Dă-ne, Doamne, palme...

[lumycriss]

Stau în patuţul meu învelită până peste nas cu pătura şi... Mă simt panicată... Sau părăsită... Sau... Cred că mai degrabă e un amestec de ciudă cu tristeţe... În orice caz, mi-e cam frig, mi-a îngheţat nasul.
Timp de o lună şi jumătate, cât a durat vacanţa mea, am primit un singur telefon. De la o fostă colegă de clasă şi de cameră din liceu. În rest... Linişte şi pace. Şi indiferenţă. Acasă nu am internet. Întâmplarea a făcut să primesc cadou de la mama un telefon compatibil cu netul. Evident că nu am rezistat tentaţiei de a deschide mess-ul. Pentru câteva momente am conectat telefonul la pc. În mai puţin de 30 de secunde cred că mi se deschiseseră vreo 5 ferestre de chat... Just some friends, cărora li pe făcuse instantaneu atât de dor de mine... Îmi vine să urlu. M-am reîntors la facultate, dar în noile cămine nu mai beneficiem de magicul internet. Să fie asta tot ce ne-a mai rămas pe lume, un ecran pâlpâitor, nişte feţe zâmbitoare standardizate şi ireale şi o tastatură infectă? Dă-ne Doamne palme...

[Lorelei]

Dar tu cate telefoane ai dat? Te-ai gandit ca si ceilalti au asteptat, poate, tot ca tine?
Si da, internetul este modul de comunicare in ziua de azi. Eu nu prea sunt fana discutiilor telefonice, nu stiu de ce am o retinere, ca un fel de stinghereala sau de timiditate. Nu stiu de ce. Asa ca prefer de multe ori mailul. Sau messengerul.
Deci - eu zic sa te mai gandesti putin inainte sa intri in depresii. In plus - in vacanta oamenii pleaca, fiecare prin diferite colturi, nu au nu timpul, ci dispozitia necesara sa se mai gandeasca la altii. E momentul lor de liniste, de libertate sau de nebunie. O sa vezi ca, o data inceputa scoala, telefonul tau va suna mai des. 

[Lorelei]

PS. Din cate imi amintesc eu - in camin nu aveam nevoie nici de internet, nici de telefon. Metoda de comunicare in camin era vizita  . Nu era nimic neobisnuit ca la 11 noaptea sa pleci in vizita sau sa primesti "musafiri", prieteni, colegi, vecini de palier. Nu exista zi de la dumnezeu sa nu te viziteze cineva sau sa nu vizitezi pe cineva. Dar cred ca asta era farmecul Regiei. O forma de socializare ad-hoc pe care nu o vei mai regasi niciodata dupa, oricati prieteni ai avea. Bucura-te de ea. Indiferent unde este caminul tau, in ce oras si in orice locatie, sunt sigura ca viata in camin are aceeasi savoare. Dumnezeule, parca a fost alta viata! Vremuri imemoriale si parca altcineva care le-a trait. Unii suntem norocosi. 

[lumycriss]

Poate că ai dreptate. Unii dintre noi suntem tare norocoşi că stăm la cămin, deşi întotdeauna mi-am imaginat un colţisor numai al meu, să simt liniştea şi să simt că e a mea... Nu sunt depresivă de felul meu şi nimeni nu mă va vedea vreodată plângând. Poate doar uneori :p Ideea era alta. Că ne lăsăm capturaţi de mijlocul modern de comunicaţie în detrimentul celui firesc. De ce să-ţi fie frică să asculţi vocea celuilalt? Să-i simţi timbrul vocii, timiditatea, emoţia? De ce să-ţi fie frică să-l întâlneşti, să-i observi expresia feţei? Când sunt căutată prin mail, sau pe mess, totul nu mi pe pare decât o prefăcătorie. Parcă nu mi s-ar adresa mie. Parcă n-ar aştepta răspunsul meu... Asta mă întristează uneori... Dar mă bucur zilele astea de basmele Şeherezadei. Chiar, are cineva colecţia integrală? )

[ARIDANA]

Chiar,si eu mi-as dori sa le am...

[ARIDANA]

Aveam o profa' de istorie, in liceu,care ne-a spus doua lucruri pe care nu le pot uita si de cate ori NU-l fac pe primul
imi vine in gand cel de-al doilea.Oare de ce?
Primul era:"Atunci cand visati prea mult si la prea multe,opriti-va si dati-va vre-o doua palme sa va treziti!"
Al doilea era:"Atunci cand te aranjezi,te pictezi pe fata,te parfumezi atunci cand trebuie sa iesi din casa si sa ajungi intr-un loc,sa intalnesti oameni...tot ceea ce ai facut,felul cum te-ai aranjat,ca si ceea ce vei spune,vor denota respectul tau fata de acei oameni."

[lumycriss]

Frumoase cuvinte, îţi mulţumesc, Ari! Uneori simt atât de tare nevoia unei palme, încât mă mir cum de nu se îndură Dumnezeu să-mi facă pe plac. Sau poate că pregăteşte în ascuns una mare de tot! În orice caz, nici eu nu am putut să palmuiesc niciodată pe nimeni, deşi ar fi meritat cu vârf şi îndesat... Oare am făcut bine, oare am făcut rău? Cum zicea filosoful francez Alain, dacă aş regreta ceva, ar fi ca şi cum rezultatul hidrogenului cu oxigenul ar regreta că nu-i aur, suma lui 2 plus 2 că nu-i 10...

[ARIDANA]

Cu mult drag spun povestile din viata mea,uneori ma pierd in cuvinte,alteori parca le traiesc altfel.
Ai dreptate si eu ma port uneori de parca as cere palme,le si primesc,mi se deschide intotdeauna portita aceea de-a merge mai departe,numai dupa ce inteleg de ce-am primit palma si recunosc ca o meritam si aveam atata nevoie de ea,pe cat am cerut-o.
...iar,prea multe cuvinte
si nu cer palme,in clipa asta

[lumycriss]

S-a întâmplat nu în urmă cu mai mult de câteva zile că mi-a fost dat să trăiesc pe pielea mea,la un nivel inferior,ce-i drept,o povestioară.Se făcea că într-o fermă bine pusă la punct trăia o distinsă doamnă Găină.Şi cum timpul trecea şi lumea se maturiza din ce în ce mai mult,doamna noastră Găină a fost şi ea cuprinsă într-o zi de inevitabilul instinct matern.Şi,cum era o găină ascultătoare şi la locul ei, a decis să-i împărtăşească fermierului gândurile sale aurii şi pufoase.Din păcate,îşi alesese o perioadă cam proastă:toamna se apropia,frigul şi el ameninţa,fermierii intrau în depresii.Ca să o liniştească,fermierul nostru a lăsat-o pe biata doamnă Găină din povestea noastră să stea o zi întreagă într-un butoi cu apă rece.

Morala:Nu lua iniţiativă dacă nu îţi place apa rece.

Nici mie nu-mi plac duşurile reci,deşi adesea mi se întâmplă să întârzii la programul de baie.Mai am de ales atunci?În seara asta am avut însă noroc.Am făcut o baie luuuungă şi fierbinteeee cât pt toate duşurile reci de până acum...