Poveste trista

[Angy]

        De ceva vreme m-am mutat intr-o alta locuinta.Printre noii mei vecini mi-a atras atentia o doamna in varsta.Era mereu trista,ganditoare,mergea cu capul plecat,privirea in pamant.Nu vedea si nu auzea pe nimeni.La salutul meu ridica putin privirea si oh,doamne,niste ochi albastri superbi,limpezi si adanci erau inlacrimati.Cearcane de oboseala,de neliniste si chin ii intunecau chipul de o blandete rara.
         Mi se rupea sufletul ,am oprit-o si i-am spus sa apeleze la mine oricand daca-i pot fi de ajutor.Aseara a venit,avea nevoie de ceva.Dumnezeule,ce m-am bucurat ca a batut la usa mea!Si i-am aflat trista ei poveste.
         Anul acesta implineste 50 de ani de casnicie.Dintre care de 22 de ani sotul este paralizat la pat iar alti 7 inainte, spitalizari.In acest timp si-a ingrijit si tatal paralizat vreo 15 ani.A crescut 2 copii minunati, i-a scolit,acum fiind prin strainatate.Fara cuvinte....
         In fata ei m-am simtit un nimic.De mi-ar permite as ingenunchea pana as face gaura in podea si as face plecaciuni pana as face rana in frunte.La intrebarea mea cum a rezistat a spus:
          -Este barbatul meu.Asta mi-a fost soarta si ma rog la D-zeu ca atunci cand il va lua sa ma ia si pe mine sa nu raman singura.....

           Cati dintre noi putem da dovada de atata dragoste,iubire si putere de sacrificiu?

[Semiramis]

Doamne... groaznic...
mereu când mă rog, o fac pentru sănătate... restul vin singure.

[dark_princes]

doamne... asta inseamna iubire cu adevarat 

[Twisted_Mind]

       Întotdeauna cînd aud astfel de povesti, inevitabil, gîndul meu se duce la care este scopul acestui sarificiu? Şi nu mă refer la motivele pentru care bătrânica face toate acestea, într-un mod sau altu`, le ştim, le înţelegem, poate noi nu am avea puterea să facea astea, sau poate da...The point is... ce înseamnă viaţa unei astfel de persoane chinuite, care nu a trăit pentru sine ci mereu pentru alte persoane? Suntem fiinţe aşa de slabe încât mereu soarta ne pune în mâinile uneia mai luptătoare ca noi, sau din contră, care ne nenoroceşte mai bine? Dar fiinţa în sine care face toate astea, nu contează?
       Mi-am amintit, o dată cu această poveste, un exemplu contrar : o doamna şi-a avut soţul paralizat la pat timp de ceva ani buni, este irelevant numărul, într-un final se face bine. Ca drept apreciere a ceea ce a făcut soţia sa pentru el, începe să o jignească, să o bata şi într-un final să o părăsească pentru altă femeie. Singura consolare îi mai rămăsese fiul ei, pe care singură la crescut. El, de la o anumită vârstă, începuse să o ocărească, să o fure, şi tot astfel de minuni. Deci te sacrifici o viaţă întreagă pentru cei din jur, renunţi la tine, şi totul pentru ce? Dar omu` nostru îşi spune că este de vină soarta, încearcă să îşi adune rămăşiţele şi să îşi reclădească speranţele...
      Toate şi`or fi avut un scop mai înalt decât am putea noi să îl înţelegem şi ne lăsăm în seama lui, nu noi trebuie să ştim răspunsurile, oare?

[Angy]

     Sacrificiile si suferinta sunt pentru evolutia noastra spirituala.Am primit o lectie si am invatat-o.Si eu as face la fel ca batranica indiferent care ar fi deznodamantul.

[Twisted_Mind]

     Sacrificiile si suferinta sunt pentru evolutia noastra spirituala.Am primit o lectie si am invatat-o.Si eu as face la fel ca batranica indiferent care ar fi deznodamantul.

Învăţăm după propriile noastre interpretări, după ceea ce credem noi că ne convine să ne răspundem. De unde ştim că este răspunsul cel adevărat?