Doamne, ce dar
Mi-ai dat atunci
Când mi-ai dat şi viaţă ?
m-ai lăsat aici
pe această lume
înconjurat de-atâtea suflete
care vor să se-mbrace,
sau chiar să se-ncălzească
cu mine
atunci când Iarna
oamenilor răi le ninge
fără milă peste ele...
şi nu poţi fi atât de crud
atunci când te plimbi
prin Viaţă
şi le întâlneşti
în poiana dintre întâmplări,
ca pe nişte miei chemându-şi
cu disperare şi lacrimi
oaia, câinele, păstorul...
Pentru aceşti miei,
Pentru neprihănirea lor,
Dumnezeu ne-a lăsat
Să fim şi oaia bună la toate,
Şi câinele care vesteşte apropierea
Unei nenorociri şi mai ales, nu uita
Cum se luptă el cu lupii pentru tine!
Păstorul este acel suflet
Care ştie să preţuiască
Un miel rătăcit,
Oile păscând liniştite
Şi un câine credincios.
Fără el, preţul lor, ar fi doar o expresie....
