3 minute de pragmatism

[inda]

Asa cum exista un timp al dragostei, exista si o distanta a ei. La fel cum intre oameni se pastreaza o distanta sociala in timpul unei discutii, tot asa si atunci cand vorbesti depre dragoste, ea trebuie sa fie undeva nici prea aproape nici prea departe de tine.
Cum pot sa scriu eu despre dragoste cand e atat de departe de mine incat nici nu-mi mai amintesc nimic despre ea, nici sunete, nici gust, nici lumina, nici cuvinte, cand timpul a sters-o cu totul din mintea mea?
Dar cum sa stau sa scriu despre dragoste cand el e aici langa mine, atat de aproape ca nici nu trebuie sa intind mana prea mult ca sa-l pot atinge, cand simt prezenta lui prin toti porii?
Atunci cand dragostea era la o distanta oarecare de mine puteam sa stau linistita sau nelinistita sa scriu despre ea, despre cum mi-o doresc sau despre cum a fost.
Au trecut cele trei minute alocate imposibilitatii de a vorbi despre dragoste.
Ar trebui sa intreb ceva ca sa nu deschid un topic la care nimeni nu stie ce vreau. Probabil n-are coerenta dar poate fi un bun exemplu despre cum nu trebuie facut ! Nu stiu ce sa intreb....

[ARIDANA]

Unde e pragmatism... nu e dragoste?

"Caci unde dragoste nu e,nimic nu e,
Nici soare nu-i,nici floare nu-i,
Acolo unde nu esti tu...."

          

[Lorelei]

Lasa ca raspund la intrebarile pe care nu le-ai pus inca. Da, asa simt si eu, sunt prea departe si totusi si prea aproape de ea. Si mi se pare super pertinenta comparatia cu distanta sociala. Asa e, cand vrei sa vorbesti despre dragoste ai nevoie de distanta, macar mimata, a celui care stie si iese din paradigma despre care vorbeste.

Si nu, nu putem scrie sau vorbi despre dragoste cand totul in jur e de fapt seceta, cand am uitat si cum este macar sa ne dorim dragostea. Nu stiu daca e pragmatism, eu cred ca doar ritmul vietii... oscilatiile, fluxurile si refluxurile.

[Mihai Dor]

Permiteti sa spun si eu ceva.....

Depărtarea şi o lungă absenţă slăbesc orice prietenie, deşi ne vine greu să o recunoaştem. Oamenii pe care nu-i vedem, fie chiar cei mai iubiţi dintre prietenii noştri, se prefac în decursul anilor încetul cu încetul în noţiuni abstracte, oarecum se subţiază în memorie, şi interesul pentru ei devine tot mai mult un obiect al reflecţiei, o simplă tradiţie; pe când toată căldura inimii se păstrează pentru cei de faţă, chiar şi pentru unele animale. Aşa de senzuală este natura omului. Şi aici se adevereşte versul lui Goethe: „Prezenţa e o puternică zeiţă”. Cu drept cuvânt se zice prieteni de casă, fiindcă aproape toţi sunt mai mult prietenii casei decât ai stăpânului, şi seamănă prin urmare mai mult cu pisicile, decât cu câinii.

am mai spus odata aceasta poveste, dar in sprijinul celor spuse de tine inda...

   ,,Într-o zi de iarnă, pe ger, o turmă de arici se înghesuiau unii într-alţii ca să se apare de frig din propria ei căldură. Însă îndată simţiră împunsăturile ghimpilor lor şi se îndepărtară unii de alţii. Dorul de căldură apropiindu-i din nou, împunsăturile iarăşi îi depărtară, aşa încât se zbătea mereu între cele două chinuri, până când ajunseră a găsi o distanţă mijlocie care uşura întrucâtva amândouă suferinţele. Sociabilitate, născută din golul şi din monotonia internă, împinge oamenii unii spre alţii, însă nenumăratele lor însuşiri respingătoare şi greşeli nesuferite îi împrăştie din nou. Distanţa mijlocie, la care ajung, în sfârşit, şi care face cu putinţă o împreună vieţuire, se numeşte apoi «politeţe» şi «bună-cuviinţă». Celui ce trece peste această distanţă, i se zice în Anglia keep your distance! ''

