrece impreuna?La ce bun ca a inceput sa-mi ploua in suflet,daca nu esti aici,sa opresti furtuna?Nu stiu ce mai conteaza. Poate ca ne va nimici timpul.Sau poate ca Dumnezeu mi te va lua asa de repede cum mi te-a dat.Poate voi fi luata prin surprindere.Poate intr-o zi nici n-am sa mai scriu.Nu stiu.Dar deocamdata,asta e tot ce am,cuvinte,multe cuvinte pe care le imprastii prin caiete, prin inima mea,pe forumuri,prin blog... Dar toate astea n-au culoare fara tine,n-au! N-am vrut sa te uit atunci cand mai aveam timp.Iar acum nu mai pot. Esti etern.
Poate ca un alt oras imi va schimba viata,poate...Poate ca trebuie sa "verific" ce am de pierdut,ce avem.

Poate ca iubirea mea dumnezeiasca va salva totul...E singurul lucru la care o sa sper intotdeauna...

[obsesia]

Deja mi-e dor de tine...Și parcă nici n-ai plecat încă din mine...Și parcă îți simt prezența între miile de steaguri,între miile de călători...Și mă întorc aici pentru a-mi spune mie cât de mult te iubesc,ca să te simt,poate,ca să...nu știu.Se sting felinarele,trece viața.A trecut o altă toamnă absurdă,una care te-a adus la mine pentru câteva secunde și-apoi ați fugit împreună,lăsându-mă fără șanse.
Te-am rugat să nu plângi,poate că pentru noi e mult mai bine așa,sau poate că eu sunt prea copilă pentru a înțelege ce e rău,și ce-i bine.Poate că nu voi mai ști să scriu,și nici să pictez.Dar nimeni nu-mi va lua dragostea pe care mi-a pus-o Dumnezeu în suflet,nu-i așa?

Scriu pentru că nu mă poate judeca nimeni în spatele unui calculator.Mă ascund de tot. Îmi pasă. Mi-e dor de tine...Plâng. Văd totul în ceață,fiindcă-n ochii mei sunt lacrimi mereu; și mi-e teamă că niciodată n-ai să mă știi,chiar dacă eu am deschis cartea pentru tine...

Mi-e teamă de viață,iubitule,mi-e teamă de mine...

[obsesia]

De ce (mă întreb) lumea dintre noi doi își cere drepturile? De ce întotdeauna timpul cerne? De ce ești acolo și eu încă mai scriu aici? De ce nu ești?
Încet,încet,dispare totul -oare îți dai seama? Cu cine vorbesc? Oare cu-adevărat ai să m-auzi dac-am să te mai chem,fie și în genunchi? Am același teribil dor de tine. Parcă în fiecare zi mai îngrop ceva din viața asta mizeră,doar pentru a face ce-i între noi mai viu. Nu vreau să mă gândesc peste ani, când voi fi singură-ntr-un leagăn, că n-ai avut curaj...Tu n-ai avut curaj! Visez în fiecare seară la momentul în care vom fi împreună,în casa noastră cu living imens,și cu șemineul în mijloc. Visez la cada mare în care se vor bălăci rățuștele noastre din plastic, la gazonul luminat noaptea de lună, la balansoarul din curte... Visez la tine - și sper că acolo unde ești, n-ai să dai drumul sufletului meu stingher.

Mi-am aprins o altă țigară. Desigur, va fi o noapte lungă (n-o mai contorizez). Ascult melodiile noastre și ”A thousand kisses deep” a lui Cohen,dar parcă fără tine n-are nici un farmec. E trist. Nu ți se pare? De doi ani întregi și goi îți tot desenez chipul și părul, și nu mai apuc să te văd și să te ating. Îmi imaginez o zi în care n-am să te mai las să te dai jos din pat,fiindcă voi fi ocupată să mă joc în părul tău cârlionțat. De două zile uit să mănânc și tot stau atârnată pe canapea, cu ochii fixați în pereții albi care plâng odată cu mine. Uneori îmi pierd speranța c-am să te mai văd. Mi-e din nou frică și mă rog să treacă mai repede toate nopțile în care mă chinui,singură și neputincioasă,singură,singură, sunt al naibii de singură!!!

Mă doare totul - de aproape 2 ani nimic nu mai funcționează ca înainte. Nu vreau să cred că ai avut doar un ROL în viața mea,refuz să accept, mă împotrivesc oricăror argumente logice. Sfidez, vorbesc incoerent și uit de mine. Ciudat,însă nu simt că mă distrug. Eu mă simt vie! Vreau să cred c-ai să vii când voi simți că totul e pierdut. Chiar tu ai spus că nu vom ști unde vom fi la anul pe vremea asta . Eu știu : vreau să fiu în căsuța noastră. Mi-e dor de tot. Mi-e dor de vocea ta din telefon, care se-aude precipitat și mă ceartă. Vreau să mă (mai) cerți,dacă asta înseamnă să pot trage de timp. Vreau să-mi reproșezi și să-mi spui iar că nu-s femeia pe care ți-o doreai,apoi să-ți ceri iertare și să ma iubești. Vreau să ma chinuie cuvintele tale decât să mă îngenuncheze tăcerea.

Nu te mai uit,nu mai pot să te uit, e prea târziu acum. Cred că n-am dorit-o nicicând din suflet. Știu că ai să acoperi de fiecare dată vorbele mele în țărână,știu că poți fi și crud,și rău, dar nu cu mine,nu cu mine.
Accept orice,numai nu-mi lua dreptul de-a te iubi. Nu-mi spune că mă știi ,când poate nu m-ai aflat niciodată. Mai oferă-ne un răgaz, mai dă-ne un timp,mai dă-ne-o VIAȚĂ.....

