Salutare tuturor.
Am decis sa expun mica si neinsemnata mea problema pe acest forum. Sper sa cititi acest text luuuung si scris in graba.
In primul rand, vreau sa spun ca sunt un baiat atipic (nu sunt gay, daca asta s-ar putea intelege) dupa cum mi-a fost spus de multe ori, cu probleme sentimentale si de viata, care se chinuie sa razbeasca in tara asta de rahat.
Situatia pe care vreau sa o expun este una cu un final CUNOSCUT de mine si de fata la care o sa ma refer, final care se va intampla exact de azi in doua saptamani. Suna ciudat, nu?
Despre ce e vorba, de fapt? Prietenia mea cu aceasta fata a inceput cu mai bine de 10 ani in urma. Mentionez prietenie, nu relatie de iubire. Deci, atat cat pot fi doi oameni prieteni. Este sora unui foarte bun prieten de-al meu, coleg de liceu si de facultate, mai apoi.
Aceasta relatie de prietenie nu a avut niciodata un moment intim sau tandru, chiar daca am discutat cu aceasta fata o gramada de subiecte, probleme personale, probleme de cuplu, am fost in diverse locuri etc. Atat eu cat si ea ne-am cunoscut foarte bine caracterele, personalitatea, angoasele si bucuriile doar din aceste discutii. Fiecare stim destul de multe despre fiecare.
Eu, fiind supus ca oricare alt om, unor prejudecati si complexe, mai mult sau mai putin sanatoase (mai putin sanatoase, daca ma gandesc bine), nu am avut niciodata curajul sa incerc o relatie intima cu ea. Nu i-am spus niciodata ca o consider foarte frumoasa, chiar daca ea tot timpul are o parere nu asa fericita despre ea insasi. E o fata care se chinuie sa-si pastreze silueta, prin diverse metode. Are ambitie, a absolvit o facultate (in caz ca e important acest aspect), nu ii plac ipocriziile, oamenii ticalosi, scrupulosi, de tipul celor care te injunghie pe la spate, e o tipa destul de bataioasa si spune ce are de spus, fara sa-i fie frica. A suferit si ea destule la viata ei, nu a fost privata de momente neplacute.
Toate bune si "frumoase", pana sambata seara/noaptea, cand eram mai multi amici adunati la o terasa nu prea populata si ea a venit si s-a pus pe banca pe care stateam (banca din aceea ca la berarii), a inceput sa imi ia mainile intr-ale ei, sa le studieze etc.
Am considerat toate aceste atingeri ca pe ceva ciudat, dar placut, atingeri de care nu am avut niciodata parte de la ea. Apoi, palmele ni se-au intersectat, a inceput sa-mi ia mainile in jurul ei, s-a ghemuit in mine, eu am strans-o in brate, am simtit ceva magic in acele momente. Am continuat cu alintarile, spre surprinderea amicilor din jur, unii jenandu-se, altii zicandu-ne, in gluma, sa cautam un loc mai discret pentru chestii de astea. Mi-a spus ca nu credea ca sunt asa de dulce si de tandru. Au urmat mici sarutari, mangaieri, parca eram ca doi copii. Lucrurile s-au complicat putin, cand am aflat ca fratele ei doreste sa mearga cu o tipa acasa unde locuiesc ei (da, ei stau impreuna cu parintii, intr-un apartament cu doua camere
) ea nestiind cum o sa se imparta "sarcinile"
I-am propus sa vina sa doarma la mine. A fost putin confuza, crezand ca doresc sa facem sex. M-a pus sa-i promit ca nu vom face sex, sa nu cred despre ea ca e o fata prea usuratica.
