10 Octombrie, 2025, 01:05:15 p.m.
Totul despre Iubire

Autor Subiect: Care au fost cele mai mari probleme, adaptandu-va unei noi tari ?  (Citit de 6878 ori)

0 Membri și 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

15 Februarie, 2009, 10:44:34 a.m.
Citit de 6878 ori
Offline

viulian

Administrator
Dupa cum ziceam ca am lipsit multa vreme de pe forum, a fost o perioada mai dificila a mea in care am hotarat ca am esuat sa-mi gasesc locul confortabil, pe care il caut, in tara...

Nu am familie, cresterile salariale (date fiind conditiile actuale) nu vin decat cu foarte mult stress, asa ca pasul urmator a fost simplu, voi pleca. Imi incerc norocul lucrand la diverse proiecte in strainatate, voi incepe cu Spania (acolo este primul), si daca toate lucrurile merg bine, dupa vreo 9-12 luni probabil voi ajunge in Belgia / Finlanda. Si mai incolo nu mai stiu.

Dar am tot soiul de dileme despre cum va fi, insa cea mai importanta este ... cum te descurci cu singuratatea ?

Stiu ca unii membrii de pe forum au fost plecati (sau inca sunt) asa ca sunt curios.. cum ati facut fata singuratatii, cat de greu v-a fost, si cum v-ati descurcat pana la urma ?

Multumesc pentru raspunsuri...

16 Februarie, 2009, 03:05:39 a.m.
Răspuns #1
Offline

Diana Nistor


Iulian, mesajul tau de mai sus m-a impins la o analiza personala pe care nu am mai facut-o demult. :)

Sunt plecata din tara de peste 6 ani si tot de atunci nu am revazut locurile in care mi-am petrecut copilaria si tineretea.
Din experienta personala, dar si observandu-i pe cei din jur, unul din marile avantaje ale strainatatii este faptul ca te obliga sa te autodefinesti. Abia acum, cand esti departe de familia, prietenii cu care erai obisnuit, acum cand esti liber sa faci ce vrei incepi sa faci alegeri, sa cauti ceea ce ti se potriveste. Iar al doilea mare avantaj e faptul ca te "scapa" de naivitate.
Parerea mea este ca nu e cazul sa incerci sa preintampini situatii/probleme care ar putea (sau nu) sa apara. Indiferent de tara sau regiunea in care vei locui, oamenii sunt tot oameni, la fel de rai si slabi, iar cel mai bun prieten al tau esti tu insuti.
Oriunde inafara tarii ai statutul de imigrant, un statut pe care ceilalti il vad iar tu trebuie sa il accepti si sa intelegi ca singurele arme cu care poti razbate sunt inteligenta si ambitia.
Acum despre singuratatea de care esti preocupat:
Uita-te la oamenii care alearga preocupati pe strazi. Nu privesc nici in dreapta, nici in stanga, pari ingrijorati, merg cu ochii pironiti in pamant ca niste caini. In toate orasele mari din lume se intampla la fel. Omul modern e omul grabit, el nu are timp, e prizonierul necesitatii. Oamenii sunt o masa de sclavi sau de roboti, oameni care nu prea rad sau surad. A disparut umorul si rasul si au fost inlocuite cu mania si ura. Oamenii au pierdut simtul si gustul singuratatii. Eu am ajuns la convingerea ca singuratatea nu e separatie, ci reculegere, iar gruparile sociale in general nu sunt decat niste singuratici stransi laolalta.
Sper sa ne tii la curent cu pasii pe care ii vei face inafara tarii si vom mai discuta pe aceasta tema.

"Decat urat, prost si sarac, mai bine frumos, destept si bogat."

16 Februarie, 2009, 01:09:16 p.m.
Răspuns #2
Offline

Eve


Aici oamenii sunt calmi si reci, dar asta o stiam pana sa vin. Stiam si de regulile lor de liniste sau de modul de a vedea lucrurile ceva mai... rigid.

