De-a fir... a păr

[goeteri]

Alunec, creștetul mi-e gară...
Sunt șine mii, lucioase, neîntrerupte.
Doar degetele fine, le-ar putea corupe,
Când le strecori, de-un gest... E cald afară !

Culori sunt câteva, dar multe tonuri,
Miresme de asemeni, fără șir.
E cum mătasea, din cocon cu galben fir...
E încântător de moale, cu puteri oculte.

Are multiple, fine înțelesuri...
Poate fi simț, protector, ornament.
Este și lipsă... de-a picat, în faliment.
E venerat, sau sursă de eresuri.

Încă nu ești, și îl ai, primordial.
O viață îl îngrijești, te satisface.
Adesea singur, el, e cel ce place...
Îți moștenește corpul... est- un imortal !

Ca o înrămare de tablou, se poartă.
Îi e, portretului, un rond de peisaj.
E într-un perpetuu, mlădios, picaj...
Este sublimul PĂR, e-o operă de artă !
01.07.2010