Marile dezamagiri

[Just]

De foarte multe ori m-am gandit la atitudinea sinucigasilor si la ceea ce ii determina sa faca un astfel de gest. Traiam cu impresia ca exista pe lume dezamagiri mari si oameni care nu-si pot purta povara. Apoi cugetand mai bine mi-am dat seama ca in fond am fost constuiti la fel, de aceea ne si numim toti la un loc "oameni". Adica vreau sa spun ca daca unui parinte i-au fost rapiti de crunta moarte copiii, caci nu cred ca exista deznadejde mai mare ca asta, si el a reusit totusi sa mearga inainte indiferent cum, tarat sau cu pasul sprinten, cred ca e o dovada ca nu este pe lume o dezamagire atat de mare care ne poate face sa renuntam la viata. Acum imi pare ca sinucigasii, la fel ca si criminalii au ceva bolnav in ei.

Tema discutiei se vrea una in jurul intrebarii:

Exista pe lume dezamagire atat de mare incat sa ne determine a renunta la viata, sa anihileze orice speranta de a mai iesi la lumina, sa ne scoata din suflet definitiv setea de a experimenta, de a gusta din ceea ce nu am avut ocazia pana atunci?

[Zantiala]

Exista pe lume dezamagire atat de mare incat sa ne determine a renunta la viata

Sunt impotriva sinuciderii, cel putin prin prisma faptului ca e un pacat. Nu avem voie sa ne luam vietile altora si nici propria noastra viata. Cu toate acestea, exista situatii in care, in urma unui eveniment traumatizant, oamenii isi pot pierde (temporar sau definitiv) capacitatile mentale, si pot comite un astfel de gest irational.
De asemenea, mai sunt situatii cand, pentru a evita o moarte sigura si dezonoranta, unii conducatori au preferat sinuciderea, sau situatii in care, anumitor oameni "li s-a ordonat sinuciderea" de catre diversi imparati, conducatori, regimuri politice, etc.

[Lady Delerium]

Nimic nu te poate face sa renunti la viata atata timp cat nu vezi in acea situatie un motiv  care sa te faca sa renunti sau nu te lasi a fi determinat -impulsiv sau latent sa recurgi la acest gest.E vorba doar de perceptie.
  Oamenii se sinucid adesea din cauze adesea stupide.pentru multi stupide,poate si pentru ei la un moment dat ar fi fost stupide,dar nu s-a intamplat a fi atunci.
   O intrebare,cred eu,interesanta ar fi,cati dintre cei ce s-au sinucis ,ar regreta,(intr-un abstract sau absurd) gestul facut?
Daca s-ar mai regasi in fata situatiei,constienti de gestul facut ,ar mai repeta-o?
  Cred ca daa ar fi facut-o dintr-un impuls mai mult ca sigur nu l-ar repeta.

 

[alexia]

Este o vorba: "sa nu dea Domnul, cat poate duce omul". Inclin sa cred ca sinucigasii nu recurg la a-si pune capat zilelor din cauza unei dezamagiri. Aceasta cred ca este doar rotita care opreste mecanismul firesc de functionare al omului. Ma mai intreb si eu uneori, cand mai aud de cate asa ceva, nu de ce au facut-o, ci din ce motiv nu au putut trece peste. Ii dau dreptate lui Just, cred ca e ceva bolnav, ceva ce nu functioneaza cum trebuie.

[Angy]

Exista dezamagiri mari. Exista un moment cand spui: nu mai pot.
Nu vezi nimic mai departe, traiesti practic acel moment: fara trecut, fara viitor.E ea, dezamagirea, durerea, care-si intra in drepturi. Iti este indiferent de traiesti sau mori. Ei, in acel moment, atunci, depinde de psihicul tau, cat de puternic esti sa-l depasesti. Sa-ti iei viata nu, sub nici o forma, nimic nu poate dezamagi atat de rau si totusi...pana colo e doar un pas. Depinde si pe cine ai alaturi, de prieteni, care sa-ti repete: poti, treci peste, mergi mai departe, hai, continua...!