Nu exista ideea de prieten sau ruda asa cum o intelegem noi. Cu prietenii sau rudele te intalnesti in oras unde fiecare are banutul lui (asa ca-l astepti calm sa bea berea daca tu nu ai).
Daca dai tu o cafea (acasa sau in oras) astazi, ii esti prieten si nu considera ca ai avut o datorie... maine da si el. Dar daca el da si poimaine si tu nu mai dai... s-a stricat prietenia. Daca el nu vrea sa dea o cafea maine... astazi refuza sa bea ::)
Din punctul asta de vedere te simti altfel decat acasa.

Nu exista ideea de imprumut... chiar daca discuti despre 2 centi. Daca nu ai marunt ti se da si, la prima taraba, se asteapta sa schimbi si sa-i returnezi.

Ma oboseste si aici cate hartii si hartiute trebuie sa completez pentru orice fleac. Motiv pentru care nu ma simt total rupta de tara :laugh:
 
Aici am invatat sa solicit ceva. Daca nu pui corect problema si i se pare suspect functionarului poti sa ai si mot la basca tot nu izbandesti. Mi-a explicat un amic neamt ca in administratie seful de birou este singurul care are (si inca nu obligatoriu) pe langa liceu si un an de calificare. Salariile fiind mici este un job pentru domnisoare (indiferent de varsta) si domni care nu prea au contraoferta de munca ;)

Cu astea m-am invatat mai greu. In rest... vin 2 saptamani in tara si mi se face dor de... acasa.

Iti doresc acomodare usoara... si mie asemeni (voi sta aproape 6 luni in Romania :P)
"plici-pleoci pe sotron:
o casuta, a doua casuta ... cu a treia fuge un melc"

16 Februarie, 2009, 06:10:26 p.m.
Răspuns #3
Offline

Cruella


Eu pot spune doar ca nu m-am descurcat nicicum. Cu toate ca bunica mea e svaboaica (un soi de nemtoaica de pe aici de prin Banat), vorbesc germana poate mai bine decat unii nemti (mi s-a confirmat, de data asta nu ma laud aiurea); cu toate ca pana sa ma mut in Germania fusesem acolo de nenumarate ori si stiam ce se intampla... Cand am ajuns in Heidelberg chiar m-am intalnit cu fosti colegi de liceu din Timisoara, dar totusi nu m-am putut acomoda. Dupa 3 ani am renuntat la tot (universitate, job, rezidenta cu drept de munca etc) si m-am intors acasa. Acum ma simt bine.
De ce m-am lovit acolo? Cred ca nu imi este foarte clar. Pur si simplu dor de tot ce aveam aici. Dor de familie (chiar daca locuiesc in alt oras, si am facut-o de cand am intrat la liceu), dor de haosul din Romania. Stiu ca suna straniu, dar chiar asa e! In clipele cand ma simteam efectiv "in plus" in tara aia am ajuns la concluzia ca e atata ordine ca pana si bulele din sticla de apa minerala stau alineate!
Sper sa te poti acomoda mai bine decat mine. Daca asta e visul tau, traieste-l! Nici o clipa nu am sa regret cei 3 ani traiti in Germania, a fost o experienta unica si plina de inavaturi. Dar la fel de mult, nu voi regreta nicicand ca m-am intors in Romania!
BAFTA!
My imaginary friend says you are crazy!

16 Februarie, 2009, 07:34:44 p.m.
Răspuns #4
Offline

Semiramis

Global Moderator
giulius, eu nu am experienţa fetelor de mai sus, însa îţi spun ce aş face eu. mi-aş lua tone de cărţi cu mine. aş încerca sa îmi fac prieteni la noul job şi dacă se poate să ies din când în când la o bere. iar în week end aş vizita tot ce aş putea: muzee, oraşe din apropiere, tot. aş merge în parcuri. evident, nu ar lipsi blogul şi messenger-ul. iar câns ţi se face dor de bucureşti, da-mi un buzz pe mess, ca să îţi explic cum e cu traficul, golanii de pe străzi, cozile din mall etc. cel mai greu o să te descurci cu dorul de oamnii dragi. dar nu pleci o veşnicie şi în plus, o să poţi trimite bani acasă. hai, te-am pupat!
Whatever happens, happens for a reason!
Orice se intampla, se intampla cu un scop!

