eşarfă în....două

[aur_ora]

Locurile prin care-am trecut cu el,
privirile care le-am împletit împreună,
şoaptele care au rămas doar păsări
printre nori,
sărutările lui pline de foc,
pe toate le-am pus
pe-o lamă de cuţit şi...
ca pe-o eşarfă,
le-am tăiat în două...

mă gândesc la el
şi-acum îl văd
cu şoaptele mele-n braţe
numărându-le
cu sărutările aşezându-le uşor
pe petale de trandafiri
iar privirile,
le lipea ca pe-un abţibild
pe fereastra de la răsărit
să poată vedea şi el
minunile
care m-au făcut pe mine
curcubeu...

[aur_ora]

gânduri de iarnă


...de fiecare dată când se aşterne
zăpada peste cele 49 de trepte
de la scările din parcul copilăriei mele
aş crede că-i drumul către
raiul pe care-l visam odată...

zăpada trosneşte sub ghete
când gerul coboară şi el la taclale
pe pământ
eu tot mai cred că apa geme
precum vorbele mele,
tot aşa de reci
ce cu- atâta"foc" i le spuneam
şi tot păşeam
şi iar păşeam
şi-atâtea vorbe-i -aşterneam
şi gerul din privirea mea
îl urmărea
şi poate c-a -gheţat
chiar şi dorinţa lui ascunsă
de-a mă avea


se  ţinea de mine
ca de balustrada vieţii lui
poate că doar eu eram de vină
la câte pârtii i-am făcut în suflet...

[aur_ora]

Din dragostea lui- un om de zăpadă

am fost un om de zăpadă
adunat din toată dragostea lui
zapadă încă nepătată de paşii
vreunei pisicuţe hoinare
iar din minciunile frumoase
a făcut un morcov-nas
foarte apetisant,
din amintirile adânc îngropate
în inima pământului
a scos la lumina zilei
câteva bucăţi de cărbune
din care mi-a făcut
doi ochi negrii şi trei năsturei...

astăzi când ploua peste mine
din ochi curgeau lacrimi negre,
albul nu mai strălucea aşa de frumos
şi mă rugam să răsară un soare de primăvară
să mă fac dragoste la loc
să nu mă vadă nimeni, poate,
că aş fi devenit un om de gheaţă...

[aur_ora]

atunci când plouă

poate că Dumnezeu
ne-adună lacrimile
ca pe nişte puncte Thank You
din reţelele de telefonie mobilă
pentru care putem oricând primi în schimb
câteva clipe de fericire...

nu-mi doresc acest lucru
dar, de se poate
mi-aş dori doar o zi
în care să plouă cu lacrimile mele
să ştiu atunci că voi fi în aerul pe care-l respiri
că vei călca liniştit pe durerea mea fără a şti
că doar pentru tine, iubite, m-am făcut ploaie
dar îmi e şi teamă că la primăvară
iarba va creşte până la zâmbetul tău
şi se va veşteji într-o clipă ca şi mine...

[aur_ora]

Iarna nu s-a sfârşit, iubite


eram între vis şi realitate
te căutam cu disperare,
mereu în camera mea,
între pat şi uşa acestui paradis;

în noaptea asta
m-am oprit lângă soba călduţă, iubitul meu,
afară... ger şi vântul şuiera
ca dorul meu nebun şi orb şi surd,
iar statuia aceasta de sobă
o ţineam aiurită-n braţe
crezând că te-am găsit, în sfârşit
pe tine
aşa cum te-am ştiut.
aşa cum te ştiu
aşa cum te voi şti mereu...

de ce oare ea se răceşte inevitabil ?
de ce oare dragostea se face mereu scrum
ca focul din soba aceasta ?

[aur_ora]

ieri am crezut
că primăvara a fugit din
pieptul meu
şi a ieşit afară
să se joace

soarele meu
este ca şi mine
născut primăvara,
grăbit ca mine
să te revadă
chiar înainte
să mi se facă dor
de tine

doar frunzele verzi
întârzie să apară
timide ca şi mine
când, la fereastră
te aşteptam s-apari....

 

[aur_ora]

atunci...

atunci când am aflat
pentru ce sunt iubită,
am plâns.

atunci când am aflat
de ce sunt iubită,
am plâns

atunci când mi-ai spus
că ai să mă uiţi
atunci am râs,
pentru prima oară...

