La steaua... mea

[goeteri]

Imaginați-vă o altă boltă
a cerului; numai de negru...
Nicio sclipire, de revoltă,
în smoala întinsă pe de-a întregu.

E-un cer lugubru, mortuar
fără oceli, pe sfera cavă...
Ar fi cum ziarul, doar tipar...
Ar fi fără busolă, o navă.

De singuri ne-am găsi în afund,
în hău am fi înmormântați,
ne-am plânge veșnicul ”profund”...
Am fi toți orbi, exorcizați.

Mi-agăț retina de un punct...
Nici nu-l văd bine la culoare,
e-un led, îi comunic, în străfund;
iubire, să-mi dea alinare.

Pe raza dintre noi, în eter,
e-o dâră de lumină fină.
Sunt trup și suflet, pasager...
Sunt călător, în car-lumină.

Nici nu am timp să obosesc,
sunt doar plecat și-am și ajuns...
Nu mai am corp să deslușesc...
De mă atingi, pot fi pătruns.

Am miliard de ani lumină,
doar într-o clipă i-am parcurs...
Nu-s pe-o planetă, îs ca o albină
în fagure, cu roiul scurs.

Devin un gaz, un fir de praf,
sunt fericit, sunt demiurg...
Mă învârt, sunt con de fonograf
într-un vârtej, tot cresc, mă strâng...

Mai am rezervă, un bozon,
ce mi-am trimis, în altă stea.
Acolo mă voi face om...
V-aștept, va fi planeta mea !
06.07.2010