05 Noiembrie, 2025, 10:22:53 p.m.
Totul despre Iubire

Autor Subiect: Opere imperfecte  (Citit de 8538 ori)

0 Membri și 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

14 Octombrie, 2008, 05:10:56 p.m.
Citit de 8538 ori

lumycriss

Vizitator
În loc de lacrimi

Te uiţi cu un ochi pe jumătate adormit
Iar cu celălalt aproape galben de atâta toamnă
La mine.

Îmi scrii grăbit reţeta apoi
Priveşti impersonal spre uşă.
Eu... Nu mai ştiu să spun nimic.
Dar înţeleg.

De când au plecat rândunelele
Nu mă mai doare nimic.
Mă muşcă în schimb
Zi de zi
Nişte paşi grăbiţi
Pe sub fereastra camerei mele.

Nu sunt mereu aceiaşi
Dar ce mai contează?
Nici azi nu e la fel cu ieri
Şi nici cu mâine.

Caut înfrigurată un simbol
Pentru căldura mâinilor tale.
La naiba! Am uitat...
Ţie nu îţi plac pietrele.
Nici mie apa.
« Ultima Modificare: 14 Octombrie, 2008, 05:27:57 p.m. de lumycriss »

14 Octombrie, 2008, 07:49:57 p.m.
Răspuns #1
Offline

Escu

Global Moderator
frumos, mie mi-a placut. keep it going!
Let's put a smile on that face!

14 Octombrie, 2008, 08:04:00 p.m.
Răspuns #2

lumycriss

Vizitator
 :-[ nu ştiu dacă n-ar trebui cumva să mă simt precum condamnatul căruia călăul îi spune că are un gât frumos... Eu sunt mai exigentă cu mine însămi... Dar îţi mulţumesc din suflet, mă bucur că ţi-a plăcut!
Şi aştept cu nerăbdare înfiinţarea oficială a cenaclului! :)

17 Octombrie, 2008, 04:53:04 p.m.
Răspuns #3

lumycriss

Vizitator
Mi-au obosit ochii de dor.
Mă urmăresc perechile îmbrăţişate,
ostentativ, la fiecare colţ de stradă
Şi în fiecare tramvai.

Azi am străbătut la pas oraşul
cu ochii larg închişi
să nu mai văd păcatul şi ispita.
Miresme indecente mi-au pipăit nările
Şi m-am speriat şi mai tare.

Atunci m-am împiedicat ca o neghioabă
De o floare zvârlită
Din maşina ce gonea nebuneşte
pe străzile prăfuite.
Poate că n-ar fi trebuit,
dar am ridicat-o
şi-am dus-o la mine acasă
să stea zvârlită mai confortabil
pe canapea.

Mai devreme am aţipit,
dar m-a trezit zgomotul unei uşi deschise în trecut.
Acum stau cu picioarele încrucişate
şi ochii amorţiţi
şi citesc fotografii.
« Ultima Modificare: 17 Octombrie, 2008, 05:01:48 p.m. de Lumi Cris »

21 Octombrie, 2008, 10:10:50 a.m.
Răspuns #4

lumycriss

Vizitator
în loc de vină

te vizitez des
iar tu crezi
că-i bine să m-aştepţi cu flori
când îţi aduc bomboane.

eu le primesc zâmbind
dar seara, în cămara mea,
plâng fiecare fir
agonizând în vază...

şi nu aş mai veni
şi nu aş mai zâmbi,
dar ştiu c-atunci te-aş pierde
iar eu ce-aş fi
fără lumină?

da, ochii tăi sunt aştrii mei.
sunt goi de lume,
dar plini de suflet.
ei nu ştiu să îmbrăţişeze
din privire,
dar cunosc frumuseţea
aşa cum ea ar trebui să fie.

de-aceea tu,
tu nu te superi niciodată
când uit de câte o poveste
şi-o las pe veci
neterminată...
« Ultima Modificare: 21 Octombrie, 2008, 10:16:02 a.m. de Lumi Cris »

21 Octombrie, 2008, 12:23:09 p.m.
Răspuns #5
Offline

Mihai Dor


batista albă

Îmi aşez fiecare vers al tău
Ca pe-o batistă albă
În buzunarele strâmte
Ale unui suflet croit prea mare
Pentru durerea , aşezată confetti peste mine
Şi mi-este teamă să şterg atâta praf şi atâta scuipat
De pe mine
De teama că va mă voi trezi cu ea făcută doliu.

Poate voi şterge roua
De pe fruntea dimineţilor
Ca o gimnastă îmbătrânind
pe marginea unei ceşti de cafea
nerealizând că mersul
pe bârna circulară este infinit,
iar paralele se-tâlnesc
doar atunci când tu îmi prinzi mâinile
şi le bagi la tine în suflet
ca pe un indicator spre fericire
triunghiul,  devenind trapez cu baza mare-n mine ...