[Lorelei]

Nu stiu daca ai dreptate, adica exista oameni cu care nu te vezi si nu vorbesti ani de zile, iar apoi e suficient sa va intalniti ca sa fie ca si cum v-ati fi despartit ieri. Totusi astea sunt cazurile rare, prietenii rari pe care Dumnezeu ni-i trimite, cum zice Istrati, "in zilele mari ale vesniciei lui". Restul... restul sunt amici, sunt conjuncturi, sunt prietenii de casa, daca vrei. Dar exista unul, doi, pentru fiecare dintre noi, cred, sau pentru cei care suntem norocosi, care nu sunt prieteni de casa, ci Prieteni. Uneori uitam cat de mult ar trebui sa fim recunoscatori pentru ei, dar exista si nici timpul si nici spatiul si uneori nici macar o mica moarte nu ii poate face sa fie mai putin prieteni, in sensul mare si frumos al cuvantului.

[Floris van Rosemondt]

Poti sa stai ani de zile in acelasi loc cu un prieten si tot vine o vreme cand pui la indoiala prietenia aceea. Nu stiu daca asta li se intampla tuturor... sau numai unor persoane care ies din tipare. Pentru mine, prietenia trece peste multe, chit ca evolueaza. Nu mai este ce stim... dar este ceea ce uneori trebuie sa fie. Adevarata prietenie iese in intampinarea unor pasi nesiguri. Nimic nu moare, totul se transforma. Numai noi sa stim cum sa ne adaptam.

Am avut o surpriza frumoasa. Cineva care m-a redescoperit a facut un pas sa continuam, dupa ce mai vechiul meu eu a ranit pe cat putea sa raneasca. Si o surpriza urata. Sange din sanegele meu nu ma accepta. Ce sa mai cred? Nu stiu. Ma las doar purtat de viata.

[Lorelei]

Exista prieteni, rari, care raman acolo no matter what (desigur, daca acest no matter what nu inseamna ceva facut cu rea intentie de catre noi)... eu cred ca nu se poate intampla nimic care sa strice asta, atata vreme cat fiecare stie ca nu este rea intentie la mijloc, uneori se pot intampla lucruri rele din teama, din neputinta, din rusine, din multe motive... Prietenii adevarati nu se pierd decat daca este rea intentie...

[Floris van Rosemondt]

Din experienta, cred ca sunt rare cazurile cand ei genereaza schimbarea. Noi suntem cei care ne schimbam. Si in prietenie, si in iubire. Oricat de greu ne e sa recunoastem.

[inda]

Vad ca si altora le este mai usor sa vorbeasca despre prietenie decat despre dragoste. E adevarat, si prietenia implica dragoste, dar este cu totul si cu totul alt fel de dragoste. Este o dragoste potolita nu una flamanda. E mult mai usor si mai linistitor sa-ti iubesti prietenii. Aici nu se schimba nimic in momentul in care constati ca persoana respectiva e cu adevarat prietenul tau. Dragostea fata de el va ramane aceeasi si nu se va uza in timp, nici departarea sau absenta nu va schimba nimic. Indiferent cati prieteni ar avea inafara de tine nu vei incerca niciodata sa-l faci sa fie doar al tau. In cazul felului acesta de dragoste este valabil ca impartind vei avea mai mult.
Se schimba lucrurile insa in  cealalta dragoste. Am spus ca e flamanda, poate ca nu am ales bine cuvantul, voiam sa spun ca e dorinta aceea nestavilita de a poseda, de a avea, de a fi numai al tau. E un fel de cursa contra cronometru catre final. Din pacate nu vrem sa invatam ca dragostea e ceva ce nu se lasa posedat, e ca si fulgii de zapada, nu-i poti tine in palma fierbinte; nu vor disparea, doar se vor preschimba in altceva si-si vor pierde frumusetea. Eu spun ca dragostea este drumul catre celalalt.

[viulian]

Eu spun ca dragostea este drumul catre celalalt.

