Venise pe neasteptate, ca de obicei... Asemenea greierului din poveste, ma holbam si eu la ea cu ochii tristi murmurand ca pentru mine "nu credeam c-o sa mai vii"... Dar ea m-a privit duioasa cu ochii ei mari de septembrie si mi-a asezat pe cap o cununa din frunze galbene de nuc si rosii de mar... Obisnuiam sa le spun "frunze moarte" candva, dar Ea mi le-a dus usor la ureche, sa le ascult bataile aproape imperceptibile ale inimii... aveau sa renasca... la primavara! Mirosea a dulceata de gutui, a compot de prune si a must. M-a luat de mana si ne-am plimbat apoi putin printre vrabiile inca zglobii si zgomotoase, ca si cum vantul n-ar fi inceput sa bata furios in fapt de seara, iar norii nu s-ar fi ingramadit invidiosi deasupra noastra, gata sa ne trimita saruturile lor reci pe frutile fierbinti de indoiala... Era asa frumoasa... ca mangaierea lunii pline din noptile albastre ale copilariei... Mi-a umplut bratul de crizanteme de toate culorile, apoi s-a inaltat ca un fluture in vazduh... Nu, sufletul nu poate fi o toamna... Toamna... este un suflet!
Subiect: sufletul ar putea fi o toamna? (Citit de 4945 ori)