Parintii vor face intotdeauna asta (adica un tip sau altul de santaj emotional). Daca insa esti deja constient de ceea ce face tatal tau... pur si simplu explica-i ca nu merge asa, hotararea ta e luata, iar el nu face decat sa te faca sa te simti vinovat si, prin urmare, nefericit. Care va sa zica esti nefericit din cauza tatalui tau. Ia sa vedem el cum se simte cand intorci asa forma asta de santaj? Ceva gen "ok, tu vrei sa raman langa tine si sa fiu nefericit toata viata!".
Scuze daca am fost dura, si ai mei au uneori accese de genul asta, dar in ultimii ani au inteles si s-au potolit. Ii iubesc, cum probabil si tu iti iubesti tatal, dar viata lor este viata lor, iar a mea e a mea, oricat de imbecil de simplist suna. E real. Am dreptul sa aleg sa-mi traiesc viata cum hotarasc eu, nu altii, indiferent cine sunt acesti altii. Sunt de acord ca as putea sa gresesc (apropos de drumul bun de care vorbea Just). Dar sa fie greselile mele, sa fac greselile mele, nu pe ale altora. Macar mi le pot asuma si trai cu ele.
Urasc din tot sufletul santajul emotional. Fie ca vine de la parinti, de la iubiti, de la frati, surori sau pur si simplu de la prieteni. Daca cineva ma va pune vreodata sa aleg intre el/ea si un altul/o alta, voi alege intotdeuna pe celalalt/cealalta, indiferent ce simt, numai si numai pentru ca m-a pus intr-o asemenea situatie. (nu ma refer la a alege intre doi iubiti, de exemplu, ci eternele parintesti "el sau noi" sau prietenesti "el sau eu" etc. etc.). Din fericire nu am ajuns acolo niciodata. Cred ca Semi avea dreptate, trebuie refuzat din start, altfel va duce la un sir nesfarsit de alte mici sau mari santaje de genul asta.