cat de sinceri sa fim intr-o relatie?

[digitty]

   Evenimentele nu prea placute din ultimul timp de care am avut ghinionul sa ma "bucur" m-au facut sa-mi pun o intrebare.

Cat de sinceri trebuie sa fim intr-o relatie?

Teoria e simpla: sa pastrezi si putin mister, sa nu-l minti pe cel de langa tine, sa nu spui amanunte insignifiante care ar putea sa-l deranjeze...etc. Dar am analizat situatia mea. Am fost intodeauna foarte sincera cu cel de langa mine, ii ziceam tot (pareri, visuri, vise, glume, intamplari), transparenta era aproape totala as putea spune si in acelasi timp nu am devenit niciodata plictisitoare sau previzibila, pentru ca am pastrat anumite lucruri marunte pentru mine (chiar daca intr-un final i le ziceam...). Si cu toate acestea mi s-a zis "eu nu am avut niciodata incredere 100% in tine". Cand l-am intrebat de ce mi-a raspuns "pentru ca ti-a zis tie prietena ta ca o sa ti se intoarca roata"(lucru ce mi s-a spus in gluma inainte sa fiu impreuna cu el..). O singura replica inteleasa gresit l-a facut sa creada ca eu nu sunt sincera cu adevarat chiar daca era evident ca nu il mint cu nimic. Desi sunt mai multe aspecte care trebuie luate in calcul (increderea in sine, disponibilitatea la o relatie, teama de atasament...etc) ma opresc asupra unuia anume:influentele din exterior. Inclin sa cred ca nu este singurul care ar putea gandi asa.

Astfel, un element exterior poate influenta increderea in onestitatea celui de langa tine. Cum se pot evita aceste elemente exterioare potrivnice relatiilor? Si mai ales care este limita sinceritatii in relatii?

O reteta perfecta vizavi de limita sinceritatii nu cred ca exista... ne adaptam in functie de persoana,nu? Dar referitor la influentele exterioare ma aflu in dilema...

 

[cristi_30]

Fiecare e atat de sincer pe cat vrea, pe cat poate, pe cat crede ca e suficient, pe cat ii dicteaza evenimentele si intamplarile care au sau nu legatura cu relatia etc.

Mai cred ca sinceritatea tine de profunzimea relatiei: suntem sinceri cand ne implicam intr-o relatie serioasa, dar daca relatia nu e prea serioasa, pastram un nivel al sinceritatii mai scazut. Motivele oamenilor sunt atat de ciudate si de diferite, incat nu cred ca se poate da un raspuns concret si unic intrebarii tale.

Eu, de ex., am secrete pe care nu as vrea sa le auda oricine, fiindca am remuscari si regrete (si alte sentimente, mai mult sau mai putin constientizate) despre diverse chestiuni din viata mea.

Daca intr-o relatie se ajunge la discutii despre cele mai adanci secrete si ganduri, cred ca acea relatie este ca o spovedanie, ca o eliberare si, de ce nu, ca o izbavire sentimentala. Cand perechea imi povesteste cele mai adanci temeri, experiente, ganduri, acest lucru inseamna pentru mine ca are incredere in mine, ca are dorinta de a-mi transmite o parte din problemele ei mie, acest lucru intarind si mai mult relatia. In acest fel, vom face parte unul din celalalt. Oricum, e posibil ca aceasta relatie sa nu devina nimic serios, doar un umar pe care se plange...

Normal, exista si sinceritati perverse si false care fac oamenii sa para sinceri (pentru a obtine foloase etc.). Sper doar ca nimeni sa nu aiba parte de asa ceva.

[viulian]

Da ... era citatul acela: "Women might be able to fake orgasms. But men can fake a whole relationship."
Ce pot sa zic, fiecare e orb in felul lui ...
Imi mai placea insa si ideea "cati dintre voi ati zis da, unei casatorii, caci altfel - va dati seama ce cearta ar fi urmat ?".

Probabil ca nici nu iti trece prin cap ce se poate intampla, si nu esti circumspect (cum na, nici n-ar trebui sa fii intr-o relatie). Dar ma indoiesc ca dupa ce trece mai mult timp, ramai cu aceleasi prime impresii. Asa ca daca e ca tipul sa nu fi avut cu adevarat incredere in tine pana la final, posibil ca totusi altceva sa ii fi dat acest 'feeling' - stiu si eu ?