16 Februarie, 2009, 09:13:02 p.m.
Răspuns #5
Offline

Eve


 :D ai dreptate, Semira! Si eu am adoptat strategia: cand imi e dor de Romania imi amintesc de manele, mizerii, trafic, nebunie politica... si ma simt un om norocos.
Nu exista o tara ideala dar exista o tara unde poti sa-ti atingi mai multe idealuri. Iar daca imi e dor asa tare de cineva fac 2 ore cu avionul (si tot atat de la aeroport in centrul Bucurestiului :laugh:) si vin la intalnire...
Probabil mi-ar fi fost mai teama sa aleg varianta Dianei (ca distanta) desi...
« Ultima Modificare: 16 Februarie, 2009, 09:16:45 p.m. de Eve »
"plici-pleoci pe sotron:
o casuta, a doua casuta ... cu a treia fuge un melc"

17 Februarie, 2009, 12:03:22 a.m.
Răspuns #6
Offline

viulian

Administrator
Hehe, multumesc de raspuns. Pana la urma problema cu vizitele se rezolva, doar nu ma duc acolo legat de glie, pot veni oricand inapoi cateva zile (evident, in care nu voi fi platit). Dar na.

Mi se pare asa ca plec undeva unde nu cunosc nimic, unde totul e o jungla pentru mine, iar eu un intrus. Insa, na, am primit si replica - dupa ce ajungi acolo, iti dai seama ca jungla in tara era.

Problema era cumva a singuratatii... adica dor de tara, dar pana la urma.. aici daca ma simt singur, imi sun prietenii / prietenele, si se rezolva cumva. Acolo.. n-o sa am pe nimeni aproape, decat la telefon, sau pe mess. Ceea ce o perioada tine, dar iti trebuie si niste legaturi mai apropiate, cu oameni care te cunosc de multa vreme. Si nu stiu cum sa caut romani, sau unde sa-i gasesc.

Voi cum ati cauta romani ? Plus, fetele le e mai usor sa se descurce, barbatii orice natie ar fi, sunt curiosi, dar eu .. eu ce pot face :) ?

17 Februarie, 2009, 12:36:53 a.m.
Răspuns #7
Offline

Ezo


Nu e prima oara cand sunt in Franta, si nici prima oara cand raman profund impresionata de ceea ce descopar in fiecare clipa aici. E adevarat, poate ca 6 luni, cat voi petrece si voi studia pe meleaguri straine, nu e o perioada suficient de lunga pentru a vorbi despre acomodare si despre sentimente de dor sau singuratate, cert este ca pentru moment ma simt foarte bine, atat de bine incat... mi-as dori sa pot pastra aceasta stare de spirit pentru totdeauna. Atat de bine... incat mi-e ca timpul va trece prea repede si ca maine ma voi trezi din nou la aeroport, de data aceasta indreptandu-ma in sens invers minunilor ce imi ies in drum la orice pas... Imi vine greu sa vorbesc despre entuzisamul pe care il resimt, sa descriu si sa comentez, si poate ca are dreptate cine mi-a zis ca asta se intampla pentru ca nu gasesc termen de comparatie cu ceea ce cunosc deja... Oamenii sunt foarte sociabili si amabili, in fiecare zi fac cunostinta cu persoane noi, ma bucur din plin de intimitatea oferita de propria locuinta, de colegi si de vecini, de clipele de distractie, de calitatea vietii care mi se pare cu mult superioara celei cu care ma obisnuisem si la care va trebui sa revin, intr-o zi... Insa nu cu nostalgie, ci din contra, cu o alta vizine asupra vietii, mai bogata sufleteste si cu siguranta mult mai deschisa in relatiile mele cu oamenii.

PS: Sunt foarte pupaciosi francezii, iar asta mi se pare un lucru foarte bun. Te simti mult mai bine daca iti saruti si imbratisezi prietenii mai mult sau mai putin apropiati la fiecare intalnire. :)
Sa nu crezi ce-ti spun acum...

