O pasăre trăia
retrasă in odaia
care-i era întregul Univers.
Stranie-i era viaţa.
Dezolante,macabre si închise-i erau
libertăţile sufletului.
Dar într-o zi
s-a ridicat să plece.
Privind lumina
s-a repezit să zboare către cer
şi s-a izbit in geamul închis.
A căzut
jos, tremurând:
lovită si infrântă.
Cu ochii inlăcrimaţi,
prin întuneric şi singurătate,
îşi privea durerea
deschizând fereastra
către inima ei.
Spre cer,
spre infinit,
spre vise
era închis.