Sau, o voi flutura, în semn de pace ,
Încă de la începutul războiului
(În care mă învingi chiar uitând
Să-ţi încarci arma...)
Stând în tranşele pe care le-am săpat
Căutând
Adevărata dragoste.
« Ultima Modificare: 21 Octombrie, 2008, 12:40:10 p.m. de Mihai Dor »

21 Octombrie, 2008, 01:16:18 p.m.
Răspuns #6

lumycriss

Vizitator
în loc de salut

nu îţi voi ura să trăieşti,
pentru că ştiu că iubeşti viaţa
dar urăşti robia.
mi-e teamă să nu te rătăceşti,
aşa că o voi lua eu frumuşel înainte
şi ştiu că-mi vei urma versul alb
înapoi, spre inocenţă.

scutul meu e făcut din credinţă
iar arma mea nu e decât cuvântul.
ce trebuinţă aş mai avea
de un alt nume?

aici nu se stă drepţi,
ci adesea, pe gânduri.
ai dreptul să-ţi aduci de acasă
o pernă moale de amintiri
doar din cele plăcute.

şi... ai grijă de pomi
căci rodul lor
îţi va fi cina, şi prânzul, şi apa.

21 Octombrie, 2008, 10:10:59 p.m.
Răspuns #7

lumycriss

Vizitator
poveste castă

lumina mea se împrietenise cu întunericul tău.
soarele meu şi luna ta
se zbenguiau împreună
îşi făceau jucării din porumbeii pupăcioşi
treceau oceanele înot
îşi odihneau sufletul plimbându-se prin parcuri nemaiumblate

mâncând vată de zahăr
hrănind cu lapte de mătase
lebedele albastre de pe lac.
se priveau în ochi
şi se ţineau de mână
fără să le pese
de ce ar zice stelele
sau oamenii.

până într-o zi incoloră
când se stârni pe neaşteptate o furtună.
vântul i-a despărţit în lacrimi
şi a pecetluit
noaptea de zi.
tu te-ai înălţat în lumină.
eu m-am afundat în întuneric...

21 Octombrie, 2008, 11:45:37 p.m.
Răspuns #8
Offline

Mihai Dor


în loc de....

Am rostogolit luna împreună
Să rămână doar chipul tău
Pe cer
Dar stelele, l-au scos la licitaţie
Şi ţi-au încuiat visele într-o gaură neagră
Şi nu ştiam ce a mai rămas din tine…

Zilele târând un apus însângerat de clipele
Când tu îmi măsurai iubirea cu palma făcută căuş,

Zâmbetul chemând răsăritul ca pe-un ospătar plictisit
Cu meniul uitat neglijent pe masa celor care ne priveau
Si chiar ne-ar fi tranşat feliile de iubire ca pe-o fleică de carne proaspătă,

Privirea prinsă între versurile ca fluturii  zburând pe lângă acvariul cu peşti
Ce plutesc la fel ca ei, doar că lumile lor, deşi aproape la fel de transparente
Sunt atât de « altceva » încât respiraţia lor inversă i-ar ucide.,

23 Octombrie, 2008, 01:46:58 p.m.
Răspuns #9

lumycriss

Vizitator
parabolă cu elefanţi

un elefant
vesel şi umflat
se legăna pe-o pânză peticită
de suflet obosit.
şi pentru că
pânza nu s-a rupt
a mai chemat un elefant.

doi elefanţi
veseli şi umflaţi
se legănau pe-aceeaşi pânză peticită
şi încă umedă
de roua caldă a lacrimilor.
şi pentru că
pânza nu s-a rupt
au mai chemat doi elefanţi
că, de, e mai frumos în perechi.

patru elefanţi
veseli şi umflaţi
se îndopau cu pepeni verzi
şi tot se legănau întruna
pe pânza peticită
şi nefericită...
rugi fără glas se înălţau
către un cer demult căzut
dar... sâmburi continuau să curgă.

al cincilea elefant
vesel şi umflat
veni neinvitat
şi se trânti şi el pe pânză.
şi vai, toţi elefanţii deodat'
pe jos s-au împrăştiat.

pânza atârna de un colţ sfâşiată.
un suspin rece
îmbălsăma seara...

25 Octombrie, 2008, 12:35:02 a.m.
Răspuns #10
Offline

Mihai Dor


În această seară am simţit
Intrând în mine o mie de păsări
Cu ciocul lor de frig până în sângele cald...
Ştiam că m-au confundat cu soarele acestei veri...
Iubita, îşi mai lipeşte , câteodată, sufletul de mine, aşa,
Dar, afurisitul de suflet, nu-l bănuiam că are filet,
Se-nşurubează în adâncul din spatele ochilor mei
Şi îşi freacă mîinile lângă teracota încinsă
Amăgind-o cu vorbe linguşitoare:
-Inimă tu chiar arzi frumos pentru mine !!!