17 Februarie, 2009, 01:54:35 a.m.
Răspuns #8
Offline

Lorelei


Cred ca experienta fiecaruia e unica. Eu am stat in Franta doua luni (nu sase!) anul trecut si aproape m-am suit pe pereti, desi am avut romani acolo foarte deschisi cu care ma vedeam destul de des, aproape zilnic. Francezii mi s-au parut reci si straini. Acum sunt de 6 luni in SUA si e mult, mult mai bine si a fost mai bine de la inceput. Americanii sunt calzi si primitori. Diferenta de fapt? In mare masura tine de oamenii cu care interactionezi, de cum te integrezi si iti faci prieteni (in sensul larg al cuvantului), de multe, multe altele. Dar din nou - cred - experienta fiecaruia e diferita. Exista de exemplu o diferenta enorma intre statutul meu si al Dianei, care a ales sa vina aici ca sa ramana, iar eu stiu (si am stiut de la inceput) ca in 4 luni ma intorc in tara. Diferenta vine dintr-un fel de asumare a provizoratului. Inclusiv cand fac cumparaturi am in minte: nu investesc in lucruri costisitoare pe care nu le pot aduce cu mine in tara, pentru ca pentru 10 luni (acum 4) nu merita... Nu imi caut un job, nu imi caut niste obisnuinte de termen lung pentru ca tot timpul am in minte provizoratul. Ceea ce diminueaza foarte mult si dorul de acasa. Am in minte mereu "nu mai e mult si ma intorc". Daca insa as sti ca am venit aici ca sa raman... cred ca lucrurile ar fi total diferite. Inclusiv in modul de a iti face prieteni, de a socializa etc. Foarte multe se schimba. Oricum, ca sfat, absolut esential si intr-un caz si in altul este sa nu te izolezi de bunavoie. Cauta oamenii, cauta experientele, nu le ocoli, chiar cand nu ai foarte mult chef.... te vor ajuta sa te simti mult, mult mai bine si mai acasa, oricat de neacasa ar fi.
Amintirile au un singur cusur: ne viziteaza in fiecare zi.

17 Februarie, 2009, 05:35:38 p.m.
Răspuns #9
Offline

Eve


Dorul de tara este inevitabil mai ales cand iti faci obicei din a discuta seara cu prietenii. Asta am inteles-o eu dupa vreo luna. Atunci mi-am luat inima in dinti si am uitat de net, telefoane...

Cat am incercat sa inlocuiesc ce aveam acolo cu ce aveam aici acomodarea a fost anevoioasa. Ma bucuram de locurile vizitate dar gandul meu era cat de placut ar fi fost ca x sa mearga cu mine, sau y sa...

Nu am cautat initial niciun roman. Nu pentru ca am vrut sa ma izolez de ei dar citind pe paginile diasporei am inteles ca multi raman... neadaptati.

Am invatat in schimb, de la colegii de institut, care-s diferentele importante in a privi lucrurile si nu pot spune cand si cum m-am imprietenit cu doi dintre colegii mei. Nu m-am gandit la asta initial (asa cum am zis nemtii imi pareau reci... distanti). Acum insa am amici aici. Imi place sa merg cu ei, sa vorbesc cu ei, sa rad cu ei, sa ne distram impreuna...

M-am acomodat destul de bine si acum stau linistita si pe net cu cei de acasa dar si cu romanii de aici sau din Belgia, Austria, Franta. Am fost la cateva suete ale romanilor din Belgia. Am fost si aici si la Strasbourg anul trecut la o intalnire... Imi place sa le povestesc ce vad, unde merg. Am constatat ca pe unii amici din tara i-am uitat (sau ei m-au uitat) dar cred ca este mai bine (semn ca nu aveam lucruri atat de interesante de discutat)

Mai am si zile proaste cand sunt nesuferita (cum eram si in tara :laugh: )... dar aici este acum acasa. Dupa ceva mai mult de 2 ani imi este mai usor sa ma gandesc ca apartin acestor locuri.