Pe de alta parte mi se pare ca nu mai e deloc 'tesiune' daca iti transformi partenerul in psiholog cu care zici tot ce ai pe suflet. Eu cel putin nu zic chiar tot, mai las sa se mai si inteleaga cumva, doar din priviri, etc.

[Kenan]

Analiza personala...

Intrebarea nu este "Cat de sinceri sa fim intr-o relatie?"....Intrebarea este "Care este limita sinceritatii?"
Din prisma mea,nu exista sinceritate totala...Sunt anumite lucruri despre care vorbesti deschis,anumite lucruri de care ti-e jena,si anumite lucruri care nu trebuie spuse...
Nu-mi spuneti voi mie ca intotdeauna ati raspuns deschis la orice intrebare,ca intotdeauna ati avut raspunsuri sincere,in totalitate adevarate,cand partenerul de relatie a pus o anumita intrebare.)...Cum spune profesoara mea de engleza: "Bullshit!"
In orice domeniu,in orice relatie,in viata de zi cu zi,suntem intrebati diferite lucruri...unii sunt mai sinceri,altii mai putini sinceri.Unii mai deschisi,altii mai putin deschisi.Uneori,incercam sa ne eschivam,alteori bagam de la noi,la propriu.

Cat de sincera sa fii intr-o relatie?
Depinde cu ce fel de om esti.E treaba ta sa analizezi firea celui de langa tine,sa vezi daca sinceritatea ta iti este rasplatita,in orice grad ar fi ea.Intr-adevar,intotdeauna e bine sa pastrezi si putin mister...asta il intriga pe cel de langa tine.Cand devii total transparenta,devii banala...iar banalul nu impresioneaza.
Dar,pe de alta parte,trebuie sa ai grija sa fii cat mai aproape de adevar,cu orice ai spune...nimanui nu`i plac gogosile vandute la colt,corect?)

Cum am spus si in alt subiect...Totul,in viata asta,e relativ.Nimic nu e general.

[Lorelei]

Cred ca a mai existat un topic de tipul asta pe unde am raspuns. Nu cred in sinceritatea absoluta. Ea doar raneste inutil. Mi-ar placea, insa, sa pot crede. cata naivitate! o relatie cu sufletul gol, gol, neacoperit de nicio precautie. Cred ca o asemenea relatie nu poate exista. Sinceritatea absoluta nu poate convietui cu orgoliul (si nu ma refer la orgoliul prostesc, ci la self-esteem-ul de bun simt pe care il avem fiecare dintre noi.

Nu cred insa in nesinceritatile grosolane, in relatiile artificiale. Cred in nesinceritatea altruista.

PS. @Kenan: am citit cele cateva posturi de pana acum. Eu nu te cred ca ai 15 ani ma bucur sa descopar ca din cand in cand apare un partener de dialog pe forum Exista aici cativa oameni absolut speciali, care s-au ascuns o vreme. Hibernam, daca vrei. (cu lipsa mea de modestie m-am inclus printre ei). Pe mine din cand in cand ma trezeste cate un post, cate o idee, alteori dorm vreme lunga. Azi am deshibernat o vreme. Bun venit. Mi-ar placea sa ne dezghetam din cand in cand cu totii, fie si pentru cate o seara, cum ni se mai intampla uneori, in trecut...

[Kenan]

Lorelei,nu esti nici prima,nici ultima care nu ma crede ca am 15 ani.Intr`adevar,mint.Pe 10 ianuarie,in 2011,implinesc 16.deci am aproximativ 15 ani si 11 luni...rusine mie.
Mda,cum am spus,nimeni nu ma prea crede...dar,din pacate,asta e adevarul.