Am să-nvăț să urăsc tot ce se termină cu tine - c-așa-i iubirea,egoistă ; și-am să te cuprind atât de tare,c-o să-ți sugrum sufletul - obsesia,obsesia....

[obsesia]

Am citit...Cineva de pe acest site spunea că,pentru a-ți scrie aici povestea,trebuie să ai mult curaj. N-am înțeles,sau sunt de vină eu,că mă simt atât de mică,de neajutorată, de lașă... Curaj pentru ce? ”Sinceritate”,mai spunea.Eu n-am nici curaj,nici nu-s sinceră. Să le luăm pe rând: punctul 1. Trebuia să alerg spre tine și să renunț la tot,și probabil că acum am fi fost împreună și n-aș fi ajuns să am regrete tardive în fiecare zi -deci n-am curaj ;punctul 2. M-am mințit ani în șir,crezând că trăiesc într-o nebunie frumoasă,acum am ajuns la marginea prăpastiei -și continui să mă mint cu-același foc. Se anulează totul. Să fiu eu excepția care întărește regula? Nu,nici pe departe. Sunt doar un om , un om în mulțime care se plimbă neîncercând să-și facă loc cu coatele. Am renunțat; nu la mine, nu la privilegiul de-a avea tot ce-mi doresc din punct de vedere social/material, am renunțat la inima mea -și implicit la tine - nu pentru că tu nu mi-ai fi putut dărui infinit mai mult,ci pentru că nu-s în stare să-nfrunt lumea din jurul meu. Nici măcar nu-s capabilă să lupt cu mine. Sunt doar un copil,și asta n-are legătură cu diferența de vârstă dintre noi doi ,niciodată n-am pus preț pe ea, și oricum,am privit aspectul ca fiind unul pozitiv.

Ca de obicei,bat câmpii. Tu nu mai ești aici. În postul anterior cam dădeam vina pe tine. Nu ești vinovat deloc, eu sunt singura egoistă. Poate că te-am acuzat pentru a mă scuti pe mine de-a apela la conștiință. Apelez azi,azi și restul zilelor , atâtea cât mai sunt de trăit, gândindu-mă cu ochii plânși și goi la tine. Te-am izgonit din viața mea și încă o mai fac,pentru a fi sigură că n-ai să te întorci pentru a mă tulbura -de parc-ar mai fi nevoie?!

Nici nu știu de ce mai scriu aici...Fumez din nou,beau ceai -măcar am o activitate care ne face diferiți - și ascult Magic fm.Îmi fac rău. Și mie,și ție. Nu vreau să mă mai asculte nimeni,nu vreau să mă citească nimeni,vreau doar să scriu și să mă recitesc,ca să-mi văd faptele, altfel n-am cum. Faptul că scriu de la 13 ani m-a ajutat să mă suport,iar pe alții i-a ajutat să mă judece.Mi-am îmbolnăvit sufletul gândindu-mă la tine și la mine în fiecare oră din fiecare zi. Adorm mereu dupa ora 6 dimineață,fiindcă atunci când e lumină am senzația că ești mai aproape,și când e noapte,simt că te pierd,iar eu nu sunt preagătită. Și totuși te alung...și tu pe mine.S-au spus destule,nu-i așa?
 Încă mă mai folosesc de internet, fiindcă - ce minune- prin el te-am cunoscut. Înainte s-apari, nu numai că nu iubisem,dar poveștile pe internet mi se păreau doar așa cum se numesc- povești. A trebuit să ne-ntâlnim așa ca să nu mai râd de ceilalți și de invențiile lor.
Nu vreau să te văd,și nu vrei să mă vezi -dar noi vrem să ne vedem - nu e cam rupt din filmele cu proști? Vreau să te uit și vreau să fim împreună o viață. Spun prostii. Azi sunt neagră,mâine albă,niciodată roz,niciodată gri.
Cred că e ultima dată când îți mai scriu. Mi-e frică de gândurile mele.Mi-e frică de ceea ce simt.Mi-e frică de tine și de universul în care trăiești. Mi-e frică de ce-aș putea descoperi dincolo de zidurile pe care te-ai chinuit atâta să le înalți.Că doar sunt o lașă,cum bine am spus-o mai sus și trebuie să (mă) accept. M-am săturat de toate porcăriile din jurul meu și de fiecare zi care vine,deși toată lumea-mi spune că tinerețea este un atu.Nu credeam niciodată c-am să ajung la vârsta asta să-mi înșir gânduri pe-un forum... Dar never say never,nu?

Sunt un copil prost. Mă condamn pentru tot. Nu te merit. N-ai să mă citești niciodată - nu așa cum scriu acum.  E convenabil.
Te pierd...asta dacă te-am avut vreodată,ca să te pot pierde acum...

Noapte bună, sufletule! Noapte bună, P. al meu !

[AmoRe*]

nu am citit tot ce ai scris in toate comment-urile astea..ascultand un gen de muzica lent, de relaxare, si citind tot ce ai scris, mi-au dat lacrimile..cat de trist..pfff

[AmoRe*]

nu am citit tot ce ai scris in toate comment-urile astea..in momentul cand citeam, ascultam un gen de muzica lent, de relaxare, nu m-am putut abtine si  mi-au dat lacrimile(m-am emotionat)..cat de trist..pfff