Uneori ma gandesc serios ca nu ma voi intoarce niciodata in Romania. Dar vremurile se schimba...
"plici-pleoci pe sotron:
o casuta, a doua casuta ... cu a treia fuge un melc"

17 Februarie, 2009, 11:30:43 p.m.
Răspuns #10
Offline

Diana Nistor


Cred ca distanta poate fi un foarte bun filtru al relatiilor cu cei de acasa. Eu m-am incapatanat multa vreme sa tin legatura cu prieteni pe care ii consideram apropiati. Pana cand am inteles ca fiecare din noi are viata lui si parca dispare rabdarea de a ne asculta unii pe altii, indiferent ca ne impartasim lucruri placute sau necazurile.

Cand ma intreaba ce fac, prietenilor de acasa trebuie sa le spun cat mai simplu: "caut sa imi cumpar casa." Daca intru in detalii de genul: "sistemul de aici presupune...", "banca imi da imprumut numai daca...", "am gasit o casa la care trebuie sa fac aia si aia ca sa obtin imprumutul", gata! prietenii mei sunt in ceata sau plictisiti de moarte si ma intreaba "Si? In rest? Cu ce te mai ocupi?" Cum sa le explic ca nu am timp de nimic altceva?! Ca imi rod unghiile facand calcule peste calcule, dand telefoane si punand tot felul de intrebari despre problema mea? Si cu ce m-ar putea ajuta la o adica?
Despre locurile pe care le vizitez... e simplu: le trimit poze. :)

Aveam doi ani de America si imi era foarte dor de familia mea. Am reusit sa ii aduc pe mama si pe fratele meu aici. Traiesc si ei n California, langa Sacramento, adica o ora de zbor. Vroiam sa imi fie aproape, sa ne vedem mai des. Cu toate astea, in curand se implinesc 3 ani de cand nu i-am vazut. Pare absurd, ne e in continuare dor unora de ceilalti, insa viata fiecaruia are un ritm, prioritatile sunt de ordin mai mult practic decat sentimental iar dorul nu (prea) e ceva din care se moare.  :)

Romani cred ca ai sa intalnesti oriunde vei merge. Dar cred ca pe parcurs iti vei da seama ca nu "radacinile comune" sunt criteriu de baza al unei prietenii trainice. Uneori cred ca dimpotriva... dar asta e alta poveste. :)

Doamne, cate ar fi de povestit! ...  ::)


"Decat urat, prost si sarac, mai bine frumos, destept si bogat."

30 August, 2009, 02:20:12 a.m.
Răspuns #11
Offline

viulian

Administrator
Cred ca sunt dator cu un raspuns, acum dupa hai sa zicem 6 luni de la plecare... In principiu, adaptare pentru mine a insemnat sa-mi gasesc pozitila la servici (adica sa ma fac respectat de colegi si apreciat de sef), chestie care mi-a dat incredere ca pot.
Apoi, acomodare a insemnat sa imi fac niste cunostinte printre localnici. E incredibil cat de mult poti afla cand iti zice cineva care traieste aici de (zeci de) ani.
De exemplu, o chestie diferita de ce stiam despre europeni, este ca spaniolii impart mancarea. La inceputul mesei se comanda o salata mare, sau o paella, sau un peste mare impanat cu de toate, si se mananca la olalta. Chiar rad de mine ca eu sunt invidiualist si imi comand separat :D

O alta chestie de adaptare (datorita localnicilor) este sa mananci la localurile lor. Din pacate trebuie sa stai multa vreme pana descoperi localurile bune (fiindca la tot pasul gasesti chestii turistice, facute sa produca mancare repede si OK) nu lent si extraordinara. Cred ca vreo 2 luni am mancat paella pe unde vedeam si eu, si nu intelegeam ce e asa nebunia cu paella. E, pana cand am mancat odata la un restaurant al localnicilor, undeva la marginea orasului aproape, in nici un caz in zona turistica, am mancat ca spartu si parca tot mai voiam. E o diferenta foarte mare intre ceva inghetat si aruncat apoi in microunde si dat la turist, si ceva facut cu truda, traditional.