Ce a urmat a fost la mine in camera: atingeri, sarutari, dezmierdari, mangaieri, dar fara sex. Mi-a destainuit ca se simte perfect in bratele mele, ca este in culmea fericirii ca e cu mine. Ulterior, a doua zi, mi-a spus ca ce a simtit cu mine nu a mai simtit cu nici un alt baiat, si nu crede ca va mai simti, fiindca eu sunt altfel decat majoritatea: sunt mai bun, sunt mai corect etc. De asemenea, mi-a mai spus ca ar fi dorit de multa vreme sa fim impreuna, dar ca eu nu i-am vazut semnele, ca am ridicat un zid in jurul meu, care m-a facut indiferent la semnalele ei. Si are dreptate
Si acum, problema care m-a facut sa apelez la voi: cu vreo 3 saptamani inainte de acest episod senzual de sambata, eu aflasem ca va pleaca din tara, pentru a-si gasi de lucru in strainatate. Plecarea ei va fi exact de azi, luni, in 2 saptamani. E innebunita de plecarea asta, pe care o asteapta ca pe o gura de aer. E entuziasmata. Mi-a mai spus ca nu are de gand sa se intoarca in tara prea curand, nu prea mai vede un viitor stralucit in Romania si ca momentan ar vrea sa nu existe vreun lucru care s-o retina aici (sper sa intelegeti la ce s-a referit). Pe mine, aceste vorbe m-au cam socat, e drept. A devenit putin cam distanta fata de mine, ieri ne-am vazut foarte putin, azi deloc. Incep sa-mi dau seama ca nu prea doreste repetarea episodului tandru, contrar dorintelor mele...
Eu sunt o persoana sensibila, sufletista, tandra, sunt un om simplu, dar fara fite si fara manifestari opulente si ingamfate. Sentimental, nu pot avea o relatie superficiala, de scurta durata. Ma atasez foarte mult, in caz ca se merita. Sunt extremist: ori o relatie profunda, ori deloc. De asemenea, nu sunt genul de baiat care incearca sa "marcheze" cat mai multe fete pe lista.... Ea e mai pragmatica, ii place sa mearga in cluburi, la petreceri, dar, si ea, fara a deveni stridenta si opulenta. Are o ambitie mult mai puternica decat mine de a deveni cineva in viata pe cont propriu, fara ajutorul cuiva. Poate acest aspect m-a facut sa nu incerc niciodata cu ea ceva concret, din punct de vedere sentimental, fiindca o stiam ca o tipa mai libertina, mai nebunatica, careia ii place distractia. Eu sunt mai discret, mai introvertit. Totusi, i-am descoperit latura tandra, sensibila, aceasta fata are nevoie de iubire ca si mine, are nevoie de atasament, de intelegere.
Am inceput sa sufar, mai ales cand mi-am dat seama ca e posibil ca ea e acea fata unica in viata mea, care ma cunoaste suficient de bine, de multi ani, care imi accepta toate ideile gresite, care ma accepta asa cum sunt, fara a dori ceva in schimb, care pana la urma mi-a destainuit ca sunt si voi fi unic in viata ei (consider ca fost sincera cand a spus toate astea). Sincer, nu stiu ce sa fac, nu stiu cum sa simt, ce sa simt: in mine se da o lupta intre ratiune si simtire. Ratiunea imi spune s-o las in pace, sa-si vada de viata ei. Simtirea imi spune sa continui sa ne vedem, sa ne sarutam, sa petrecem momente pretioase impreuna. Aceasta lupta pe mine ma consuma, deja simt o apasare pe piept, simt noduri in stomac, simt ca nu-mi gasesc locul, nu stiu cum voi dormi noptile, de-acum inainte. Astept cu nerabdare sa ne revedem. Nu ma mai pot concentra nici la servici. E prima mea relatie in care ne simtim conectati spiritual, in care ne intelegem perfect. Sunt convins ca e o relatie care a inceput cu multi ani in urma, dar abia acum s-a ajuns la partea intima, la destainuirea sentimentelor. Iar acum e prea tarziu...
Va dati seama ca nu o sa mai gasesc o alta fata ca ea, cu care sa ajung sa ma cunosc atat de bine, in decurs de ani de zile? Daca o sa cunosc alta fata, inevitabil o s-o compar cu cea de acum, prietena mea de-o viata. Si comparatia simt ca nu va in favoarea noii fete...
***
Ce credeti, ca am probleme cu capul, si ar trebui sa consult un psihoterapeut? Sunteti de parere ca doar eu imi voi gasi pacea sufleteasca, fara ajutorul altora? Ce ar trebui sa fac? Ce ati face voi, pusi intr-o astfel de situatie?
Subiect: E adevarat ca timpul le repara pe toate? (Citit de 11962 ori)
