Nu intelegeam de ce zburam,
doar noaptea,in somn...
Cat timp trecuse de cand
imi simteam sufletul liber,
...numai acolo,in intuneric?
Ce pasari ciudate dormeau inlauntrul sau ziua,
oranduite cuminte in custi,
cu aripile rastignite printre gratii?
Am calatorit o vreme,
precum umbra lui...
(oare sufletul are asa ceva?!)
Le priveam pe furis adormirea,
cu teama,cand o licarire de suras
lumina deodata intunericul,
caci nu-mi doream sa pierd vreuna,
inainte de-ale fi aflat taina.
Stiam ca ele,pasarile tacute,
odata pornite din mine
isi vor inalta aripile,nestiute,
pentru totdeauna,
lasandu-ma mai goala,
mai trista,
cu inca un vis neimplinit.
Atunci am inteles,
ca singura m-am zidit,
in trecut,
in prezent,
si-am inchis in mine
speranta in ziua de maine.
Ea ma mangaia cu picaturi de incredere,
doar noaptea,ca un sfetnic bun
si-mi arata cat de libera sunt
...doar cand am aripile-n vant.