Stii ce`mi place cel mai mult?Sa ghicesc gandurile oamenilor.)
Asta am sa fac cu tine,acum.O sa presupun cate ceva...astept contraziceri.:>

In capul tau,acum,se invart 2 probabilitati,cand e vb de varsta mea.1.Ori am 15 ani,si tot ce vorbesc aici iau din carti,pt ca la 15 ani NORMAL ar fi sa nici n`am idee ce`i aia dragoste...2.Ori ma dau ingeras micut si cuminte,poate ma fac de vreo pustoaica.(pedofilie undercover.)
(De ce am subliniat acel NORMAL?Ai sa vezi foarte curand,deoarece am de gand sa fac un topic pe chestia asta...)

In incheiere,te asigur ca eu chiar am 15 ani...sunt nascut pe 10 ianuarie 1995.Calculeaza si singura,daca e nevoie......in cazul in care doresti mai multe dovezi,sa stii ca`mi verific zilnic mesageria privata.;

[Lorelei]

Era doar o presupunere. Nu e nevoie de dovezi. Pana la urma fiecare este aici un avatar, ca el are 15 ani sau mai mult este relativ neimportant. Era o forma de admiratie, daca vrei, nedisimulata, ca scrii / gandesti matur pentru varsta ta. Iti doresc sa ramai cat de mult poti copil, e absolut esential. Restul sunt amanunte.

PS. In postul anterior ai, intr-adevar, 15 ani

[bel-marduk]

sinceritate...,prostii. eu nu zic daca cineva poate sa spuna doar adevaruri sau nu.
eu te voi intreba: dumneata cite ore vei rezista sa auzi doar adevaruri. cred ca psihica omului nu ar supravietui daca va auzi doar adevarul gol.
Raspundeti-mi: cine nu a avut un gind pe zi cel putin de care sa-i fie rusine de sine insa-si, ba sa-l mai spuna cuiva anume? omul trebuie sa tinda spre adevar, omul desavirsit poate spune numai adevar, dar noi pacatosii suntem foarte departe de ideal.

[digitty]

  trebuie sa recunosc faptul ca ma simt oarecum superficiala dupa ce am citit aceste post'uri intrucat nu am fost foarte clara si nu am pus in cuvintele potrivite ceea ce voiam sa exprim (de exemplu nu am explicat notiunea mea de "sinceritate totala" deoarece am presupus ca sintagma "transparenta APROAPE totala" va fi destul de elocventa incat sa ma scuteasca de acest lucru). Dar probabil m-am lasat acaparata de alte aspecte... in orice caz, am primit raspuns intr-un fel sau altul

sinceritate...,prostii. eu nu zic daca cineva poate sa spuna doar adevaruri sau nu.
eu te voi intreba: dumneata cite ore vei rezista sa auzi doar adevaruri. cred ca psihica omului nu ar supravietui daca va auzi doar adevarul gol.
Raspundeti-mi: cine nu a avut un gind pe zi cel putin de care sa-i fie rusine de sine insa-si, ba sa-l mai spuna cuiva anume? omul trebuie sa tinda spre adevar, omul desavirsit poate spune numai adevar, dar noi pacatosii suntem foarte departe de ideal.

intr-adevar, din acest punct de vedere nu am privit niciodata situatia, insa inclin sa cred ca este binevenit uneori un dus rece de sinceritate pura care ne trezeste la viata/realitate..

[rusoaica]

Daca vorbim de acea notiune de sinceritate abstracta in care ti se cere sa spui doar adevarul si numai adevarul atunci recunosc: sunt o mare mincinoasa. Asa cum spunea cineva mai sus oricat as incerca nu pot rezista adevarului sub cea mai pura forma si cred ca nimeni de aici nu o poate face.

Cu toate astea in orice relatie, fie ea de iubire, prietenie sau de afaceri am incercat sa spun "verde-n fata" tot ceea ce gandeam. Nu e o atitudine prea buna dar asa sunt eu si daca nu am reusit sa ma schimb pana acum nu cred ca o voi face nici de acum incolo.

Cat despre persoana iubita, intotdeauna i-am spus ceea ce am simtit eu ca trebuie sa stie, lucruri mai importante sau nimicuri si ceea ce ma uimeste e ca intotdeauna ma asculta si ma intelege. E bine sa fii sincer cu cei de langa tine chiar daca mai tarziu vei suferi. De ce? Pentru ca totul se afla intr-un echilibru si mai tarziu vei fi rasplatit pentru faptul ca ai avut curajul de a fi tu insuti ...