[andutzyk18]

nu cred ca exista dezamagire atat de mare incat sa renunti la propria viata..
de obicei cei care se sinucid sunt persoane singuratice,cu prieteni falsi,sau pur si simplu nu sunt intelesi de ceilalti.
cand te gandesti la sinucidere,iti pui prea multe intrebari:ce sar intampla daca mor sau nu?
cui iar pasa?  cine ar plange?  cum ar fi viata altora fara mine?  de ce a trebuit sa trec eu prin asta?  cu ce am gresit?  si sunt inca multe intrebari,..am incercat sa ma pun in locul unui sinucigas si asa as gandi eu.
eu sunt de parere ca ce nu te doboara te intareste.
este doar o incercare la care viata te supune...nu trebuie sa fii slab de inger in cazuri de genul asta..

[digitty]

eu cred ca sinucigasii sunt aceia care se cramponeaza de ceea ce nu trebuie, iar momentul in care acel ceva care se afla la temelia increderii lor in ei insisi, in speranta, in viata, s-a ruinat, devine un moment esential in care alegerile pe care le fac nu mai au niciun sens din simplul motiv ca tocmai fundamentul intregii lor fiinte s-a daramat. Depinde doar de capacitatea fiecaruia de a-si gasi cat mai repede un alt centru de referinta, un alt stalp care sa-l mentina in viata.

cu totii ne agatam de cate ceva si tocmai de aceea cred ca toti suntem predispusi ca intr-un moment de cadere in nebunie (pentru ca nu e nevoie de mai mult de un moment) sa facem un asemenea gest (gest ce nu poate fi facut in deplina cunostinta din moment ce invinge chiar si instinctul conservator).

[sunshine]

Am o vecina care si-a pierdut ambii copii intr-un accident de masina, exact in locul in care, cu 9 ani in urma,isi pierduse viata sotul ei...Au trecut 12 ani de atunci si ce a facut aceasta femeie? Desi toata lumea a crezut ca nu va rezista, a reusit sa treaca peste aceasta nenorocire .De cate ori ne intalnim imi spune ca ii amintesc de fiica ei cea mica .De 12 ani o vad mereu cu cate un copilas de mana, in oras, la piata, la biserica(este nelipsita de la sujbe ) . Asa si-a umplut ea golul din suflet, avand grija de alti copii. Niciodata nu o sa inteleg cum nu si-a pierdut mintile aceasta femeie. Este un exemplu pentru mine si am un deosebit respect si o mare admiratie pentru d-ei.Cu siguranta D-zeu a avut o menire importanta pt aceasta femeie greu incercata pe tot parcursul vietii. Daca astazi are puterea sa zambeasca si intotdeauna are cate o vorba inteleapta pt oricine,inseamna ca iubirea fata de fetele ei este nemarginita, a trait sa le pastreze memoria vie si il iubeste pe D-zeu mai mult decat propria viata.D-zeu...divinitatea  i-a salvat sufletul. Si cred ca mai are multe de facut in viata asta .
 Dezamagirea vietii mele si a copiilor mei este tatal lor.Nu este un caz unic, din nefericire.Exista enorm de multi parinti care isi parasesc copiii si sunt de un egoism enorm , parinti care traiesc doar pentru ei si nimic in jurul lor nu conteaza. M-am simtit vinovata de aceasta dezamagire a copiilor mei pentru ca , divortand, nu am facut altceva decat sa le arat ca tatal lor nu i-a dorit niciodata, ca orgoliul lui este mai mare decat iubirea copiilor sai.Nicio clipa a vietii mele nu m-am gandit ca voi darui un asemenea "tata" fiilor mei.Am sperat ca va lupta pt ei, ca-si va petrece, in sfarsit, mai mult timp cu ei, ca isi doreste o comunicare si o viata alaturi de fiii lui.Dezamagire totala, am suferit pt acesti copii cum nu va puteti inchipui, am fost la preoti si am cerut ajutorul.Pur si simplu nu puteam sa accept ca nu au loc in viata tatalui lor.Insa D-zeu m-a ajutat si am reusit sa iert si sa accept decizia acestui om care pretuieste mai mult avutia decat zambetele copiilor sai.Este si asta un mod de a trai pe care ,insa, nu-l voi intelege niciodata.
 Ce am facut noi, eu ca mama si fiii mei?Nu am renuntat sa credem in viata noastra si in viitorul ce ni-l vom cladi. Mi-am invatat copiii sa-si cladeasca viitorul in asa fel incat sa fie mandri de trecutul lor.Si daca eu sunt extrem de mandra de copiii mei inseamna ca am reusit si nu mi-e rusine de nimic ce am facut pana acum in viata.
 Ce am dorit eu sa subliniez este faptul ca dezamagirea are multe forme, fiecare dezamagire ar trebui sa ne deschida si mai mult ochii spre ceea ce avem de facut in viitor, sa nu ne mai lasam dezamagiti si afectati de hotararile celorlalti astfel incat sa putem accepta orice pe lumea asta, bun sau rau.
 Ca si ceilalti, sunt convinsa ca nimic pe lumea asta nu merita sa-ti iei viata, nimeni nu merita viata altuia, nimeni nu are dreptul sa hotarasca pt o viata. Fiecare avem o menire pe lumea asta si trebuie s-o acceptam si sa asteptam pana cand D-zeu ne vrea alaturi de el. Intr-un fel eu cred ca viata pe lumea asta este o incercare prin care ne trece D-zeu pt a pretui viata de dincolo.

