Clipite (Proză) Frântură de suflet

[goeteri]

”- Alooo, comment ca va ?!...apare chipul blond , cu două străluciri calde verzi-căprui.
Supriza e totală, pentru mine, revenitul de trei zile dintr-un voiaj în Europa.
Nu plecasem nicidecum ca turist, eram în cautarea a altceva... spun asta într-o doară, căci are nume precis...
-Bună Simona !... mă bucur imens de mult să te văd...
-Ce frumoasă ești !... într-adevăr, mignionă, cu trup fin și cu bărbia ascuțită, bronzată și cu dinții albi și ten prelung, măsliniu bej... mă topesc de plăcere.
N-am cuvinte mai multe, stau mut de uimire și de mulțumire lăuntrică.
-Ce s-a întâmplat, parcă ai ochii și mai albaștrii ? Știi ce mult aș fi dorit să-i am și eu la fel... îmi spune tot ea. După care se apropie de mine și mă îmbrățișează.
Este de o finețe răcoroasă, imperceptibilă, miroase a șampon proapăt, părul de culoarea nisipului strălucește... e tânără, tânără...
-Ce fac ceilalți, Daniela...Patrick... ?
-Sunt fiecare bine, ne era dor să te revedem.
-Ești sigură ?... Nu sunt supărați ?... și mi se strânge inima de frica răspunsului !
-Așa, pentru că am plecat... poate nu a fost pe placul nimănui.  
-Nu-ți pot garanta că le-a picat bine, dar asta e, a fost alegerea ta...
... Si se întoarce spre geamul ce dă din birou spre ” Autoroute 40 ”  spre Toronto.
Se mișcă un oscior fin pe gâtul de lebădă de cafeniu de ceară, și se umezesc niște migdale imense cu gene prelungi... și se topește câteva secunde, parcă se îndoaie un pic...
Și mă doare imens pieptul, ba nu capul, capătă un cerc de metal și urechile-mi zvâcnesc și vreau să mor... să mor... ca ea să scape. Și își dă cu mâna, cu degete fine, părul, răsfirându-l de la ureche înspre spate și se întoarce zâmbind... și mă întreabă .,
-Ea este Eteri?...E foarte frumoasă !... și zâmbesc aproape nătâng și mă doare.... bucuria, de mor...
-Da, ea este. Faceți cunoștință...Eteri...Simona !
Ea zâmbește fără fals și-mi promite că revine, căci se grăbește...
Și are 17 ani și jumătate și s-a dus... la ea acasă și mor... și mor...
-La revedere... papa... !!!
Și biroul de alături este plin de reprezentanți de ai mei, care discută afaceri și eu sunt nicăieri, și sunt singur, singur...și mor, și mor...
Și am rămas printre două milioane jumate  de străini, într-o citadelă din lumea nouă, și sunt la Montreal care-i pustiu, e pustiu... e  pustiul meu.
07.06.2010
                                                                                                          Pentru Simona Ionela Rădulescu.