Sa incep cum trebuie: Sunt baiat si am 16 ani. Ca orice baiat de 16 ani ( sau majoritatea ) am destule probleme insa problema principala e reprezentata de cei 250 de km distanta dintre mine si fata de care m-am indragostit.
Totul a inceput acum aproximativ o luna de zile cand am inceput sa vorbesc cu ea, evident si cum era de asteptat pe Y!m . Ea e din bucuresti si am zis ca in vacanta sa merg si eu la bucuresti, asta inainte de a o cunoaste pe ea. In fine, am vorbit noi si m-am inteles extraordinar de bine cu ea. Mai in gluma mai in serios i-am zis ca o sa vin la Bucuresti si i-a parut atat de bine ca in fiecare seara ma intreba cand vin. Stiam ca daca o sa fie mai mult decat o prietenie, o sa fie al naibii de dificil. Stiu sa vorbesc cu o fata, stiu ca ma comport cu ea si stiu ca daca ar fi fost in acelasi oras cu mine, eu eram in al 9lea cer. Si uite asa eu am plecat la Bucuresti, mai mult pentru ea. Doua zile cat am stat la Bucuresti, m-am simtit extraordinar de bine cu ea dar stiam ca trebuie sa ma abtin sa o sarut, sa ma atasez prea mult pentru ca apoi ori ea ori eu ar simti lipsa chestiilor astea. Asa ca am incercat sa evit, desi simteam si vroiam sa fac unele chestii, ma abtineam, chiar daca era greu. Doua zile, in doua zile a reusit sa ma dea peste cap, sa ma schimbe sau mai pe scurt: sa ma faca sa ma indragostesc de ea. De atunci, zile la rand vorbim, la telefon, pe yahoo si astea. Acum, deja ea imi duce lipsa, ii e dor de mine si mie de ea. Imi e dor de zambetul ei, de vocea ei, de felul in care se purta cu mine ... de ea.
Nu merita chestiile astea, are nevoie de cineva sa ii fie alaturi nu la 250 de km distanta. Nu stiu cum gandeste daca imi spune ca poate sa astepte 3 ani pana plec la facultate ca sa fie cu mine. Eu nu pot sa stau asa, nu pot sa stau atat de departe de ea la varsta asta. Pe langa asta, stiu ca merita mai mult decat atat si nu vreau sa o fac sa sufere. Eu sunt obisnuit sa stau ca intr-o cutie, in intuneric. Fata asta m-a scos de acolo si mi-a aratat cum e afara desi stia ca o sa ma intorc inapoi in cutia mea. Acum, deja vreau sa ies de tot din cutie si sa vad tot ce e afara dar nu pot... nu am cum.
E un inger de fata, ce pot eu sa ii fac? Drumul dus intors si cheltuieli incluse la Bucuresti costa in jur de 100 de ron, un pret mare pentru tara in care traim si traiul pe care il ducem. Nu pot sa o vad doar in vacante si ea mai are putin si plange cand vorbeste cu mine si imi duce lipsa.
Nu stiu ce sfaturi puteti sa imi da dar simt ca vreau sa zic si altora prin ce trec eu, pentru ca prietenii mei sunt prea orgoliosi ca sa imi spuna altceva in afara de "ti-am zis eu".
Subiect: O poveste... (Citit de 2522 ori)