Î n s i n g u r a t a m e a ....

[nibasus]

             Î n s i n g u r a t a    m e a .....
                                                             Dupa o idee din EUTANASIA UNEI                         
                                                              IUBIRI , de Giorgio Saviane

O , știu iubito ; de-atâta drum  esti  ostenită
Și  să  te  prăbușești  de-acum , ești  gata !
Te-oprești . Arunci , asupra  mea , privirea  rătăcită ,
Ce  nu  așteaptă  nicidecum  răsplata
Și  iar  pornești . Spre  liniștea  finală , presimțită .

Și  eu , sub  masca  efemeră , ca  și  tine
Ascund  doar  suferință  și  tristețe ...
Dar  le  înving  , și le  îngrop  adânc , în  mine .
Privește-mă ! Mai  sunt  în  stare  de  tandrețe ,
Mai  cred  în  rostul  zilei  care  vine .

Oprește-te , nu  te-ndrepta  spre  valea  seacă
Unde  iubirea , se  pierde-n  veci  , pe  sine
Și  orice  suferință , se  îneacă .
Mai  stai  și-așteaptă ! Depinde  doar  de tine ,
Depinde  doar  de  noi , ca  oboseala  să  ne  treacă .

Chiar  numele  de  mi-l  confunzi  , cu-a  ta  durere ,
Acum  nu face , te  rog , ultimul  pas
Căci  dincolo  de el , iubirea  noastra  piere
Și  vine , nechemată , ora , bunului  rămas .
Oprește-te ! Speranța  mea ,  te  cere  .

O, știu ; ești  obosită  și  nu  mai  poți  să  plângi ,
Ți-ai  dăruit  iubirea  toată , toată  ,
Și-n  loc  de  certitudini , himere-n  brațe  strângi
Și  sufletul , ti-e  rupt , amar , pe  roată ...
Și totuși  eu ,  iubito , te  rog  să  nu  te  frângi ! .

Ca eu  să  simt , profund , toată  durerea  ta ,
Alerg  spre  tine . Te-nlănțui  în  priviri .
Ascultă ; oprește-te ! Așteaptă , nu  pleca !
Voi  dezlega  misterul  pierdutei  fericiri
Pentru  ca  tu , FEMEIE , să  redevii  a  mea  .

Iată , privește , eu  mă  mișc . Spre  tine  vin  acum ;
Întinde-mi  mâna  să  te  pot  ajunge ,
Să  îți  inund  tăcerea  cu-al  amintirii fum
Și  glasul  meu , tristețea  să-ți  alunge .
De  poți  și  vrei , mă  iartă , și-oprește-te  din drum !

Să  nu crezi  că  există  piscuri  mai  frumoase
Decât  ale  iubirii  străbătute ,
Nici  ape  mai  adînci , cu  unde  răcoroase ,
Decât  acelea , nouă , cunoscute .
Auzi ? Postum  durerii , vin dangăte  duioase .

De  n-om  putea  să  trecem  spre  viață , înapoi ,
Trecutul – este santinelă  trează ,
S-alegem  viitorul ! E loc  penru – amândoi
Și  singurul  în  care , speranța  ne  urmează .
Însingurata  mea , e tot  mai  bine-n  doi ! .