Am citit povestea ta si recunosc ca e interesanta. Cel mai interesant mi se pare comportamentul tau, felul in care reactionezi in fata unor sentimente aprinse. Esti doritor...dar...stai calm. Hm..e bine sa fii calm..sa tratezi lucrurile cu atata seninatate, dar...totusi...eu cred ca daca intr-adevar iti doresti sa fii cu ea...then hurry up!!
Inceputul acestei povesti este frumos si e pacat sa se piarda. Mi-a amintit de filmul pe care l-am vazut recent: Scrisori catre Julieta (mi-a placut mult, desi e cam siropos). Poate iti faci timp sa il vezi sa te mai motivezi putin. Cred ca nu vrei sa treaca 50 de ani ca sa fiti in sfarsit fericiti... 
Daca va pleca, relatia se va raci, clar. Eu zic sa iei atitudine. Femeile nu intotdeauna spun ceea ce vor. Si, in plus, daca simtiti amandoi ceva special unul fata de celalalt...ce poate fi mai important decat asta in viata??
Si mi-am amintit ca, intr-un post de-al tau, ai scris despre tine ca nu esti un barbat adevarat...ha?! 
te-ai intrebat de ce? poate ca nu ai avut niciodata o femeie langa tine care sa te implineasca si sa te faca sa simti asta.
Eu te incurajez sa nu o pierzi. Tu stii/simti mai bine ce vei face.
Cu drag, Emma!
Emma, ma incanta cuvintele tale
Multumesc.
E drept, sunt doritor si imi place femeia, in general, mai ales prezenta ei feminina. Cui nu-i place?! Eu imi doresc sa fiu cu ea, dar o cunosc tot mai bine, pe zi ce trece, si imi dau seama cat de usor se poate detasa, atunci cand isi propune. E o fata care mi-a spus, de destule ori, ca obtine ceea ce vrea. Eu nu-i doresc sa cada intr-o relatie aici, in Romania, si sa plece cu inima impartita. Si ea se fereste de asta. Cred ca nu ar putea face fata unei astfel de relatii. Nu e genul ei. O relatie cu fata asta se construieste "face 2 face"
nu la distanta. Noua ne-ar trebui cateva luni pentru a vedea cat de bine ne merge impreuna. Ea, in acea noapte de sambata, nu a facut decat un mic pas, a spus niste cuvinte pe care eu le consider importante pentru mine, dar nu cred ca acum doreste sa devenim un cuplu. Cred ca eu nu am inteles eu bine ce e cu fetele astea, cu ceea ce fac si cu ceea ce spun.
Legat de film, nu stiu de ce, nu ma mai pot uita la filme, mai ales la filmele romantice. Chiar si cand merg pe strada si vad cupluri, ma gandesc cu tristete ca parca toata lumea se iubeste, parca fiecare are pe cineva, numai eu sunt singur.... Incerc sa ies din starea asta, dar cateodata nu reusesc.
Si da, ai dreptate, nu am avut niciodata langa mine o femeie care sa ma implineasca si care sa ma faca sa ma simt barbat. Deocamdata, prietena mea din poveste nu e femeia aceasta, tocmai din simplul fapt ca nu am petrecut destule momente intime, ca sa vad cu adevarat ca nu prea mai poate trai fara mine
In plus, cum am mai spus de nenumarate ori, isi incheie socotelile aici, va pleca din tara, si mi-a declarat ca
nu doreste sa se implice acum, inainte de importanta plecare (care va fi ca un nou inceput pentru ea).
Nu cred ca o s-o pierd, nu se duce pe Marte, e la o aruncatura de bat, 2 ore cu avionul
Dar vreau sa o las in pace, nu sa o perturb. Poate chiar nu se poate imparti in 2: relatie serioasa si job.... mai ales la distanta.
Legat de mine, o sa incerc sa fructific aceasta scurta scurta, dar foarte intensa (pentru mine cel putin) experienta cu ea, m-a facut sa imi doresc din nou o prietenie cu o fata, sau, de ce nu, cu mai multe
(una dupa alta, nu in acelasi timp
) Mental, ma chinui sa vad prezentul, nu viitorul sumbru. Adica, sa traiesc clipa. Sper sa am cu cine...
Subiect: E adevarat ca timpul le repara pe toate? (Citit de 11978 ori)