[aur_ora]

te-am căutat iubire.
am sunat şi la 112
crezând că s-a-ntâmplat
ceva cu tine
te-au găsit
undeva
rătăcită
printre
copacii
crescuţi
prea mult
încât
părea sufocată
de ei
bolborosind
cu sfială
doar
numele
tău....

[aur_ora]

atunci când scriu aici
îmi imaginez că arunc
sticla unui naufragiat
într-un ocean de vise,
dar ştiu că El,
chiar dacă o găseşte
doar o va ţine strâns la piept
iar disperarea din cuvintele mele
o va citi doar dacă
va afla că mâine
va pleca în paradis...

nu iubitul meu,
eu îţi scriam
doar să stai liniştit
că de mă vei salva
viaţa-ţi va fi furtună
aşa cum le-am trăit eu aici
în mijlocul acestui ocean
adevăratele furtuni,
adevăratele sărutări,
adevăratele mângâieri,
adevăratele cuvinte de adio...

[aur_ora]

să fiu pasăre aş vrea
astăzi,
să văd din înaltul cerului
cum tu te apropii
de mine
din ce în ce mai mult
dar tu te duci de fapt, spre est
iar eu mă ridic  spre zenit
şi astăzi am aflat
că dragostea ta mă ridică
aşa în fiecare zi
atât de aproape
şi-atât de mult,
de paradis...

[aur_ora]

anul acesta am refuzat
să mai înfig boldul ascuţit
pe rever
şi să tot port
falsele sentimente
ale celor din jurul meu

am pus acolo....
acolo lângă inimă,
un gând
mai trainic decât orice
metal preţios
iar inima l-a simţit
ca pe un căţeluş rătăcit
şi aşa de mult l-a dorit
rugându-mă să i-l fac cadou...

era acel gând
în care îmi apare El,
zâmbeşte imperturbabil,
iar eu nu mai ştiu
unde sunt, ce fac,
doar respiraţia o mai aud
şi încerc să aflu
pe unde mai îmi zboară sufletul
lipit de acest gând....

[aur_ora]

comentarii la propriile texte

m-au vizitat atâţia oameni,
oameni...sau aşa am crezut
aproape mia de suflete,
suflete....sau aşa credeam
şi NIMENI NU MI-A DAT UN BUNĂ ZIUA !

acum ne întrebăm....()
mii şi mii de întrebări,
pe care le punem despre noi...
dacă noi, suntem cei bolnavi
sau spitalul trebuie întâi "însănătoşit" ?

Unii,sau cei necalificaţi-dau cu var
şi asta se vede 'al naiba
sunt extrem de laudaţi şi puşi
la un panou de onoare.
Unii, umblă la organigramă
iar, în zilele noastre, se mai pune
câte un contabil mare şef de spital
cică-i Manager !
pe vremuri era o modă:
să punem câţi mai mulţi tractorişti
în fruntea trebii
că ştiu să CONDUCĂ,
să tragă brazdă adâncă pe faţa oricui
să însămânţeze o altă cultură
decât cea pe care o ştiam noi...
de multe ori
mai scot motorină din rezervor
şi ne stropesc cu ea
să mirosim frumos....
"- Ce naiba surioară,  că prea miroşi a trandafiri !"

sunt sigură de faptul că
NIMENI nu se va regăsi în
rândurile scrise....

[ARIDANA]

Un gand

Nici acum, n-am aflat
Daca a mai ramas vreun gand de-al meu,
Sa nu-l fi citit...
Si ,nici acum, nu stiu ce m-a durut mai tare,
Faptul ca le-ai dat un nume,
Ca ai facut-o mult mai bine,
Ori...sfarsitul
Cum ramane cu omul
Ce l-ai lasat in urma?

M-am oprit,
Cred ca ploile au reusit,intr-un tarziu,
Sa lumineze fereastra
Prin care priveam catre lume.
Nici acum n-a rasarit soarele ce mi-l doream
...pe strada mea.
Niciodata n-am furat,insa,
Stralucirea viselor altcuiva,
Caci,sunt prea mandra,
Chiar si atunci cand port pe umeri tristete
Si povara atator amintiri renascute.

Voi gasi o cale sa le adorm nelinistea,
Si dorul...
Chiar daca sunt prea multe,
nespuse in trecut.
Dar,si mai multe care asteapta locul
Intr-un suflet prea plin,
Vulcan mustind de dorinte.

Si,poate, voi avea destul timp
Pentru toate cate-mi stau la rand,
Sa ajunga fapta din gand.