Tema cu albastru

[Lorelei]

Va propun sa scriem o poezie avand ca metafora sau ca simbol central albastrul. Indiferent ce intelege fiecare dintre noi prin albastru, hai sa scriem o poezie cu albastru. Sau doua... Sau trei... 

[George Ene]

Fiţi-ar tema cu noroc, Lorelei dragă!
Tocmai vream să mă culc, c-azi noapte, după eclipsa aceea aproape totală de Lună, n-am mai reuşit s-adorm, şi-am recitit, până dimineaţa, “Pavilonul canceroşilor” de Soljeniţîn. E o carte fascinantă, model pentru mine!
Ei, şi-acum, veni şi tema asta, a ta, cu mult har, care mă puse pe jar!
Aşadar,



10 unghiuţe albastre am văzut, cu ochii deschişi, azi-noapte, în visul meu
şi m-a cuprins fierbinţeala, încât l-am rugat fierbinte pe Dumnezeu
nu cu vorbe meşteşugite, ca la biserică, ci simplu de tot; cam aşa:
Fă, Doamne-Drăguţule, ce ştii tu mai bine – te rog fierbinte fă ceva
şi-mplineşte-mi visul. Înţelege-mă că sufăr cumplit. Ce mai tura-vura:
potoleşte-mă grabnic, adică îngăduie-mi să le simt dulceaţa culorii cu gura.

Şi Domnul mi-a îndeplinit repede şi cu un zâmbet şugubăţ ceea ce l-am rugat:
Nu 10, ci 20 de unghiuţe albastre toată noaptea, în visul meu, am tot sărutat.
Vă şi aud întrebându-mă: Cum aşa? De unde atâtea unghiuţe albastre, oare?
O să zâmbiţi, când vă voi spune: Fata avea unghiuţe albastre şi la picioare!

[George Ene]

În albastru din stele…

                        “Spirală albastră, sfâşietoare,
                        Zidind aerul acestei seri…”
                                            NICHITA STĂNESCU,
                                       “Spirală albastră, sfâşietoare”


Albastru urca în tine o floare
Cu liniştea serii ascunsă în ea –
De pretutindeni o albastră boare
Vibrând, parcă-n fiinţa ta se topea.

Erai neînchipuit de frumoasă
Încât soarele pălea vag-albăstriu.
Eram fericit: veneai bucuroasă,
Cu mine să fii, lângă tine să fiu.

Oamenii sfârşise ziua. Pesemne
Obosiţi, cărau ziduri în spinare.
La vederea ta îşi scăpărau semne
Albastre, cu o nespusă-ncântare.

Şi totuşi tu ai rămas numai a mea –
Floarea albastră din visele mele
Pline de tine – ca vraja ta de stea
Să mă-nalţe în albastru din stele…

[George Ene]

Dup-atât-de-mult albastru…

Dup-atât-de-mult albastru
Plec în Athos, ca… sihastru;
Păi, acolo, cel puţin,
La albastru mă închin;
Beau din căni, la fel, albastre,
Ca iluziile noastre;
Calc pe-albastru prin odăi
Făr-albastre năbădăi.
Mă şi văd cum albăstresc
Şi-am să uit să şi iubesc;
Că acolo, în Athos,
N-ai să vezi măcar un os
De femeie. Că nu sînt
Pentru că Muntele-i Sfînt,
Deşi toţi acei sihaştri
Sunt făcuţi de ochi albaştri
De femei. Deci, toate mame
Cu albastre-n cap marame…

Merg la Athos curajos,
Chiar dacă traiu-i vârtos;
Ci, cum spun, să fiu sihastru,
Să scap de atâta-albastru.

…Vă salut, deci, bucuros,
De pe Muntele Athos!

[George Ene]

     Ce fac, dragele mele moderatoare, Inda şi Semiramis, căci sunteţi, constat, prezente pe topic, simultan cu mine: Mai scriu         câteva?
     Vă sărut ochişorii voştri frumoşi, care, iată-vă, îi văd că mă citesc, fericindu-mă!

Ziua mea toată-i albastră -
La fel ca şi ziua voastră.
Merg la un serviciu-albastru
"Călare pe-un cal măiastru",
Cum m-a învăţat Nichita
Pe când mă jucam cu Chita,
O prietenă albastră,
Din copilăria noastră...

În albastru şi-azi mă-mbrac;
Am şi un albastru frac,
Dar nu-l port, că-i prea de tot
De albastru - un... capot!

Aşadar, vă-ntreb: Ce fac?
Tot de-albastru zic? Sau tac?

[Semiramis]

"eu am iubit albastrul şi atât.
şi n-am cerut albastrului mail mult,
decât să-şi ducă rece şi sihastru
destinul lui albastru de albastru"

poezia despre albastrupe care aş fi scris-o eu, a fost deja scrisă...de sorescu

[Lorelei]

Se pleacă frunzele tăcerii-n van
În toamna rău crescută-n capodastru
Să mergem mână-n mână în alt an
Să scriem mersul vremii în albastru

Mă doare ruginiul din castani
Şi aripa crescută strâmb din umăr
Prin toamne mă târăsc în mii de ani
Şi toamne reci şi umede tot număr

Mi-e dor de auriul altei veri
Rămasă istovită prin retine
Mi-e dor de umbra verde-a unui ieri
Mi-e dor de sori, de greieri şi de tine

Zenitul se coboară-n cetini verzi
Şi-n frunzele strivite sub călcâi
Ai grijă ca din irişi să nu pierzi
Albastrul plin din lumea cea dintâi

Să mai sorbim cu sete din potir
Pe buza vremii devenite slugă
Hai să plecăm iubite în nadir
Să-i punem toamnei botniţă şi glugă

[ARIDANA]

Albastrul cerului imi e prea sus
si frica,inca mi-e sa ma inalt.
In marea albastra poate-as incerca,
sa ma ascund,da-i neagra tare marea mea,
iar eu,sarmana,n-am invatat sa-not.

Albastrul din nu-ma-uita l-as saruta,
dar imi miroase-a lacrimi de durere,
si-a impacare cu ursita care...
sa fiu tot singura imi harazea.

Albastrul camerei imi da fiori,
si imi ingheata sangele in vine,
oare,asa o fi cand mori...?
albastru-i sufletul in tine?

[Mihai Dor]

albastru


încerc să înţeleg
în ce culori îmi vorbeşte
sufletul

Privesc cerul
şi văd infinitatea
desenata in albastru

Privesc luciul apei
şi toată frumuseţea
acestei sclipiri
este albastră

Privesc ochii tăi
iar albastrul lor
îmi cere să le aduc
o stea...

zbor in Univers
şi de-acolo,încă
mai văd
minunaţii tăi ochi albaştri
Planeta noastră
îmi zâmbeşte la fel de albastru...

sufletul meu ştie
că toate minunile lumii
sunt albastre.