Ahhhh.
In loc de ceea ce e mai sus citisem: "Eu spun ca dragostea este drumul celalalt." si ma pregateam sa exclam "Firar - si doar eram convins ca ne-am ratacit!".

Insa asa .. am ramas fara subiect. Dragostea cred ca este sosirea in celalalt. Drumul poate fi asa, in nestire, aparent te duce, etc. Abia la destinatie stii de fapt ca ai ajuns.

[no_more]

Da, dar depinde si de cat de mare e distanta, de fapt timpul pe care-l petreci departe si mai mult decat atat de "actorii" ei.
Am trait-o in toate formele insa cand ajungi sa petreci mai mult timp scriind despre ea decat gustand-o langa cel iubit apar multe indoieli. Ce-i drept scrierile cele mai frumoase sunt in absenta persoanei iubite
Traim sa scriem despre dragoste sau scriem sa iubim?

[ARIDANA]

Ce-i drept scrierile cele mai frumoase sunt in absenta persoanei iubite
Traim sa scriem despre dragoste sau scriem sa iubim?

...scriem,traim,apoi scriem...citeam undeva si am sa revin,mai pe seara,unii dintre noi nu pot scrie cat sunt fericiti,trebuie sa intervina ruptura si suferinta,din dragoste,pentru a scrie.E rezultat al cercetarii...
Revin cu amanunte

[ARIDANA]

"Cum ne iubim si ...cum ne despartim"-este un articol publicat in octombrie 2007,intr-o revista de psihologie(nu stiu daca ii pot scrie numele) de Catalina Cristescu

"La Universitatea din Illinois un grup de cercetatori a publicat un studiu asupra felului cum oamenii isi aleg partenerul si asupra felului cum perspectiva asupra sentimentelor le influenteaza satisfactia afectiva.Studiul s-a desfasurat online si presupunea implicarea in cateva scenarii de relatie cu un partener imaginar."Interesant e ca toti au reactionat la aceeasi persoana si la acelasi scenariu",a declarat unul dintre cercetatorii implicati.Totusi,raspunsul final a fost diferit.Psihologii au descoperit ca stilul de atasament-securizant,evitant sau anxios ambivalent-este o premisa de predictie a raspunsurilor."Cei foarte nesiguri vor interpreta cel mai probabil actiunile partenerului in sens negativ si vor alege sa raspunda in consecinta",a mai spus cercetatorul.Cei cu atasament securizant vor alege,foarte probabil,interpretari pozitivecare nutresc relatia.
Indragostitii cred ca vor suferi mai mult la despartire decat sufera in mod real.Aceasta este concluzia lui Eli Finkel,psiholog la Weinberg College di Evanston,SUA.Oamenii anticipeaza foarte prost cantitatea de suferinta atunci cand li se cere sa prevada cum se vor simi in caz de stres afectiv,cum ar fi despartirea,de exemplu.Finkel a cerut unui numar de 26 de persoane(10 femei si 16 barbati)sa raspunda timp de 6 luni la niste chestionare despre intensitatea sentimentelor lor si ce vor simti daca se desart.Studiul arata ca mai ales cei foarte indragostiti si care s-au despartit de iubit/a s-au descurcat destul de bine dupa ruptura,mai bine decat credeau..."

"Oamenii care sufera sunt deseori de o mare creativitate.E teribil sa spui asta,dar suferinta parca le-ar alimenta-o."-Monica Bellucci

Asadar,parerea mea,totul ar tine de adaptabilitate, conform profilului tau psihologic si felul in care iti gestionezi emotiile.Poti iubi si scrie in timp ce traiesti,chiar daca exista nesiguranta zilei de maine.In momentul in care intervine despartirea,sunt bulversata,o perioada de timp,pot sa spun cu multe sentimente contradictorii dupa care,odata cu intelegerea a ceea ce am traversat,vine linistea si satisfactia ca ti-a fost dat sa traiesti asa ceva.Si,chiar daca ai facut-o..."Nu plange ca s-a terminat,bucura-te ca s-a intamplat."

"Orice cuvant rostit trezeste sensul opus..." no comment