Asa ca pentru a te adapta rapid si sa 'simti' cumva locul, trebuie musai ca niste localnici sa iti arate tot ce se poate face si unde. Altfel, e o experienta 'paralela' cred, in conditiile in care multi probabil ca incearca sa-si gateasca acasa ce stiu din tara, si nu experimenteaza extravagantele culinare.

Am zis de mancare, caci asta se poate explica, cum ar fi ca daca mananci scoici, trebuie sa fie deschise. Daca nu sunt deschise, inseamna ca erau moarte inainte sa fie pregatite, si nu e bine la sanatate sa le mananci chiar daca au fost fierte dupa. Hm. Habar n-aveam. Dar influenta asta a localnicilor se aplica si la alte chestii, cum ar fi cumparaturi, haine, ce este de calitate, ce pare a fi de calitate dar nu e, la ce sa fii atent, samd. Cautam sa-mi iau mereu marlboro tigari de exemplu, sau kent, care aici in Spania nu se gaseste nicaieri [nu am aflat de ce, decat ca fabrica nu mai face]. Dar spaniolii toti fumeaza Fortuna. Acum fumez si eu Fortuna.

Si apoi la adaptare, conteaza foarte mult sa vorbesti limba coerent. Spaniolii nu sunt asa bucurosi daca vorbesti spaniola. Sunt inconjurati de argentinieni, marocani, si alti vorbitori de spaniola; si chiar si intre ei par a fi o separare de genul, a, asta e spaniol, dar e accent din nord. Pentru mine, ca roman, nu conteaza ca aud un moldovean vorbind, si sa ma gandesc, a, asta e din nord, sau daca aud un clujean vorbind. Tot romani sunt, ma inteleg, ii inteleg, e ok. La spanioli e foarte bine delimitat dialectul, valenciano, catalano, etc. Stiu sa se identifice usor si sa se categoriseasca.
Francezii pe de alta parte, cand aud un strain vorbind franceza cat de cat ok, raman impresionati. Ma rog. Nu ma gandesc cum ar fi sa vorbesc finlandeza, ungureste sau ruseste, ca sa nu mai zic chineza. Uhhh prea greu pentru creierul meu batran ..

In plus, la adaptare ajuta sa mai ai si un roman pe langa tine. Eventual unul in care si ai incredere si cu care te intelegi. Caci stii cumva ca poti sa te intorci la 'matca', sa iesi in oras, sau etc. Sa simti ca o zici in limba ta si ca esti inteles perfect... Altfel, cam dificil, te cam sui pe pereti probabil.

In rest, cam atat. La un moment dat va trebuit sa ma adaptezi Frantei sau Suediei, sau voi vedea. Sunt curios deja :) e interesant, un alt univers.

30 August, 2009, 03:02:09 a.m.
Răspuns #12
Offline

Paul


Prima piedica pentru mine a fost cea a limbii. A trebuit sa treaca ceva vreme pana sa ma vindec de asa-zisa 'teama de a deschide gura'. Sincer... as fi stiut sa leg doua fraze, dar imi era teama ca o sa rada oamenii de cat de pocit vorbesc. Incet, incet s-a vindecat aceasta teama, mai exact a disparut. Al doilea mare obstacol. A trebuit sa infrunt lipsa de prieteni, lipsa de amici, lipsa de orice fel de cunostinta. E foarte greu, pana cunosti cativa oameni in care sa ai incredere. Italienii... la prima vedere sunt lapte si miere. Si poate sunt si asa... nu zic ca nu ar fi dar in Veneto-un fel de judet, sunt al naibii de reci. Dar de raceala devii constient abia dupa ce ajungi pe la a 3-a sau a 4-a vedere. Cu asta nu eram obisnuit. Dar... m-am adaptat si la asta. Apoi... e ok. Cand te-ai acomodat la locul de munca, ai inceput sa te imprietenesti cu oamenii care iti sunt colegi. Ti-ai format un cerc de prieteni... nu mai ai nici un stress.
Iubesc, deci exist.