Avaritia, calitate sau defect ?

[viulian]

In peregrinarile mele am intalnit fel si fel de oameni. De la foarte avari [cu povesti de genul, cara apa din piata ca sa nu mai plateasca apa rece, sau na, de ce sa dea 10 euro pe un fier de calcat, cand se poate imprumuta de el odata pe saptamana ?] pana la oameni care au suficient de multi bani incat sa traiasca super decent si sa faca si economii - dar care se imbraca mereu scump, si de fapt cheltuie mai mult decat bani au, oricat ar avea cred. Aici in Spania, am vazut o revista reclama la un supermarket (acelasi stil ca si in Romania, aduse la cutia postala), insa preturile la produsele mai scumpe (sa zicem peste 100 euros, dar n-am stat sa vad limita), oricum, pretul MARE scris langa produs este de fapt valoarea ratei la acel produs, nu pretul real, pretul real fiind scris mai mic, dedesubt.

Daca ar fi sa ma pun undeva intre avar si nepasator cu banii, eu sunt un pic catre nepasator. Economisesc daca am de unde, insa fac si cheltuili de 'moft' care ... pe unii socheaza: 'cum adica sa dai 250 euros pe un ceas?'

Si daca ma gandesc, cred ca intre avari si cheltuitori exista o ura reciproca, un soi de invidie. Un avar si-ar dori si el sa se resfete si sa cheltuie bani (stie ca are), dar vinovatiile / principiile / rationalizarile ii interzic asta - si dezmite tot ce e scump ca fiind 'inutil', presupun eu ca un mecanism din acela - a pai nu ma mai intind catre struguri, oricum sunt acrii si n-am nevoie.
Pe de alta parte, un cheltuitor care castiga bine (si stie ca si-ar putea pune deoparte niste bani si sa aibe lucruri si mai scumpe daca ar avea rabdare sa economiseasca ceva) uraste avarul care stie sa-si tina fiecare leut / euroi deoparte. Si el ar putea, dar uite vezi, toti banii se duc pe taxiuri, pe petreceri, pe hoteluri scumpe, samd. Toate aceste scumpeturi fac parte din 'recuzita' unui cheltuitor, dar cand priveste in urma isi da seama ca probabil multi bani i-a aruncat aiurea, si i-ar fi prins bine sa-i aibe acum.

Am incercat sa descriu asa cum vad eu avarii si cheltuitorii... cei care ar avea de unde, dar nu dau nici un ban in plus, sau cei care ar avea de unde dar cheltuie tot. Exclud deci extremele, cei saraci oricum nevoiti sa economiseasca, sau cei avuti, care oricat ar cheltui, tot au.

Si cum eu sunt inspre latura cheltuitoare, cu toate ca nu am nici o problema sa economisesc bani - am costuri fixe lunare si imi las un 'procent' de rasfatare, ei bine, nu ii inteleg de loc pe cei avari. Daca pun problema rational, orice are o explicatie, dar in particular:
a) Daca as avea certitudinea ca economisind cat mai multi bani, la final mi-as putea rascumpara greselile tineretii, probabil ca ar fi un motiv excelent sa nu mai cheltui; dar sa sa investesc atat de mult timp, si sa nu-mi ingadui nimic, cand nu poti sa iei nimic cu tine - mi se pare cea mai inutila pierdere de vreme.
b) Avaritia (si contul gras) pare o aparare perfecta pentru niste nesigurante launtrice - cum ar fi frica esec, sau sentimentele de neputinta de mic copil, cand altii aveau, samd.
c) Avaritia ca si cheltuiala escesiva de fapt, cu cat esti atras mai mult in aceasta iluzie a 'sigurantei' (sau, de cealalta parte a cheltuitorilor, a wow, ce viata faina am - ce mai conteaza datoriile) se accentueaza in timp. Cu cat strangi mai mult, cu atat esti disperat sa nu pierzi ceea ce a luat multi ani de realizat. Deci in loc ca banul sa calmeze nesigurantele, de fapt devine cauzator de nesigurante si mai mari. Unde e satisfactia avarilor in tot acest joc ?

Cred ca oamenii se identifica prea mult cu ceea ce au - si se definesc prin exteriorul lor. Un avar isi ia imaginea de sine din neclintirea si continua 'intarire' a avutiei. Orice mica pierdere, si parca ii ia din imaginea de sine. Pe de alta parte, un cheltuitor se defineste prin cat de sofisticat este el. Si orice privare de la stilul de viata asumat este privita ca o decadere.. cum adica sa nu mai merg cu taxiul, cum adica sa nu-mi mai iau lucruri scumpe, samd.

Si ca sa nu fac din tot postul o poveste intreaga: inteleg cumva pe cheltuitori, simturile trebuie exaltate, suntem vii, suntem constienti si responsabili, asa ca de ce sa nu vedem cum e una sau alta, viata e scurta!
Dar nu inteleg deloc pe avari. Zero satisfactie senzoriala, banul devine un Dumnezeu substitut, tiran. I-ai gresit putin, si nici o sansa sa mai ai liniste.

Prin urmare, mie mi se pare ca avaritia este un defect ...

Voi ce parere aveti ?

[Semiramis]

ca orice lucru dus în extremă, da, avariţia e un defect. la fel şi mâna prea largă. eu, la fel ca tine iulian, sunt genul mai risipitor...
părerea mea este că trebuie să existe un echilibru.
mai e un aspect. atunci când nu sunt bani, nu ai nici din ce strânge, nici din ce cheltui. atunci cred că e adevărata tragedie...

[ARIDANA]

     Da...dupa o perioada de munca sustinuta,cand apar ceva banisori,imi permit sa ma alint,niciodata prea costistor,incerc sa imbin utilul cu frumosul,placutul,nu ma tenteaza etichetele si reclama a ceea ce cumpar,daca este sau nu la moda...doar sa placa sufletului meu.
 
    Si,da este o tragedie cand nu sunt bani,indiferent cat te-ai stradui,din ce castigi nu poti agonisi nimic pentru zile negre.De foarte multe ori trecem peste,strangem din dinti,ducem inventivitatea pe cote inalte ,ne descurcam....si-o luam apoi de la capat.Eu am o mare satisfactie din asta,premiul mi-l acord singura  ..ceva de felul "Ai reusit,continua...n-ai reusit continua!"

   Avaritia este un defect ,oricat ti-ai "manca de sub unghii",nicodata nu vei avea linistea celui care adoarme cu capul pe perna lui ,pe salteaua lui(fara banisori...) si spera ca ziua de maine ii va aduce altceva,mai bun,mai rau,un rasfat au o incercare...si va trece peste cu-o lacrima si-un suras apoi.