Aş fi vrut să ştie că acest şemineu,
La care ea îi spune sobRă  sau inimă, nu mai ştiu,
Am zidit-o cu mulţi ani în urmă
Punând fiecare teracotă cu mâna mea
Aşa cum mi-ar fi plăcut să o facă  ea,
Altădată ,ziditorul unui mic soare
În cele mai friguroase cămări ale sufletelor
Pe care le-a cunoscut, pe care le-a încălzit
Pe care, pur şi simplu, le-a evaporat....

P.S. -Ştiai că nebunii ăştia
Mâine noapte vor opri timpul
Preţ de o oră?
-Eu ce  voi face singur?
Poate dacă eram  împreună
Înţelegeam ce este eternitatea
Fie şi pentru, numai o oră...

27 Octombrie, 2008, 08:42:49 a.m.
Răspuns #11

lumycriss

Vizitator
În loc de albastru

Mi-au plâns ochii amândoi.
Au plâns pe rând.
I-am certat, i-am implorat, i-am ameninţat
Dar şi lacrimile se obrazniciseră.
Mă pişcau, fierbinţi, de obraji.
Încercam să le prind,
Să le usuc, iar vântul
Nu-mi venea deloc în ajutor.
Mi-a dăruit doar o batistă
Subţire, albă şi timidă, de nor.
Am ucis-o repede, nemilos,
Apoi am aruncat-o udă într-un colţ.

Mi-au plâns ochii amândoi.
Au plâns pe rând.
Ochiul drept mi-a plâns pentru soare,
A plâns pentru ultima zi
În care te-a văzut.
Ochiul stâng mi-a plâns ploaia
Mai roşu ca niciodată,
A plâns pentru toate lacrimile neplânse
Şi toate focurile nestinse
Şi toate lumânările înecate
În propria lor ceară.

Mi-au plâns ochii amândoi...
Aşa-i că-s mai frumoşi acum?
Curcubeul din ei te-a ajuns
S-a întins ca un pod
Între sufletele noastre.
Restul... E senin.
« Ultima Modificare: 27 Octombrie, 2008, 08:48:27 a.m. de Lumi Cris »

28 Octombrie, 2008, 04:57:44 p.m.
Răspuns #12
Offline

Mihai Dor


Am recunoscut lacrima ta
Cautându-mă ca o scrisoare recomandată
Punându-mă să semnez de primire,
Inima ta, cu şapca într-o parte,
Cu cozorocul lăsat pe ochi...

mi-ai traversat sufletul
precum Columb
sperând să găseşti Lumea Nouă
dar băştinaşii te-au întâmpinat
cu strigăte de luptă
iar jucăriile şi oglinzile pe care sperai că le vei vinde
la aceşti sălbatici
le-ai oferit cadou singurei fetiţe
care se bucura de venirea ta...
mai târziu, Vespucci,
pentru redescoperirea acestui continent
a fost răsplătit cum niciun pământean
nu a mai fost

ţi-ai dorit, apoi,  să împarţi
lumea în două:
oamnei care merg spre răsărit
şi în oameni care zboară spre apus

am vrut să fiu pasăre
şi mi-ai spus că doar aşa
pot atinge norul
de unde trimiţi ploaia
care spală ţărâna din mintea
prietenilor noştri,
şi aduce curcubeul pe care
uneori , se mai plimbă
dragostea cu cireşe la urechi
întrebând râzând
de ultimii romantici
rătăcind după
ultimul ei ecou...

29 Octombrie, 2008, 10:24:09 a.m.
Răspuns #13

ARIDANA

Vizitator
« Ultima Modificare: 29 Octombrie, 2008, 10:32:45 a.m. de ARIDANA »

29 Octombrie, 2008, 11:30:07 a.m.
Răspuns #14
Offline

Mihai Dor


în loc de poveste...


Ţi-am mângâiat ochiul, rimelat
Cu umbrele primelor raze de stea,
Şi mi-am făcut apoi, creion, din index...

Cu acest creion
Am desenat din nou orizontul.
L-am adus atât de aproape
De mine
Încât paşii mei calcă printre
sentimentele tale
ca printre pufoşii puişori
ai unei păsări cu aripile întinse
între punctele cardinale
ştiute doar de ochii noştri.
(În noaptea în care
Am crezut că te visez
Am călcat uşor, pe unul
mai zburdalnic,
şi m-am trezit din vis ţipănd...
încă mai trăia...dorinţa...)

acum, stau ca un copil, între flori
şi împletesc.... pe cele albastre
cu cele roşii
pe cele galbene cu cele mov...
doamne, am crezut o clipă
ca văd ochii tăi
dar era doar funia pe care
am să mă caţăr grăbit
până la ei....