[cristi_30]

Exista pe lume dezamagire atat de mare incat sa ne determine a renunta la viata, sa anihileze orice speranta de a mai iesi la lumina, sa ne scoata din suflet definitiv setea de a experimenta, de a gusta din ceea ce nu am avut ocazia pana atunci?

E interesant ce se scrie aici http://www.practicalhomicide.com/Research/suicide.htm

[xxxmaniac]

stiu o sa sune rau. asa ceva nu se spune. insa..
raspunsul meu este da, exista dezamagiri atat de mari. exista situatii fara iesire.
si da, din punctul meu de vedere exista oameni curajosi care renunta la aceasta viata.
daca nu mai crezi, ce rost mai are?

[sunshine]

O sa indraznesc sa te contrazic.Cei care renunta la aceasta viata din cauza dezamagirilor, greutatilor ,nu sunt curajosi ...sunt cei mai mari lasi .De ce? Pt ca nu reusesc sa mearga mai departe si sa duca povara acestor dezamagiri. Eu cred ca renuntarea lor nu se datoreaza durerii sufletesti ci reprezinta un act de razbunare, astfel punand pe umerii celui vizat vinovatia mortii  lor. "M-ai facut sa sufar, te fac si eu sa suferi toata viata", ceva de genul asta. Cand esti dezamagit fie ierti(daca este o persoana din familie:copil, frate, parinte) si incerci sa explici ce simti ,fie te indepartezi de acea persoana (daca este prieten ) .

[silvercrest]

Am citit doar inceputul topicului - din pacate timpul ma "strange cu usa".

Eu nu sunt de acord cu sinuciderea si nu am sa o aprob niciodata! Mi-a placut mult povestioara spusa de sunshine (stiu ca este reala, am inteles asta). Exact aceasta parere o am si eu. In viata trebuie sa lupti cu problemele, nu sa te lasi invins de ele.

Daca toti oamenii mari ar fi plecat capul jos cand au avut probleme ce s-ar mai fi ales din lumea asta? In viata trebuie sa fii un luptator. Pana in ultima clipa.

Poate singurii care nu au de ce sa lupte sunt cei bolnavi de o boala incurabila. Desi... poate si ei ar trebui sa incerce sa lupte pana la ultima suflare, miracole exista (din ce in ce mai rare, dar na). Insa pt ei lupta este mai grea, mult mai grea... Dar sunt atatia care o duc.

Deci? Sinucigasii sunt lasi. Eu nu privesc prin prisma faptului ca este un pacat. Nu, dar este cel mai las gest pe care il poate face un om. De ce sa iti iei viata? Nu poti spune niciodata ca TU nu mai ai pt ce sa lupti. Lupti pentru tine daca cei din jur nu mai sunt (prieteni, familie), deci mereu ai un MOTIV pentru a lupta...

[brokenstar]

pentru unii exista dezamagirii din cauza carora renunta la viatza deoarece nu au curajul sa treaca peste...dar asta se intampla doar daca nu au pe cineva alaturi sa treaca peste